FOTO. Producătorii locali încearcă să depășească pandemia. Raftul bunicii, la Expoziția Toamnei organizată de CCIAT

Spiritul, gustul și chiar mirosul autentic de toamnă se regăsesc, în acest weekend, la Centrul Regional de Afaceri, vizavi de sala Olimpia. Zeci de expozanți au cules roadele și vin să le comercializeze la Timișoara.

Expozanți din județele vecine Timișului sunt prezenți până sâmbătă la Timișoara pentru a readuce în mijlocul orașului atmosfera culegerii și valorificării roadelor de la sat. De la specialități din carne de porc, brânzeturi, miere, până la fructe BIO, specialități pe bază de alcool, făcute din fructe specifice sezonului și dulcețuri – toate sunt pregătite pe rafturile comercianților de la CCIAT.

În contextul actual, CCIAT a încercat să ofere comercianților posibilitatea de a-și prezenta și vinde produsele, cu respectarea tuturor normele sanitare în vigoare. Timișorenii pot găsi preparatele de pe raftul bunicii la Expoziția Toamnei.

„Ne-a luat prin surprindere pandemia, dar încercăm să supraviețuim. Noi oricum avem clienții noștri și asta ne-a ajutat foarte mult”, ne-a spus Maria, prezentă la târg cu pălincă tradițională.

Inedit. Povestea cânepei și a preparatelor comestibile ce se produc din ea

Cei care vor vizita expoziția vor găsi pe standuri și mai multe produse care au la bază cânepa. Ofelia Anca îi așteaptă pe timișoreni să le împărtășească curiozități despre acestea.

„Cânepa nu este cunoscută sub acest aspect. Eu am adus aici câteva produse – semințe, făină din cânepă, ulei și chiar un lapte de cânepă. Cânepa există în viața țăranului dintotdeauna, dar din păcate acum nu se mai cultivă. Ea a fost fabricată pentru fibre, dar industria nu mai există. Am rămas cu amintirile, cu țesăturile deosebite”, ne-a spus Ofelia Anca.

Expoziția este deschisă până sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11.00 la 18.00. Intrarea este liberă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/