FOTO. Prima pictură murală din Timișoara realizată integral din vopsea purificatoare de aer. Ce mesaj transmite?

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Prima pictură murală din Timișoara realizată integral din vopsea purificatoare de aer a fost inaugurată marți, în prezența artistului autor. Lucrarea are 100 de metri, se află în spatele Bibliotecii Centrale a Universității Politehnica, cu vedere spre Stadionul Știința, și a fost realizată în cadrul unei campanii de responsabilitate socială denumită „Natura unui mulțumesc”.

Pictura a fost realizată integral din vopsea purificatoare de aer, Airlite. Proiectul reprezintă o inițiativă de încurajare a adoptării unui comportament responsabil față de natură, campanie inițiată de Shopping City Timișoara cu ajutorul ZIDART – Street Art Festival, în colaborare cu Universitatea Politehnică Timișoara. Lucrarea este o premieră chiar și pentru artistul care a realizat-o, spune chiar Alex Baciu.

„Este o lucrare manifest pentru că noi, oamenii, ar trebui să fim mai responsabili. Ca simbol central al ales banda lui Moebius: Cum pământul se poate regenera tot timpul, așa și noi ar trebui să avem responsabilitatea de a avea grijă de el și de noi. Tehnic, pentru mine a fost o premieră pentru că nu am mai lucrat cu acest tip de vopsea. A fost un mic challenge. Una dintre proprietățile acestei vopsele este că se usucă mult mai repede, iar tu ca artist trebuie să iei deciziile la fel de repede. Am lucrat între 5 și 7 zile la realizarea picturii.”, a povestit artistul Alex Baciu.

Inedita pictură poate fi admirată de acum pe peretele din spatele Bibliotecii Centrale a Universității Politehnice Timișoara. Ea contribuie la îmbunătățirea calității aerului prin vopseaua Airlite, peretele devenind un purificator natural. Vopseaua specială transformă substanțele poluante din aer, precum oxizii de azot și de sulf, în nitrați și nitriți inofensivi, care sunt depozitați pe suprafața vopsită, până când sunt eliminați de apa de ploaie sau de umiditatea din aer.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

„Mă bucur că promovăm arta murală inclusiv pe clădirile noastre, transmițând un mesaj destul de clar, mă bucur să susținem și ce înseamnă partea tehnică, cu materiale sustenabile și cu o direcție clară verde. Din poziția de arhitect, aș vrea să susțin că mă bucură să văd impactul pe care începe să îl aibă pictura murală în cadrul urbei, la nivel național și global. Eu o văd ca pe o artă la confluența între una academică și o artă rezilientă. Lumea confundă muralele cu graffiti. E o cale de mijloc, artiștii vin să puncteze niște probleme de spațiu și calitate urbanistică a locurilor în care sunt implementate muralele în cauză. Cred că e o soluție foarte bună să folosim așa ceva, cred că este un lucru bine-venit prin prisma calității artiștilor care ajung să fie tot mai vizibili și promovați și care dau un semnal de alarmă a calității spațiului în care trăim.”, a declarat arhitectul Mirel Drăgan, președintele OAR Timiș, reprezentant al Universității Politehnica.

Lucrarea realizată de Alex Baciu a inspirat-o și pe Roxana Puriș, designer vestimentar timișorean, promotor al unui stil de viață sustenabil, să lanseze o colecție limitată de tricouri ce vor putea fi achiziționate online de pe site-ul pur.clothing, dar și precomandate din Shopping City Timișoara, zona info point. O parte din profitul obținut în urma vânzărilor va fi donat unui ONG local.

Campania „Natura unui mulțumesc” este implementată de Shopping City Timișoara din noiembrie 2020. Inițiativa își propune să creeze infrastructura pentru colectarea selectivă pe spațiile comune (galerii comerciale și food court) și să educe publicul pentru colectarea selectivă a deșeurilor, reducerea plasticului și a risipei alimentare prin transformarea deșeurilor organice din food court în compost.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/