FOTO. Portrete la minut, realizate de maestrul Popa’s, la Festivalul Internațional de Umor „Mircea Cavadia”!

Caricaturistul a fost hotărât să nu îi lase pe cei care au trecut pragul Festivalului Internațional de Umor „Mircea Cavadia” să plece acasă cu mâna goală. Acțiunea durează și astăzi, astfel că încă mai aveți timp să îl cunoașteți pe maestru.

Liceul de Artă „Sabin Păuța” este în acest weekend gazda unei acțiuni inedite care poartă numele scriitorului și umoristului Mircea Cavadia. Inițiatorul acțiunii, maestrul Ștefan Popa Popa’s, a explicat de ce a ales să îi dedice acest eveniment.

„Am ales numele de Mircea Cavadia pentru că este cel mai reprezentativ umorist pe care l-a dat Reșița în ultimii 40 de ani și făcea aceste festivaluri de umor acum 10 ani, nu știu de ce s-a oprit … Îmi pare rău că nu mai este printre noi și din respectul meu față de valoarea lui, de literatura umoristică și peisajul umoristic al României acest festival îi poată numele”, a precizat românul de Guinness Book. Evenimentul organizat la Liceul de Artă „Sabin Păuța” a adus la Reșița lucrări de pe patru continente, realizate de 160 de caricaturiști din 49 de țări. Lucrările sunt expuse și astăzi pe holurile instituției de învățământ și, pentru a-i atrage pe oameni să adimire caricaturile profesioniste ale unor oameni celebri din întreaga lume și să îi facă să aprecieze caricatura, maestrul Popa’s , alături de echipa care îl însoțește la Reșița, realizează potrete la minut pentru reșițenii care trec pragul festivalului. Astfel că nimeni nu pleacă acasă cu mâna goală.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157659695789535″]

Seara de sâmbătă a fost un „calvar” frumos, sute de reșițeni îngrămădindu-se să îl vadă pe caricaturist, dar și să ocupe un loc pe scaunul din fața lui.

Premii și lecții pentru micii artiști

Partea constructivă a evenimentului este că liceenii de la „Sabin Păuța” au avut ocazia să ia lecții gratuite despre cum să realizeze o caricatură de la cei mai buni! S-au adaptat extrem de repede și datorită talentului ascuns pe care l-au manifestat au fost premiați. „Am ținut să facem un lucru constructiv și să venim la Liceul de artă din capitala de județ să învățăm tineretul să facă caricaturi, mai ales că ei sunt elevi de specialitate. La Reșița nu am venit aici cu parte literară, de interpretare sau de filme umoristice, am venit cu o singură secțiune, cea de caricatură. După cum vedeți, nu există salon internațional de caricatură în care românii să nu ia premii și, totuși, noi nu suntem mediatizați suficient în contextul în care toate tâmpeniile se mediatizează în această țară. Cu excepția lucrurilor constructive care există!”, a precizat Popa’s.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157659663015092″]

Festivalul internațional de umor „Mircea Cavadia” a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Reșița, Liceul de Artă „Sabin Păuța”, Fundația Popa’s Timișoara și Asociația Caricaturiștilor Profesioniști din România.

„Mă bucur că am putut răspunde pozitiv solicitării maestrului Popa‘s de a organiza o manifestare de acest gen la Reșița, un festival de umor și artă ce poartă numele publicistului Mircea Cavadia. Avem parte de o prezență selectă, artiști de talie internațională și, totodată, există posibilitatea ca tinerii din școala în care ne aflăm, dar și din alte școli să se afirme. Cred că asemenea manifestări ar trebui susținute și pe viitor. Primăria și Consiliul Local sper să facă același lucru și pe viitor, pentru că la Reșița, și nu doar aici, este nevoie să se producă aceste acte culturale“, a spus edilul-șef, Mihai Stepanescu.

Deși reșițenii au plecat acasă cu „moaca pe hârtie” încă de la ora 16.00, deschiderea oficială a evenimentului a fost făcută la ora 18.00. Momentul a fost unul extrem de sensibil, pentru că din prezidiu a făcut parte și soția publicistului, Gertruda Steiner, căreia i-a fost înmânată diploma de cetățean de onoare post-mortem scriitorului Mircea Cavadia. S-au schimbat diplome de excelență între administrația locală și maestrul Popa’s și au fost premiați cei mai talentați caricaturiști din România de un juriu format din renumiți și apreciați caricaturiști ai Europei.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157659270639139″]

Acțiunea continuă și astăzi, după ce Salonul Internațional de Grafică Satirică și-a deschis porțile la ora 10.00.

 

Comments

  1. csillag says:

    ”Nu vei zări nicicând un curcubeu dacă te uiţi totdeauna în jos.” Charlie Chaplin Extra lucru la domiciliu, acum! Avem urgent nevoie de colaboratori pentru activitate usoara la domiciliu! Se lucreaza in timpul liber, part-time, circa 2 sau 3 ore pe zi. Cerem cunostinte minime de navigare pe internet, de lucru cu fisiere pdf si word si cel putin studii medii. Cereti acum detalii mai multe la adresa de email: csillagirina@yahoo.com

  2. Mari says:

    CUM SA FACI BANI ONLINE ! In aceste timpuri este nevoie sa inveti rapid cum sa faci bani online! Profita si tu imediat de acest sistem care te indruma pas cu pas si te invata cum sa faci bani online! Incepe urgent sa te instruiesti cum sa faci bani online! Noi, cu o echipa dinamica si tanara, suntem alaturi de tine si te ajutam cu cea mai mare seriozitate sa reusesti! Numai cand doresti cu cea mai mare seriozitate sa schimbi ceva in viata ta, cauta-ne la adresa de email: marianapoe91@yahoo.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/