FOTO. Poftiți la o serbare câmpenească, în plină zonă istorică

În piața Traian din Timișoara este deschis Târgul de produse tradiționale, un eveniment aflat la prima ediție. De altfel, din prima zi vizitatorii au venit în număr mare pentru a mânca o porție de mici și a asculta muzică folclorică. Organizatorii evenimentului sunt cei de la SC Piețe SA, mai concret, cu inițiativa directorului Ionuț Nasleu.

La târg nu se găsește doar mâncare, ci și obiecte frumoase de artizanat, dar și lucruri mai practice, precum portofele de piele sau curele, acestea din urmă chiar la un preț bun, 40 de lei bucata. Bineînțeles, punctul forte de atracție îl constituie mâncarea proaspătă. La târg participă câteva mezelării din oraș, dar și restaurante. Timișorenii pot servi un gulaș, un papricaș, o porție de fasole cu ciolan, mici sau grătare. De asemenea, berea sau vinul nu lipsesc. În plus, se pot cumpăra și murături, zacuscă sau dulcețuri de la producătorii prezenți.

Deschiderea a fost una savuroasă, cu momente de muzică și dans. Și cum un moment de folclor autentic bănățean nu are aceeași savoare fără cărășeanul Uica Mihai, celebrul bucătar nu a lipsit. Uica Mihai a spus, de pe scenă, că „Timișoara e inima României” și că ar fi dorit să vadă mulți oameni îmbrăcați chiar în port de inspirație populară la târgul de produse tradiționale. De asemenea, Uica nu a uitat nici să vorbească despre diferențele dintre bănățenii de la câmpie, care se uită în jos, dacă s-a făcut grâul și cei de la munte, care se uită în sus, să vadă dacă s-au copt prunele.

De la deschidere nu a lipsit nici primarul Nicolae Robu. „Iată că această piață istorică, atât de reprezentativă pentru orașul nostru, reprinde viață”, a spus edilul, cu referire la piața Traian, o „copie” a pieței Unirii, altădată raiul berăriilor din oraș, acum însă ajunsă loc rău famat mai degrabă. Edilul a explicat că la târg nu va lăsa alți comercianți să vândă nimic din ceea ce nu este autentic românesc, tradițional și a spus că Ionuț Nasleu a ales locația tocmai pentru a revitaliza piața Traian.

Robu a mai vorbit și despre clădirile în paragină din piața Traian și a reamintit că speră ca proprietarii să le reabiliteze, dând exemplu cele câteva case a căror fațadă a fost recondiționată. Primarul nu a uitat să le atragă atenția celor prezenți că sunt polițiști în uniformă și civil la târg, așadar să nu încerce să fure sau să facă gălăgie. Noi totuși vă sfătuim, dacă mergeți la târg, să fiți atenți la buzunare.  Printre numele sonore care vor urca pe scenă se numără și Nicoleta Voica.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/