PNL a depus astăzi candidaturile pentru Primăria Timişoara şi Consiliul Local. Nicolae Robu a vorbit despre o viziune pe 10 ani de acum înainte şi a prezentat strategia sa pentru încă un deceniu la cârma oraşului.
„Am depus candidatura pentru al treilea mandat de primar al Timişoarei, mizând pe timişoreni, mizând pe faptul că ceea ce am făcut în aceşti opt ani de exercitare a funcţiei de primar, împreună cu echipa mea, a intrat în rezonanţă cu aşteptările timişorenilor, cu doleanţele lor. Mă bazez pe toate aceste realizări din aceşti opt ani şi, în consecinţă, pe votul pe care timişorenii îl au de dat. Suntem o echipă puternică, cu oameni din toate categoriile de vârstă. Promovăm foarte mult tineretul, dar avem oameni care au făcut performanţe în locul în care au activat”, a precizat Nicolae Robu.
Chiar înainte de depunerea candidaturii, primarul Timişoarei a prezentat un material denumit „Viziune Nicolae Robu privind Timişoara 2020-2030”, lăsând să se înţeleagă că planurile sale pentru funcţia de primar sunt pe o perioadă îndelungată. Vă prezentăm mai jos strategia lui Robu pentru următorul deceniu:



Întrebat dacă oamenii care au fost condamnaţi şi sunt pe listele PNL la Consiliul Judeţean, precum secretarul general Alin Popoviciu, i-ar putea afecta şansele de a fi primar al Timişoarei, Nicolae Robu a răspuns:
„Nu are absolut nicio problemă Alin Popoviciu. Se crează o poveste negativă în jurul lui, fără niciun temei. Este un om care a muncit foarte mult în partid, care atunci când a fost deputat a făcut treabă foarte bună. Şi asta nu o spun eu, ci toţi cei care au interacţionat cu el. În ceea ce îl priveşte pe Călin Roman, este un tânăr care a fost la un moment dat prins într-o circumstanţă nefericită, a plătit pentru asta. Eu l-am cunoscut ca pe un tânăr foarte serios, care îşi face treaba la locul de muncă, iar în partid a muncit, este cu bun simţ, nu am ce să-i reproşez. Într-o societate democratică este instituţia reabilitării. Nu poate să plătească toată viaţa pentru o greşeală pe care a făcut-o la un moment dat, într-un context nefericit. Ca urmare, l-am acceptat pe listă şi într-o poziţie foarte bună. Sunt convins că va face treabă bună şi din postura de consilier judeţean”.

Iată lista de candidaţi PNL pentru Consiliul Local: Dan Diaconu, Cătălin Iapă, Raul Ambruş, Simion Moşiu, Lorenzo Barabas, Adrian Lulciuc, Constantin-Ştefan Sandu, Daniela-Mirela Mariş, Lucian Căldăraru, Cosmin-Gabriel Tabără Amânar, Cristian Miclăuş, Vasile-Teodor Vesa, Grigore Grigoroiu, Nicuşor-Alin Sîrbu, Adrian Colhon, Mihai Nastasiu, Godana-Raluca Barb, Ioan-Alexandru Mateuţ, Gabriel Cruciat, Adina- Mihaela Munteanu, Eugen Dabîca, Ligia Mihaela Neşcu, Radu-Sorin Anghel, Cosmin Pavlovici, Cantemir Pîrva, Monica Zarioni, Mihaela Rusu, Loredana-Rodica Vărgatu, Darius- Viorel Teodorescu, Bianca Banu, Amalia Vruşie, Ana Maria Atomoaei, Greta Nicoleta Radu, Nicolae Colhon.


Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Lucrările la bazinul didactic de înot din zona Teiuș avansează într-un ritm susținut, depășind deja jumătatea stadiului de execuție. Aflat la Caransebeș, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, l-a asigurat pe...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Adriana Baghiu |
05 April 2026
De Paște în Spania: liniște, familie și tradiții duse mai departe
Roxana Bălan |
05 April 2026
O viață dedicată siderurgiei! Romulus Ioan – cetățean de onoare al Reșiței
Raluca Pantea |
05 April 2026
Mesajul de Paște al episcopului de Timișoara: Cristos trăiește și este cu noi în fiecare zi
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

