FOTO:Andreea Bălan a şters supărarea protestatarilor

Tradiţionala Rugă Bănăţeană de la Oţelul Roşu a adunat aseară mii de oameni în centrul oraşului. Pentru prima dată, cetăţenii îi sărbătoresc timp de două zile pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

În ciuda nemulţumirilor siderurgiştilor de la Ductil Steel, cetăţenii de pe Valea Bistrei încearcă să se bucure de marea sărbătoare de care au parte. Primăria Oţelu Roşu împreună cu Consiliul Judeţean au pregătit un amplu program în acest an. În prima zi a evenimentului cetăţenii au avut parte de muuultă muzică uşoară, pe scena special amenajată în centrul oraşului urcând o serie de artişti. La început, atmosfera a fost întreţinută de grupuri de elevi din Caraş-Severin, care au prezentat mai multe dansuri de societate. Acestora li s-au alăturat şi artişti de renume din România. Îmbrăcate compromiţător şi puse pe distracţie, fetele din trupa Like Chocolate au încântat publicul cu piesele lor. Surpriza serii a fost însă Andreea Bălan, una dintre solistele fostei trupe Andre, care a venit însoţită şi de dansatoarele ei talentate, odată cu ele urcând pe scenă şi oficialităţile.

Nu-mi doresc altceva decât, lună de lună, an de an, să asist împreună cu cetăţenii la înflorirea oraşului nostru, sperând să avem cât mai multe evenimente de acest gen. De data aceasta sărbătorim două zile, ca să satisfacem toate gusturile, în prima zi având muzică uşoară, iar în a doua zi, muzică populară. Sper că pentru prima dată la Oţelu Roşu cetăţenii au putut beneficia de o zi minunată, după foarte mulţi ani, şi am certitudinea că an de an vom creşte în a pune la dispoziţia cetăţenilor din ce în ce mai multe formaţii şi bucurii”, a declarat pentru Express de Banat edilul-şef Luca Mălăiescu.

Publicul s-a arătat încântat de iniţiativa primarului Luca Mălăiescu. Aceştia nu au avut parte doar de spectacole, ci şi de o serie de degustări bănăţene, specifice unei asemenea manifestări, oferite de comercianţii prezenţi: mici, bere, gulaş, popcorn, vată pe băţ, cozonaci, răcoritoare, creveţi etc. Nici copiii nu sunt daţi la o parte. Cei mici, dar şi cei mari au la dispoziţie nenumărate căsuţe, maşinuţe şi maşinării în care să se joace în voie.

DSC_8201 DSC_8220d

Angelica Vărzan                                                                                 Rozalia Păşitoniu

Este la fel de drăguţ ca şi în anii trecuţi, artiştii sunt deosebiţi, iar primarul s-a ţinut de cuvânt şi cred că va continua să facă la fel. Este o rugă frumoasă, ne place mult, mai ales fetiţei mele care este încântată de ceea ce vede”, explică Angelica Vărzan din Oţelu Roşu.

Mi se pare foarte frumos, organizarea este excelentă, faţă de alţi ani este mai bine, chiar şi artiştii sunt pe măsură. Fiind centrul oraşului, locaţia este minunată, chiar este perfect”, a fost părerea unei alte cetăţene din Oţelu Roşu, Rozalia Păşitoniu.