FOTO. „Păduricea” din apropierea Timișoarei, transformată în zonă de agrement

zona agrement (1)

Județul Timiș va avea o nouă zonă de agrement. Ideea îi aparține unui timișean care a propus-o în cadrul bugetului participativ și care va primi finanțare, promit autoritățile județene.

Este vorba despre o suprafață de 30.000 de metri pătrați din zona localității Biled, cunoscută de oameni  denumită de localnici „Pădurice”.

Inițiatorul propune amenajarea luciului de apă cu pontoane, montarea de foișoare și de mobilier de gradină, crearea unui loc de joacă pentru copii, precum și a altor spații de agrement.

„Am fost zilele trecute la fața locului, pentru a-mi forma o mai bună idee despre ce se poate face acolo. Este un loc nevalorificat la adevăratul său potențial. De investiție se va bucura foarte multă lume, mai ales că zona propusă spre amenajare se află la doar 30 de minute de mers cu mașina de centrul Timișoarei”, spune Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș.

Parcul va fi structurat pe două zone mari, crearea unui loc adecvat care sa asigure tinerilor și copiilor condiții pentru mișcare în aer liber, în condiții de siguranță, cât și amenajarea unor zone care sa fie adevărate oaze de liniște și verdeață, mai susțin autoritățile.

zona agrement (4) zona agrement (3) zona agrement (2)

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/