FOTO. OMS salută impunerea restricțiilor mai dure împotriva Covid-19. O delegație de experți a sosit la Timișoara

oms 1
untitled design set 970x90 px

Delegația Organizației Mondiale a Sănătății a sosit luni dimineață la Timișoara ca să poarte discuții cu autoritățile implicate în controlul pandemiei. Prima oprire a fost la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, acolo unde reprezentanții OMS s-au întâlnit cu medicul Virgil Musta și cu directorul Cristian Oancea. 

„Ne bucurăm să avem vizita reprezentanților OMS care doresc să vadă care este situația reală în teren și să analizăm împreună măsurile pe care le putem lua pentru a ține sub control pandemia și sprijinul pe care OMS îl poate oferi țării noastre.”, a declarat medicul infecționist Virgil Musta la sosirea delegației.

oms 2

Din delegația OMS fac parte Heather Papowitz, expert în conducerea și gestionarea programelor pentru managementul riscului de dezastre și urgențe medicale, și alți doi reprezentanți ai biroului organizației de la nivel național.

oms 3

„Am venit aici pentru a vedea care este situația în teren, nu doar pentru a vedea statistici făcute la nivel național, ci pentru a vedea ce se întâmplă în spitale. Doar așa putem lucra bine împreună, ca o echipă. Felicit guvernul pentru că a decis impunerea unor măsuri mai stricte, știm că sistemul sanitar este supus unei presiuni imense în această perioadă. Deci era esențial pentru a scădea numărul de cazuri și pentru ca oamenii să nu mai ajungă în spitale. Această vizită este extrem de importantă și ne va ajuta în luarea unor decizii.”, a declarat Heather Papowitz.

publicitate ziar expresb 1000x100

Experții OMS au fost conduși spre zona de triaj a pacienților Covid-19, din curtea Spitalului „Victor Babeș”, apoi li s-au prezentat informații despre platforma informatică Pandemic Controller, platformă pusă la dispoziția medicilor pentru a le ușura munca în tratamentul oferit pacienților pozitivi.

oms 4

„Delegația OMS a ajuns la noi în spital, fiind interesată de circuitul pacienților, de metode de diagnostic și tratament și cum putem să fim mai proactivi ca să stăpânim odată această pandemie, să începem să avem și o pantă de descreștere. ”, a declarat Cristian Oancea, managerul spitalului.

Experții OMS stau la Timișoara până miercuri și vor mai avea întâlniri cu medicii de familie, primarul Timișoarei, reprezentanți ai DSP și de la Prefectura Timiș.

Autoritățile locale au anunțat, luni dimineață, că în acest weekend a fost atins un vârf al persoanelor vaccinate – vineri au fost administrate 3.800 de doze de vaccin, comparativ cu doar 1.494 de doze administrate luni. Lista centrelor de vaccinare, precum și toate datele utile – adrese, numere de telefon, reglementări legale în vigoare – pot fi consultate pe portalul Primăriei Municipiului Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/