[FOTO] O zi de vis pentru copiii din Oravița! Personajele lor preferate au prins viață!

Actorii de la Teatrul de Vest din Reșița au animat străzile din Oravița, întruchipând personajele îndrăgite de copii din basmele autohtone, dar și din cele internaționale.

Străzile din Oravița au prins viață! Și nu oricum, ci cu personaje desprinse din basme. Actorii Teatrului de Vest din Reșița au dat viață personajelor de basm atât de mult îndrăgite de noi toți, dar în special de cei mici. Parada a început de la Țăndărică, unde personajele de basm și-au dat întâlnire. După ce actorii s-au costumat și și-au aranjat recuzita cu baloane, alaiul cu personaje de basm a pornit spre platoul din fața gării din Oravița, sub privirile copiilor adunați să-și întâlnească personajele preferate. După parada prin oraș, în fața celei mai vechi gări din țară alaiul de personaje s-a oprit la scena amenajată pe platou. Aici, copiii s-au bucurat ore bune de piese de teatru, precum și jocuri interactive îndrăgite de cei mici.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157673178634641″]

Evenimentul se înscrie într-o serie de acțiuni dedicate copiilor și oferite de Teatrul de Vest din Reșița. Acțiunea de la Oravița a avut loc cu sprijinul administrației locale. Siguranța în trafic pe timpul paradei a fost asigurată de lucrătorii Secției de Poliție Oravița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/