
La clasica întrebare din prima zi de școală „unde ați fost în vacanța mare?”, 62 de copii vor putea răspunde: „Am fost pentru prima oară la mare!”
Astăzi a fost ultima zi de tabără la Costinești, organizată în perioada 4-11 august pentru copiii de la clasa a 3-a până la clasa a 8-a din comuna Berliște. O premieră nu doar pentru copii, ci și pentru cadrele didactice însoțitoare. Cei cărora le revine meritul în acest act de implicare socială sunt membrii Fundației Bardeau, în parteneriat cu Primăria Berliște.
„Au avut parte de această bucurie în special copiii care frecventează Centrul de educație din Berliște, susținut de parteneriatul dintre Fundația Bardeau și Primărie. Această acțiune am inițiat-o încă din 2019. Tabere similare s-au mai organizat, nu numai pentru copii din centru, ci și din afara lui. Consemnăm o premieră pentru școală și amintim de excursiile din anii 2017 în zone istorice și în 2018 la Alba Iulia, la centenar”, a precizat primarul comunei Berliște, Nicolae Orăvicean, care spune că sufletul taberei organizate la Costinești a fost președinta Fundației, Claudia Bardeau.
După ce ieri viceprimarul Reșiței, Daniel Călin, garanta public că locuitorii cartierelor Cuptoare și Secu nu vor rămâne fără apă potabilă la robinete, astăzi, primarul Ioan Popa garantează la...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

