FOTO. Morminte de incinerație din Epoca Bronzului, descoperite de arheologi în județul Timiș

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Specialiștii în arheologie din județul Timiș au descoperit două morminte de incinerație pe situl aflat în localitatea Susani, comuna Traian Vuia. Săpăturile din zonă au început în 6 iulie și au fost încheiate în 31. 

Patru vase din anul 1.400 înainte de Hristos au fost găsite în timpul cercetărilor din teren. Într-un mormânt au fost găsite trei, iar în cel de-al doilea, un vas.

„Vasele au fost scoase la lumină pe situl arheologic, reprezentat de tumulul numit Gramurada de la Jupani, satul Susani, comuna Traian Vuia din județul Timiș. Descoperirile cele mai recente se adaugă celor din 2019, când a mai fost găsit un mormânt de incinerație cu patru vase. Informațiile obținute până acum de echipa de specialiști, prin datarea cu izotopul C14, arată că mormintele aparțin unei perioade în care Banatul era locuit de populații ce aparțineau de perioada târzie a Epocii Bronzului. Atât descoperirile de anul acesta cât și cele de anul trecut sunt analizate în această perioadă, procesul de restaurare a vaselor a început, urmând ca rezultatele să fie ulterior prezentate.”, au transmis reprezentanții Muzeului Național al Banatului.

C14 este un izotop radioactiv al carbonului, iar prezența lui determină „vârsta” materiilor organice care conțin carbon, cu o vechime de până la zeci de mii de ani. Metoda este folosită pentru datare arheologică sau geologică.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Echipa de specialiști care a efectuat săpăturile de la Susani este condusă de cercetătorul Dragoș Diaconescu, de la Muzeul Național al Banatului. Din ea mai fac parte: arheologul Victor Bunoiu, de la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, arheologul Răzvan Pinca, de la Muzeul de Istorie și Etnografie din Lugoj și conf. univ. dr. Dorel Micle, de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Sursa foto: Facebook: Muzeul Național al Banatului


1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/