FOTO: Rovana pleacă la Bruxelles!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

De mai bine de un deceniu, iazul de decantare Tăuşani-Boşneag face ravagii în Clisura Dunării, iar oficialii de la minister par tot mai indiferenţi faţă de situaţie.

Dezastrul ecologic care s-a deplasat mai mult spre localitatea Moldova Veche, afectându-i pe localnici, nu reprezintă o problemă pentru mai marii ţării. Dezinteresul autorităţilor vizavi de praful ,,ucigaş” din Clisură atinge cote maxime, iar situaţia devine tot mai îngrijorătoare. Pe lângă faptul că otrăveşte zilnic populaţia, fenomenul de la SC Moldomin distruge biodiversitatea, flora şi fauna, dăunând astfel şi dezvoltării turismului în zonă.

Voluntarii GEC Nera au notificat oficialilor şi de data aceasta poluarea desfăşurată din cauza vântului puternic, spunând că este o situaţie ruşinoasă în mijlocul Europei. ,,Aparent, la nivelul factorilor responsabili locali, toată lumea îşi face treaba sau mai bine zis se află în treabă, deoarece rezultate nu apar de 8 ani. La nivelul factorilor majori de decizie nimeni nu spune, dar mai ales nu face nimic, doar d-na ministru a Mediului, Rovana Plumb, se pregăteşte să devină europarlamentar la Strasbourg”, a precizat Sturza Popovici, preşedintele GEC Nera Caraş-Severin.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157640549193405″]

Reacții pe plan local
Administraţia din Moldova Nouă nu se poate amesteca în problemele mediului privat, însă teancul de adrese și sesizări trimise la centru devine tot mai mare, pe zi ce trece. ,,Primăria a făcut toate demersurile către minister, toate hârtiile necesare, mai mult decât atât nu avem ce face. Dacă cineva vine cu vreo idee, facem cu dragă inimă, dar pe noi efectiv ne-a depăşit puterea. Nici să vrem nu putem face nimic, pentru că ţine de o societate privată”, a declarat edilul-şef Matei Lupu.

Oamenii, la capătul puterilor
Localnicii din zonă s-au săturat să se lupte cu această poluare care ajunge de fiecare dată în casele lor, cei mai revoltaţi fiind cetăţenii din Moldova Veche, zonă în care ,,aterizează” praful.

,,Ca să rezişti în comunitatea de lângă iaz trebuie să ai nervi tari. La mine în casă peste tot e plin de praf. E un praf amestecat cu zăpada care se simte şi se vede peste tot, până şi în gură. Cine are poartă din termopan, închisă ermetic, nu se luptă poate cu atâta praf. Problema este că noi, cei din Vechea, suntem şi poziţionaţi rău, în sensul că tot praful vine spre noi când bate vântul. M-am săturat să tot curăţ curtea şi praful de pe mobilă. Efectiv, e groaznic”, a povestit Emilia Iovanovici, din Moldova Veche.

,,Poluarea aceasta provoacă silicoză care duce spre cancer  mai târziu. Cam toţi care pleacă din zona asta în următorii 2, 3 ani se îmbolnăvesc, pentru că, de obicei, când nu mai stai în zonă, procesul se desfăşoară cu o mai mare rapiditate, organismul fiind obişnuit cu aerul toxic. În ultimii zece ani, foarte multe persoane au murit de cancer în Moldova Veche şi, nu demult, au fost diagnosticaţi şi alţi oameni cu această boală. Cred că alte efecte nici nu mai contează, când tot mai multe persoane îşi pierd viaţa din cauza prafului. Tragic este că sunt din ce în ce mai mulţi tineri. De exemplu, legumele din propria grădină sunt infestate cu pirita aia nenorocită. Să nu mai zic de vacile care pasc iarba în Iagodărie, unde se depune cel mai mult praf, iar apoi oamenii vând laptele familiilor cu copii mici. Ideea e că degeaba se scriu articole şi se fac reportaje în zonă, pentru că banii de ecologizare s-au mâncat de mult. Zona asta, cu praful ei, e chiar unică”, a declarat Dan Iovănel.

promovare banner maxagro Muzeul TM

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157640341965276″]

,,De când mă ştiu, nu ţin mine să fi fost vreodată atât de rău. Pur şi simplu este groaznic şi incredibil. Geamurile sunt pline de praf, iar în grădină nu mai am nimic. Praful mi-a distrus toate fructele, legumele şi florile, nu mai rezistă nimic. Totul s-a înnegrit din cauza vântului puternic care a declanşat poluarea. Ştiu că sunt oameni care lucrează la iaz, dar în situaţia asta nu au avut ce face, parcă nici vara nu a fost atât de rău”, a subliniat Iva Stefanovici.

,,Este incredibil ceea ce se întâmplă în Moldova Veche. Praful ce vine de la iazul de decantare face prăpăd pe străzi, dar şi în case. De când cu valul ăsta de vânt, mătur de vreo zece ori pe zi. Cum deschid uşa, cum e plin de praf în casă, nu se poate aşa ceva. Şi dacă mă uit spre sârbi, nu se vede nimic, e un val de praf peste Dunăre. Nu înţeleg de ce nu se face ceva în aces caz”, a precizat Stela Jurj, o altă localnică din Moldova Veche.

Consecințele poluării

În ceea ce priveşte ultimul ,,episod” de poluare, autorităţile au reacţionat ca şi până acum. Agenţia pentru Protecţia Mediului a constatat de sute de ori depăşirea concentraţiei în praf a aerului din Moldova Nouă, cu posibile efecte grave asupra sănătăţii populaţiei şi a alertat Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu. Cei din urmă nu au avut ce face şi au amendat pentru a mia oară societatea Moldomin.

,,După ce s-au deplasat la faţa locului, angajaţii comisariatului au luat măsurile ce se impun în astfel de situaţii, inclusiv de sancţionare a celor vinovaţi. Astfel, pentru nerealizarea măsurilor stabilite anterior, în vederea prevenirii poluării cu praf de pe iazurile de steril, SC Moldomin SA a fost amendată cu 100.000 de lei”, a declarat comisar şef Corina Pascotă.

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/