Centrul Timișoarei s-a umplut de culoare odată cu deschiderea oficială a Târgului de Crăciun. Iluminatul festiv este mai spectaculos decât în anii precedenți, mai ales că oamenii au avut parte și de o surpriză: proiecții pe fațadele clădirilor.
Deschiderea Târgului a avut loc în jurul orei 18.00, iar numărătoarea inversă a fost rostită de primarul Nicolae Robu. Odată cu aprinderea iluminatului festiv, pe clădirile din centrul orașului au fost proiectate o serie de imagini tematice. Aceasta este și una din noutățile pregătite pentru ediția din acest an.
„O să vedeți proiecții în Piața Libertății. În plus, sunt aranjamente diferite realizate cu aceleași corpuri de iluminat pe care le-am avut, dar cu diferențe importante și înspre mai bine, iar în Piața Libertății arată superb cei doi arbori, respectiv stâlpii care sunt pe toate laturile pieței. Coroborat cu proiecțiile, cu patinoarul, căsuțele, cred că totul este înspre o satisfacție mai mare a beneficiarilor”, a spus Nicolae Robu.
În piaţa Victoriei şi în parcarea Modex sunt amenajate 100 de căsuţe de unde se pot cumpăra produse gastronomice tradiţionale, decoraţiuni specifice Crăciunului, obiecte personalizate ce pot fi dăruite cu titlu de cadou. Gurmanzii pot alege de la dulciuri până la mâncare gătită din mai multe zone ale țării. De exemplu, maramureșenii au pregătit mâncare gătită la cuptor, nu în ulei.
Dacă zona produselor gastronomice din Piaţa Huniade va fi accesibilă până în 5 ianuarie, în piaţa Victoriei căsuţele vor rămâne deschise până în 12 ianuarie 2020.