Continuă lucrările de restaurare a Teatrului Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a publicat fotografii din interiorul edificiului cultural, a cărui reabilitare trebuie să fie gata la finalul lunii iulie.
ADR Vest a publicat imagini cu Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița. Clădirea a intrat în restaurare în vara anului trecut printr-un proiect cu finanțare europeană. Lucrările au ca termen de finalizare data de 31 iulie 2021.
Obiectivul general al proiectului este creșterea atractivității turistice a orașului Oravița prin restaurarea și valorificarea durabilă a acestui obiectiv de patrimoniu de clasă A, care să contribuie astfel și la dezvoltarea economică a zonei.
De asemenea, pe lângă restaurarea și conservarea Teatrului „Mihai Eminescu”, care ar urma să fie inclus în circuitul turistic local, regional și național, investiția mai cuprinde și amenajarea parcului din fața teatrului.
Valoarea totală a proiectului depășește 10 milioane de lei, din care 9,28 milioane lei finanțare nerambursabilă, asigurată prin #Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.
Beneficiarul investiției „Lucrări de restaurare, conservare și dotare la Teatrul Mihai Eminescu – Clădire monument istoric LMI CS-II-M-A-11154 și amenajarea peisagistică a parcului adiacent” este Primăria Oravița.