FOTO, învinși, dar în elită! SCM Timișoara nu a putut trece de Sibiu

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

„Leii” de la SCM Timișoara au cedat cu 84-80 în ultimul meci al sezonului regulat, jucat acasă cu CSU Sibiu. Echipa lui Dragan Petricevic a avut un start ca din pușcă și părea că se îndreaptă spre o victorie, dar nu a fost așa. Totuși, alb-violeții au acces în Top 6, a doua fază a campionatului, unde vor juca cele mai bune echipe.

Timișoara a început jocul perfect, și Troy Franklin a punctat decisiv în atac, cu procentaj perfect de la linia de 3 puncte. După 8 minute, americanul avea deja 18 puncte marcate. Replica Sibiul nu prea a existat, iar în aceste condiții, primul sfert s-a terminat la scorul de 33-12. Lucrurile s-au schimbat din sfertul al doilea. Formația ardeleană, susținută de un grup de câțiva zeci de suporteri, a început să recupereze din diferență. La pauza mare s-a intrat cu 50-40, iar lucrurile au continuat la fel și după trecerea pe la vestiare. Tohătan a egalat dintr-o triță la 57-57, pe finalul sfertului trei, când Sibiul s-a putut instala la conducere. În sfertul decisiv s-a început de la 59-62, iar timișorenii au putut doar egala de câteva ori, fără să revină la conducere.

Troy Franklin a fost cel mai bun marcator al Timișoarei, cu 27 de puncte,  urmat de Pesakovic, cu 17, Popa, cu 15, puncte, Brown, cu 10 puncte, Lazar, cu 6 puncte, și Komatina, cu 5 puncte. Bănățenii au jucat în opt oameni, cu Dragoste utilizat mai puțin ca în alte meciuri. Pentru Sibiu, cei mai buni marcatori au fost Stewart și Philmore, cu 23, respectiv 20 de puncte. Deși a pierdut, Timișoara a prins locul 6, pentru că Oradea a învins Craiova.

Dragan Petricevic a spus că echipa sa e de vină că a pierdut meciul și a explicat abordarea tactică. „Înfrângerea s-a produs doar din cauz noastră. Felicitări Sibiului. Nu înseamnă că nu felicit și jucătorii noștri pentru efortul depus, dar mult prea ușor am pierdut diferența pe care am avut-o. Aici trebuie menționat un aspect. Diferențele mari venite întotdeauna devreme sunt foarte greu de păstrat. Se întâmplă și la casele mai mari. A fost un meci identic cel dintre Lyon și Crvena Zvezda, care a întors meciul. Trebuie să căutăm răspunsurile și să reparăm aceste greșeli, pentru că în Top 6 ne va costa în fiecare meci. În orice caz, sunt mulțumit că suntem în Top 6. Îmi pare rău că nu printr-o victorie a noastră. Dar asta nu înseamnă că nu merităm să fim acolo, pentru că înfrângerea noastră de astăzi nu poate anula munca și rezultatele obținute în condiții grele, de până acum. (n.r. întrebat de ce a jucat Dragoste mai puțin). N-are nicio legătură că el a jucat la Sibiu. Eu nu sunt un antrenor care face niciodată vreo legătură cu trecutul unui jucător. Mirel Dragoste a demonstrat până acum că este un jucător loial acestei echipe și care mereu joacă. A fost pur și simplu gândirea mea tactică. Sibiul a jucat aproape tot timpul cu Philmore pe poziția 3 și, în absența lui Adam Mirkovic, care acoperă și pozițiile 3 și 4, știți de ce fizic dispune Adam. Nu avem alt jucător fundaș-extremă care se poate apăra la Philmore când joacă pe poziția 3. Brown a făcut treaba lui bine în apărare, în afara de ultimele recuperări ofensive ale lui Philmore. Patru recuperări ofensive ale lor au fost importante în economia acestui rezultat.”, a declarat Dragan Petricevic.

untitled design set 970x90 px

Dan Fleșeriu a punctat că diferența s-a făcut la faptul că echipa sa a jucat la turație maximă pe final, față de timișoreni, care au făcut-o la început. „Am început extraordinar de slab. După miercuri, când am depus extrem de mult efort cu Clujul, am crezut că vom avea un meci un pic mai ușor astăzi. Am crezut că presiunea care a apăsat pe Timișoara, pentru care era u meci decisiv, îi va ține pe ei în loc. Nu a fost așa, au jucat senzațional de bine, Franklin a reușit să marcheze 20 de puncte în doar 7 minute, ceea ce rar se poate vedea la un jucător în campionatul României. Am reușit în sfertul doi să echilibrăm un pic situația și să revenim. Am fi putut să terminăm până la pauză, să reducem diferența până la 5 puncte. Iar în repriza a doua am jucat de la egal la egal. Timișoara este o echipă bătăioasă, bună, iese întotdeauna cu inima pe teren și asta se vede în jocul lor. Îi felicit că s-au calificat în Final Four-ul de Cupa României, s-au calificat din nou în Top 6. Cred că sunt rezultate deja extraordinare pentru ei, mai bune decât ale noastre, care nu am reușit calificarea în Final Four la Cupa României, le urez succes acolo. Cred că lipsa de energie a lor a contat, pentru că au pus și ei destulă muncă în primul sfert, au început foarte-foarte tare. Noi ne-am păstrat nu intenționat, involuntar, și apoi au avut multe decizii date de oboseală. Nu e ușor să joci împotriva unor pivoți ca Cooper sau Falker sau Philmore, care chiar dacă vine după zece zile în care nu s-a antrenat, a reușit să dea 10 puncte.”, a precizat antrenorul Sibiului.

Timișoara va juca primul meci din Top 6 tot acasă, cu Oradea. Ziua și ora se vor ști după stabilirea programului televizărilor.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/