[FOTO] Investiție pentru copiii internați în spitalul din Reșița

Cei mai mici dintre pacienții internați la Spitalul Județean de Urgență Reșița au de acum un strop de culoare în saloanele Secției de Pediatrie. Totul, datorită Clubului Lions Onix Reșița.

Saloanele Secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița au prins culoare printr-un proiect marca Lions Onix Reșița. Clubul a decis să aducă un strop de alinare în suferința micuților internați prin culori vesele, asortate perfect cu desenele pictate de pereții saloanelor. De asemenea, pentru tratamentul injectabil al micuților clubul a achiziționat și două aparate specializate. Președinta Clubului reșițean, Felicia Quint, susține că evenimentul de astăzi a fost programat pentru luna iunie, însă din cauza lucrărilor derulate în spital, acesta a fost amânat 3 luni.

„Acest eveniment ar fi trebuit să aibă loc în iunie, dar în spital s-au derulat timp de trei luni ample lucrări. Toate instalațiile de apă au fost schimbate și pe coloane de sus până jos, așa încât am așteptat să fie curat prin secții și atunci să venim noi cu noutățile. (…) Secția a fost dotată cu mobilier făcut la comandă: 60 de noptiere și 14 dulapuri mari și dotarea secției cu două aparate injectomate pentru administrarea intravenoasă a tratamentului injectabil cu antibiotic la copiii internați în secție. Pentru noi a fost un proiect frumos, l-am realizat cu mare drag”, a declarat dr. Felicia Quint, președinta Clubului Lions Onix Reșița.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157669490334683″]

La evenimentul de astăzi a participa și guvernatorul Districtului 124 Lions Club România, Daniela Holzheimer, care a apreciat munca filialei reșițene a clubului. „Clubul de doamne Lions Onix Reșița pune în practică un proiect frumos, «Ei nu au uitat să dăruiască», să dăruiască cetățenilor și comunităților în care trăiesc, iar astăzi copiilor care ajung la Spitalul de Urgență din Reșița și să le facă șederea mai plăcută având în dotare un mobilier drăguț, colorat, care se asortează cu saloanele din spital”.

Șeful Secției de Pediatrie, dr. Aurel Gavra, a mulțumit clubului pentru contribuția adusă și speră și la viitoare colaborări. „Mulțumim pentru ajutoarele pe care le-am primit și, în măsura în care se poate, mai așteptăm și altă dată. Injectomatele erau foarte necesare, nu aveam decât un singur injectomat, cu toate că nu avem secție de Terapie Intensivă, dar pentru administrarea tratamentului în special la sugarii mici e foarte util”. Medicul Gavra declară că cele 50 de paturi de care dispune secția nu pot fi utilizate la capacitate maximă, astfel că doar 40 de pacienți pot fi internați simultan.

Mobilierul cu care au fost dotate saloanele, împreună cu aparatura medicală achiziționată au o valoare totală de aproximativ 25.000 de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/