FOTO. Investiția spre Secu valorează 1,7 milioane de lei. Se lucrează intens!

Administrația publică locală și-a onorat promisiunea făcută cu ceva vreme în urmă, de a asfalta drumul care leagă orașul de singura zonă turistică a Reșiței. Și alte investiții au fost aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Local, care a avut loc astăzi.

În ciuda faptului că Ministerul Dezvoltării Regionale a respins finanțarea pentru asfaltarea a 24 de străzi din cartierul Muncitoresc, în regie proprie, administrația locală asfaltează patru dintre acestea. Una dintre cele mai importante artere este cea care duce spre Șură. Asta, după ce și în urmă cu aproximativ o lună, la dezbaterea publică ce a avut loc la sediul administrației publice locale, operatorii de turism s-au plâns, printre altele, și de drumul de acces. Prin urmare, lucrările sunt în plină derulare.

„Se realizează lucrări ample, pe care atât noi, reșițenii, cât și turiștii le așteptam de multă vreme. E adevărat că noi am realizat un proiect foarte serios, care cuprindea modernizarea a 24 de străzi, inclusiv cele patru din zona Lend, dar el nu s-a bucurat de finanțare europeană. Era un proiect important, dar din diverse motive nu a fost aprobat. Am început noi modernizarea celor patru străzi, în regie proprie, pentru că nu se putea circula în condiții de siguranță. Este vorba de străzi ce au o lungime de 2,6 km”, a declarat astăzi primarul Mihai Stepanescu, cu prilejul deplasării în mai multe zone din Reșița, unde fie se lucrează, fie s-a încheiat investiția. Pe lângă suprafața carosabilă, se mai reabilitează și bordurile, dar și sistemul de preluare a apelor pluviale. Valoarea lucrărilor este de 1,7 milioane de lei, iar termenul de finalizare este finele anului 2015.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157654727812203″]

Alte două locații vizitate de primarul Stepanescu au fost parcarea nou reabilitată de pe strada Peleaga, a cărei valoare se ridică la 99.000 de lei, și Strada Ion Poptelecan, acolo unde se toarnă asfalt nou pe stradă, se amenajează locuri de parcare și se reabilitează trotuarul. Valoarea investiției din Moroasa este de 88.000 de lei.

Oficialii locali spun că programul de investiții va continua la Reșița, iar în acest sens, astăzi, la ședința extraordinară de Consiliu Local care a avut loc în această dimineață, aleșii au aprobat rectificarea bugetului local, în urma fondurilor primite de la centru. „Au mai fost prevăzute câteva lucrări realizate în regie proprie în mai multe zone ale orașului, zone de interes maxim. Este vorba de Calea Caransebeșului, Luncă, lucrări pentru care nu am avut bani, deși erau programate. Totodată, le-am solicitat consilierilor locali să aprobe achiziția unei cisterne”, a spus edilul-șef în cadrul deplasării de astăzi.

Comments

  1. Stalpii in trotuar says:

    Stalpii de medie tensiune cu fire neizolate deasupra trotuarului tot in trotuar vor ramane!?
    Pe stalpi sunt indicatoare avertizoare pe care scrie: “Nu atingeti stalpii sau firele cazute pe pamant!”

  2. labos says:

    repede date peste cap primarule, ca imediat intram in linie dreapta cu alegerile.Daca nu castigi…nu-i nimic.,ai un loc la timisoara asigurat pe strada popa sapca…succesurii marete….

  3. sexe says:

    pe Laminoarelor nu te fotografiezi sa vezi cum ne-ai mintit si nu ne mai faci strada. tot lichea ca si in alti ani in fata la biserica e zugravit gardu si in spate leopardu, ne rupem rotile de la masini in gropile pe care le-ai facut cu canalizarea si apa.

  4. Ovidiu says:

    Sexe inainte de a vorbi sau acuza intereseazate pentru ca nu sti ce vorbesti :
    1 Nu Primarul a spart strada
    2 Strada aceea a fost predata catre SC Hidroconstructia pentru implementarea programului ISPA si ei sunt responsabili pentru refacere dar e prea greu nu te duce capu.
    Nu acuza pana nu sti toate detaliile

  5. sexe says:

    tu ori esti prost orie esti prost din doua una.
    1 Primarul a iesit pe post si in emisiune la TV BANAT s-a laudat ca face strada Laminoarelor.
    2 Strada aceea a fost predata catre SC Hidroconstructia pentru implementarea programului ISPA si ei sunt responsabili pentru refacere si pe AC POPOVICI dar e prea greu nu te duce capu. Acolo s-a reparat ca strada duce la Bortes de la Politie, intelegi bai cap rotund cu minte in colturi.
    3 Laminoarelor taie strada asfaltata in doua, de la biserica vine spre CSR si are o diferenta de nivel de 1 metru intre cele 2 asfaltari. Toata apa de pe Laminoarelor si de la biserica vine la noi in casa bai desteptovici.
    4 Nu eu l-am pus sa se laude ca ne asfalteaza strada de 2 ani. Nu eu am vrut sa se puna canalizare noua pe care nu o putem folosi ca se infunda rahatul la Vama si nu poate sa iese in conducta noua.

    Nu acuza pana nu sti toate detaliile si nu ma fa pe mine prost ca nu tu ai scos rahat din pivnita cand au fost inundatiile din conducta noua.

  6. Ovidiu says:

    Dupa numele pe care il folosesti, am impresia ca vorbesc cu un organ genital, dar din pacate nu te ajuta intelectul sa intelegi un lucru. Atata timp cat s a predat pentru implementarea programului ISPA, ei sunt responsabili inclusiv de refacerea strazii, dar poate nu ai invatat sau nu te duce capul, incerc sa ti explic mai detaliat, sa poti intelege si tu. Sper ca acum sa pricepi, daca e prea greu sa intelegi cauta pe internet ce inseamna responsabilitatea contractantului de a reface.

  7. sexe says:

    Bai boua anaconda sau lingaul primarului ce oi fi tu. Gaura de bagat maravela esti tu, ce nu intelegi. Contractul asta nu era valabil si pe AC Popovici. Au refacut strada asa cum a fost cu piatra cubica. Tu ai impresia ca noi nu platim taxe si impozite ca si cei de pe AC Popovici. Intelect nativ eu spun ca primarul a promis asfaltarea strazii, sens unic si parcari, ca stau masinile pe strada si merg oamenii pe drum stiinta sclipitoare ce esti si acum a aflat ca are proces. Cand a dat din gura la presa nu stia de contract si proces. Cand am fost in audienta nu stia bai desteptaciune intruchipata.
    Daca anul asta am platit impozitul la anu il platim nu pana ne face strada.
    Crezi tu intelect de primarie ca buldozerele care au scos piatra cubica de pe strada au avut voie de la contract si la cealalta piatra opreliste ca se judeca primarul. amenzi de ce nu le da ca nu vin sa fac strada cu asfalt. Pentru ca in contract spune ca o aduc la starea initiala cu piatra nu ca toarna asfalt peste tot. Boule locul de canalizare a fost pietruit ca inainete nu asfaltat ca nu aveam dastea.
    Voteaza-l tu cu ai tai ca noi nu il mai votam fara asfalt ca si banii mei sunt valabili la buget ba scarfas.

  8. Lucica says:

    Sexe= Totalitatea caracteristicilor morfologice și fiziologice care deosebesc animalele și plantele în două categorii distincte, masculi și femele. 2. Fiecare dintre cele două categorii de viețuitoare diferențiate după organele genitale; bărbați sau femei, masculi sau femele. ◊ Sexul tare (sau viril) = bărbații. Sexul slab (sau frumos) = femeile. [Pl. și: sexuri] – Din fr. sexe, lat. sexus.
    Hotarastete ce vrei sa fi si spune ce vrei ?
    1 “Neghiobule” ti se pare normal sa asfaltezi o strada inainte de fi finalizata o lucrare ?
    2 Ca sa fie asfaltata trebuie sa fie depuse cereri pentru asfaltare
    3 Ca sa fie finalizata trebuie bugetata din pacate nu cred ca sti ce inseamna asta
    4 “Inteligentule” intereseazate inainte de a afirma ceva intereseazate

  9. sexe says:

    Negioaba esti tu. Faptul ca cei care mi-au pus numele nu m-au intrebat cand ma-m nascut nu este vina mea. Inteligentoooooo, ce nu s-a finalizat pe laminoarelor si s-a finalizat pe AC Popovici ca lucrarile au fost incepute in aceeasi zi si au fost finalizate tot asa. Oamenii care au lucrat la cele doua strazi au plecat pentru ca nu au fost platiti. A venit fima nr.2 XXXX de la caransebes si a terminat ce a inceput firma nr.1 YYYY, asta ca sa nu le dau numele si sa nu le fac reclama buna sau proasta.
    Ce desteapta esti s-a bugetat strada AC Popovici si nu s-a bugetat Laminoarelor. Daca ma mai faci neghiob tu sau Ovidiu si va legati de numele meu imi rezerv dreptul sa imi cer dreptate in instanta. Sa stiti ca pot sa vorbesc si civilizat, dar daca te legi de mine ma leg de tine.
    Voi erati nascuti cand pe strada mea Popa Mircea cu oltenii lui au pietruit drumul cu granit si zgura din Dealul Crucii. Crezi ca pe mine acum ma mai intereseaza ca fara sa fiu intrebat mi s-a spart strada si niste nesimtiti au lasat gropi. Eu imi respect parintii si cred ca in familia asta mare a resitenilor STEPANESCU este tatal meu si ce face cand imi rup rotile de la masina in gropile facute de oamenii pe care i-a adus sa faca un lucru bun.
    Daca esti inteligenta, sunteti inteligenti, iti exprimi opiniile civilizat. Cred si sunt convins ca este o diferenta de varsta intre noi si macar respectami varsta daca nu esti in stare sa respecti persoana, chiar daca nu stai fata in fata cu interlocutorul tau. Lectii de xex sa le dai copiilor tai nu veni sa imi spui ce inseamna sula, pentru ca eu cu acul si cu sula am reparat gentile din piele ale doamnelor, dar ce stii tu despre mici meseriasi de pe vremea tatalui tau sau al bunicului, cand Resita era condusa de oameni cu simt de responsabilitate. oare cand a fost asfaltata strada lui Frunza Verde, Mustacila si directorul de la CSR tot asa s-a procedat. Cand a dat a refuzat sa autorizeze raliul in coasta ca il deranjeza zgomotul tot asa a respectat legea. Noi prostii de la UCMR am facut curatenie pe strada nu el si nici tu ca nu te-am vazut in acea vreme varuind borduri si dand cu matura, ai fata draga. Pe final lasa-mi numele in pace fie ca este Sexe, Barcelona, Madrid, Spania sau altul. Voi prcaticati discriminarea pe criterii de nume, etnie, religie in Romania, ca din cate imi amintesc Constitutia Romaniei nu prevede asa ceva.

  10. marius says:

    Mare dreptate ai omule(sexe).Recomand,pupatorilor de mai sus,sa faca o tura a orasului,cu masina personala,la care sa mai si plateasca rate(nu cu masina primariei),de la un capat la altul,sa vada si ei cum arata orasul asta,pe strazile laterale:gropi cat cuprinde,carpeala la carpeala si aia plina de gropi,gunoaie la tot pasul,mizerie(a stat un caine mort,cat un porc,langa uzina de apa,in mijlocul drumului,aproape o saptamana nu a venit nici dracu sa il duca) si multe alte ex,care din birou nu se vad si nici dintre panselute,sau de pe bulevardele principale.Zicea ,o minte ‘luminata’ ca trebuie sa faci cerere pt asfaltare!!!!!Primaria a facut cerere catre mine sa ii platesc impozitele si taxele,in luna Ianuarie?Am fost prostit sa il aleg de doua ori,a treia oara:bye-bye.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/