DIICOT-ul redă Reșiței tot ce a luat Chebuțiu cu japca!

Procurorii de la Combaterea Crimei Organizate și cei anticorupție sunt singurii care fac ceva pentru ca UCM Reșița să mai recupereze din patrimoniul uriaș pe care Adrian Chebuțiu și gașca sa infracțională și l-au însușit printr-o escrocherie de proporții. Membrii Consiliului de Administrație, liderii de sindicat și foștii angajați ai uzinei, mulți rămași acum pe drumuri, au preferat să asiste nepăsători la jaful care a durat câțiva ani!

 Familia Chebuțiu și Adrian Preda, mâna ei dreaptă, prietenul fără păr, așa cum era poreclit directorul executiv, au toate șansele să stea ani mulți în pușcărie, acuzațiile procurorilor fiind deosebit de grave. În plus, multe dintre obiectele jafului pus la cale de aceștia se vor întoarce în proprietatea uzinei reșițene. Cel puțin așa solicită procurorii DIICOT în dosarul devalizării UCMR.

Pentru a fi sigur că Adrian Chebuțiu și soția sa, Lăcrimioara, nu vor continua șmenurile până la pronunțarea unor sentințe definitive, Ministerul Public a emis în 5 februarie ordonanța de instituire a măsurii asiguratorii a sechestrului constând în indisponibilizarea următoarelor bunuri aparţinând SC Hydro Engineering SA: Vila Renk, actuala reședință a familiei Chebuțiu, terenul aferent clădirii în suprafaţă de aproape 10.000 mp, Institutul de Proiectare compus din clădirea pentru proiectare, birouri, săli de conferinţe și terenul aferent acestei clădiri în suprafaţă de 3.311 mp, atelierul mecanic, atelier sudură, atelier electric și terenul aferent în suprafaţă totală de 6.158 mp. Valoarea de inventar a acestor imobile este de 6.033.883 lei, iar valoarea de inventar a terenurilor aferente acestor imobile este de 2.235.396 lei. Sechestru s-a pus și pe mijloace de transport a căror valoare reziduală din contabilitate este de 1.393,87 lei, dar și pe mijloace fixe a căror valoare reziduală din contabilitate este de 106.328,85 lei.

Mai mult decât atât, prin Ordonanţa din data de 18.02.2015 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului constând în indisponibilizarea următoarelor bunuri: „toată documentaţia care se găseşte în arhiva situată la parterul clădirii în care se află sediul SC Hydro Engineering SA, identificată cu ocazia efectuării percheziţiei la sediul acestei societăţi; toată documentaţia care se găseşte la etajul patru, în încăperea denumită arhivă din cadrul sediului SC Hydro Engineering SA, aparţinând direcţiei de cercetare dezvoltare, neinventariată, precum şi documentaţia tehnică originală aferentă unui nr. de 92 de modele industriale, aflate în aceeaşi încăpere”.

Comments

  1. andy says:

    Pe cand Chebutiu va fi redat puscariei? In mod normal acest indiviv impreuna cu toti smecherasii care au “condus” UCMR ar trebui sa ajunga muritori de foame. Cine calculeaza daunele colaterale, care sunt mult mai mari decat cele directe?

  2. MariuS says:

    Las ca primeste arest la domiciliu si il executa la hotelul de la Valiug 😉

  3. Lukas says:

    Il doare pe el la pedala … Acum face bani cu velocity este liber si se plimba cu porshe_ul lui . ar trebuii sa il condamne la 25 de ani de puscarie si sa ii confiste toata averea in mortii lui de hot . a falimentat orasul

  4. Filimon says:

    Cu actionarii de la UCMR , cum ramane /?

  5. Chebutiu e de vina pentru toate! says:

    Acum cateva zile i-a murit purceaua in cotet vecinei mele de 108 ani.
    Evident ca imediat aceasta a identificat si vinovatul: nimeni altul decat Adrian Chebutiu! Da, Chebutiu asta se pare ca e vinovat pentru toate relele ce se intampla in Resita si Caras-Severin.
    Mie nu stiu sa-mi fi facut vreun rau, dar daca ceva rau mi s-a intamplat, in mod sigur Chebutiu e de vina! De unde stiu asta? Pai e simplu, asa scrie in “expressdebanat.ro”! Daca scrie pe net, asa trebuie sa fie, nu? Ceva de genul Victor Ponta in timpul alegerilor, cand, daca se intampla ceva rau in Romanaia, in mod sigur Ponta era de vina.
    Vedeti, e simplu, de acum incolo daca patiti ceva rau, mergeti repede la DIICOT sa-l reclamati pe Chebutiu, el e vinovat pentru tot ce-i rau in Resita!
    Stiti de unde mai stiu asta? De la o instanta. Da, de la Curtea de Apel Timisoara, care, de curand, a hotarat ca procesul acestui Chebutiu nu se mai poate judeca la Tribunalul Caras-Severin tocmai din cauza faptului ca acesta este judecat, gasit vinovat si executat de presa locala, astfel incat nu mai poate fi judecat corect la Resita. Cu alte cuvinte judecatorii si procurorii din Resita il vad ca fiind vinovat deja indiferent daca este sau nu.

    O intrebare totusi: Este posibil cumva sa nu fie vinovat acest Chebutiu pentru toate problemele si esecurile noastre si poate sa fim chiar noi principalii responsabili?