FOTO. Fațada celei mai întinse clădiri istorice din Timișoara, reabilitată printr-o investiție de 11 milioane de lei

Lucrările de reabilitare la acoperișul și fațadele Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara s-au finalizat. Investiția, în valoare de peste 11 milioane de lei, a fost făcută cu fonduri de la Ministerul Apărării Naționale. 

Clădirea Spitalului Militar a fost ridicată cu un singur nivel între anii 1764 și 1766, ulterior supraetajată în perioada 1817-1818. Imobilul de mari dimensiuni ocupă un întreg cvartal cuprins între străzile Brediceanu, Gheorghe Dima, Gheorghe Lazăr și Mărășești și are trei curți interioare, legate succesiv, cu treceri pe sub bolți.

spitalul militar 7

spitalul militar 3

„Cea mai întinsă clădire istorică din orașul Timișoara, situată în centrul orașului, a fost adusă la standarde moderne, pe parcursul ultimilor trei ani, redând zâmbetul de altădată al tuturor celor care îi trec pragul sau pur și simplu doar o admiră din exterior. La reabilitarea clădirilor s-au utilizat materiale de construcții și tehnologii moderne. Mulțumim pe această cale constructorului Ila Vorhaben, pentru bun lucru chiar și în vreme de pandemie. Mulțumim, de asemenea, colectivului de specialiști din Primăria Timișoara, din Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, din Inspectoratul de Stat în Construcții Timiș și din Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș. Mulțumim bunului Dumnezeu și pentru această lucrare. Mergem înainte! Toți pentru unul, unul pentru toți, împreună pentru pacienți!”, au transmis reprezentanții Spitalului Militar din Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

spitalul militar 6

spitalul militar 1

Spitalul Militar are o capacitate de 175 de paturi și furnizează servicii medicale precum internare, spitalizare continuă și de zi, de tip clinic în ambulatoriu integrat, medicină de familie, radiologie, ecografie și anatomo-patologie și stomatologie.

Unitatea medicală deservește angajații din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, SRI, SPP, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, familiile angajaților, pensionarii militari, veteranii de război din Arad, Bihor, Caraș-Severin, Timiș și populația civilă din zona de vest a țării.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/