Spitalul Județean Timișoara vrea să facă experimente pe șoareci pentru a descoperi medicamente și vaccinuri noi împotriva Covid-19

untitled design set 970x90 px

Spitalul Județean Timișoara intenționează să facă experimente pe șoareci în cadrul unui proiect care are scopul de a descoperi noi tehnologii, medicamente și vaccinuri împotriva noului coronavirus. Cercetările se vor realiza în cadrul centrului Oncogen, construit cu bani europeni lângă unitatea medicală.

Reprezentanții Spitalului Județean Timișoara au planuri mari în ceea ce privește cercetările în domeniul medical, în contextul pandemiei de coronavirus. Astfel, în această săptămână, cea mai mare unitate medicală din vestul țării a lansat o licitație publică în vederea achiziționării de șoareci, a cuștilor necesare și de consumabile de laborator pentru activități de cercetare. Totul în cadrul unui proiect intitulat DECODE, care are scopul de a dezvolta noi tehnologii, medicamente și vaccinuri pentru prevenirea noului coronavirus.

Valoarea totală estimată a contractului este de peste 66.000 euro, cu TVA inclus, fiind împărțit în patru loturi. Concret, urmează să fie cumpărate un sistem de cuști pentru animale de laborator, 50 de șoareci imunodeficienți, furaje pentru rozătoare și așternut pentru șoareci produs din talaș.

Experimentele pe șoareci în vederea găsirii de noi medicamente și vaccinuri împotriva noului coronavirus vor fi realizate de către cercetătorii Oncogen – centrul de terapii genice și celulare în tratarea cancerului din cadrul Spitalului Județean Timișoara. Acest centru a fost realizat în urmă cu câțiva ani, cu bani europeni.

publicitate ziar expresb 1000x100

Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 9 august, la ora 15.00.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/