FOTO. Fanii au tremurat afară, handbaliștii au tremurat în sală

Meciul de handbal dintre HC Adrian Petrea Reșița și CSU Danubius Galați, din etapa a 16-a a Ligii Naționale, s-a disputat în condiții speciale. Întâlnirea a avut loc joi seara la Sala Polivalentă din Reșița, accesul publicului fiind interzis, din motive de securitate.

Sala nu corespunde normelor PSI privind instalația de evacuare a fumului în cazul unui incendiu, motiv pentru care a și fost închisă în urmă cu o lună. După ce a fost obligată să joace două meciuri de pe teren propriu în Sala „Constantin Jude“ din Timișoara, lipsită de atmosfera vulcanică din Polivalenta reșițeană, echipa HC Adrian Petrea a revenit în municipiul de pe Bârzava, unde a obținut acceptul de a disputa partida cu CSU Danubius Galați, dar cu porțile închise.

Totuși, fanii au putut urmări partida pe un ecran amplasat în fața Sălii Polivalente, în urma acordului FRH și al televiziunii Digi Sport deținătoare a drepturilor de imagine, precum și a sprijinului de pe plan local (Primăria Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin și postul Banat TV). Aproximativ 200 de fani au îndurat frigul și au tremurat la propriu văzând cum la câțiva metri de ei, în interiorul sălii în care nu puteau intra, elevii lui Adrian Petrea se chinuiau în prima repriză cu ultima clasată, echipă care nu acumulase niciun punct în clasament în precedentele 15 meciuri. A plecat învinsă și de la Reșița, dar după ce gazdele s-au întrebuințat serios în repriza secundă. Înaintea meciului a fost păstrat un moment de reculegere în memoria unuia dintre jucătorii de legendă ai handbalului românesc, Gheorghe Gruia, care a încetat din viață la puțin timp după împlinirea vârstei de 75 de ani, în țara sa adoptivă, Mexic.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157661546646019″]

Prima parte a întâlnirii a arătat o formație HC Adrian Petrea evoluând în nota ultimelor etape, fără motivație. Gălățenii nu au stat prea mult pe gânduri și au taxat starea de letargie a echipei reșițene, care s-a văzut condusă de „lanterna roșie“ pentru prima dată în minutul 12 (scor 6-7). Neputința a ieșit clar în evidență în minutul 25, când CSU Danubius Galați conducea cu 15-13, avea trei jucători eliminați, iar reșițenii nu au reușit să înscrie nici din aruncare de la 7 metri! Mai mult decât atât, oaspeții s-au distanțat la trei goluri, diferența maximă înregistrată în prima repriză. După eforturi susținute, HC Adrian Petrea duce la bun sfârșit repriza, merge la vestiar cu 16-16, dar nu înainte de a tremura pe ultimul atac al adversarilor, ținuți în jumătatea reșițeană până la limita pasivului.

Lucrurile au stat cu totul altfel în actul secund, început mult mai decis de reșițeni, dornici să arate că sunt o echipă ce poate renaște ca Pasărea Phoenix și să le închidă gura contestatarilor care s-au grăbit să critice jocul slab din ultima perioadă, handbaliștii și antrenorul Adrian Petrea recunoscând de altfel cu fair-play că nu trec prin cea mai bună perioadă. Fanilor le-a mai venit inima la loc în momentul în care în sală s-a schimbat situația de pe tabela de marcaj: 24-20 pentru HC Adrian Petrea (min. 41), pentru ca diferența să crească ușor spre un rezultat normal între cele două combatante. După meciul câștigat cu 35-28, handbaliștii au ieșit în fața Sălii Polivalente pentru a-i saluta pe fani și pentru a le mulțumi că au îndurat frigul, într-o seară de decembrie încheiată până la urmă cu bine. La reșițeni nu au evoluat pivotul Eremia Pîrîianu (înscris totuși pe raportul de joc), interul Ioan Stan, despre care veștile nu sunt tocmai grozave, el urmând să fie suspus unei intervenții chirurgicale, și portarul Shota Tevzadze, menajat pentru meciul de duminică, de la Constanța, cu Dunărea Călărași. Remarcăm eforturile făcute de jucători, salutăm evoluția curajoasă a lui Andy Sămînță, care a bifat mai multe minute ca de obicei în poarta echipei reșițene.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157662189160106″]

„Se vede o relaxare în sânul echipei, de vreo trei etape“
„Vreau să felicit echipa oaspete pentru combat… Vreau să le transmit că un oraș ca Galațiul și echipa pe care o contruiesc acolo merită să rămână în Liga Națională. Am încercat să-i imprim echipei mele un ritm de pregătire pentru meciul cu Dunărea Călărași, un meci foarte greu care ne așteaptă la final de săptămână. Am avut un sparring partener foarte bun în seara asta. Sunt bucuros că până la urmă am reușit să câștigăm. Îmi doresc foarte mult ca și în meciul următor toți să ne considere ca și outsideri în fața Călărașiului și la sfârșitul meciului să câștigăm la un gol. Referitor la meciul din seara asta, pot spune că s-a văzut într-adevăr o relaxare. Se vede o relaxare în sânul echipei de vreo trei etape, dar până la urmă rezultatul final este important și ne bucurăm pentru cele trei puncte obținute astăzi“, a spus Adrian Petrea, antrenorul echipei reșițene.

„Suntem ca niște actori, dar fără public ești degeaba“

„N-am avut cea mai bună primă repriză, dar la noi se perpetuează această stare. Sunt bucuros că am reușit să câștigăm, dar, într-adevăr, prin modul acesta de tratare a meciurilor, vom avea probleme în continuare dacă nu reușim să găsim soluții sau nu reușim să găsim motivația necesară. Din punctul de vedere al pregătirii, noi suntem pregătiți, ține doar de noi felul în care abordăm meciurile. Fără să iau din meritele echipei din Galați, pe care și eu vreau să o felicit pentru modul cum a abordat meciul, cred că până la urmă problema e la noi. Noi suntem cei care n-am avut cea mai bună atitudine. Iar în repriza a doua s-a văzut că în momentul în care implicarea a fost alta, am reușit să ne distanțăm. De câteva etape ne lipsește publicul, avem un public extraordinar la Reșița, care e alături de noi și ne sprijină, și în momentele dificile ne dă acel imbold de care avem nevoie. Ne dorim, în februarie când reîncepem, să fie rezolvată problema la Sala Polivalentă, să putem juca și noi cu public. Chiar vorbeam înainte, până la urmă suntem și noi ca niște actori, dar fără public ești degeaba. Dacă n-ai audiență, prestezi degeaba. Asta e situația, nu a depins de noi, mulțumesc în numele clubului celor ce au făcut posibil să jucăm totuși meciul la Reșița, să fie transmis meciul așa cum s-a putut, la momentul ăsta cred că a fost cea mai bună soluție. Mai avem un meci în deplasare, cu Dunărea Călărași, ne dorim să-l câștigăm. Deși după cum am jucat în ultimele etape, nu ni se dau prea multe șanse, dar eu consider că niciun meci nu seamănă cu altul și alta va fi mobilizarea la Călărași“, a spus coordonatorul de joc, Mihai Rohozneanu.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157662077162162″]

HC Adrian Petrea Reșița – CSU Danubius Galați 35-28 (16-16)
10 decembrie 2015. Sala Polivalentă din Reșița.
HC Adrian Petrea: Andrei Drăghici, Andy Sămînță – Ilie Vaidasigan (7 goluri), Oleksandr Starchenko (7), Mihail Huta (4), Florin Dospinescu (3), Dușan Trifkovic (3), Lucian Ignat (2), Tiberiu Popovici (2), Mihai Rohozneanu (2), Sebastian Pârvan (2), Marius Bahan (2), Robert Rugaci (1), Cristian Lela, Raul Heimbach, Eremia Pîrîianu. Antrenor: Adrian Petrea.
CSU Danubius Galați: Fuică, Drenceanu – Ciobanu (7), Nițu (7), Frangulea (2), Mârșiu (2), Potera (2), M. Dospinescu (2), Udriștoiu (2), Ionel Ștefan (2), Cristescu (1), Burlacu (1), Șahîn, Grigore.
Avertismente: Vaidasigan, Rohozneanu / Nițu, Mârșiu.
Eliminări 2 min.: Ignat, Popovici, Vaidasigan / Udriștoiu, Nițu, M. Dospinescu.
Aruncări de la 7 m: Reșița 6 (4 transformate) / Galați 8 (5 transformate).
Au arbitrat: Gorina și Melencu, ambii din Dolj. Observator: I. Chira (Maramureș).

„Ne dorim, în februarie când reîncepem, să fie rezolvată problema la Sala Polivalentă, să putem juca și noi cu public.” Mihai Rohozneanu, coordonator de joc


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/