FOTO. Elevii Școlii 7 au intrat în lumea de poveste a lui Ion Creangă!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Elevii clasei a III-a A de la Şcoala 7 Reşiţa le-au prezentat părinţilor şi invitaţilor lor din clasele primare un colaj alcătuit din secvenţe ale operei povestitorului român, făcând astfel o incursiune prin poveştile, povestirile şi amintirile sale.

Atmosferă veselă astăzi, dis-de-dimineață, în amfiteatrul școlii gimnaziale. Costumați frumos, în haine tradiționale, elevii au dat viață personajelor din mai multe povestiri ale marelui scriitor. Extrem de talentați și fără emoții, cei mici și-au rostit încrezători rolul, chiar dacă pe ici, pe colo, au mai primit câte un mic ajutor. Acțiunea s-a derulat șnur, în mare ordine și disciplină, iar cei mici au dovedit încă o dată faptul că poveștile lui Creangă nu aparțin unei generații anume, ci pot fi spuse la orice vârstă, în orice moment al vieții.

„Proiectul dedicat împlinirii a 178 de ani de la nașterea scriitorului Ion Creangă se derulează pe o perioadă de două săptămâni, în care elevii realizează desene, afișe și fac o incursiune prin poveștile, povestirile și amintirile lui Creangă. Cu acest prilej, vom prezenta părinților și elevilor mai mari și unele scenete, ocazie cu care vor fi și premiați cei mai buni”, a declarat consilierul educativ, prof. Cristina Ardeleanu.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651172816541″]

Acțiunea de astăzi a fost realizată în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” Caraş-Severin. „Ion Creangă este cel mai frumos mărțișor al literaturii române. Ne-a lăsat o operă inegalabilă, care este pe placul cititorilor de toate vârstele. Sub genericul Mărțișoare literare, Biblioteca Județeană Paul Iorgovici Caraș-Severin a desfășurat și în acest an activități dedicate povestitorului Ion Creangă, în parteneriat cu diferite unități de învățământ din Reșița, cu scopul de a-i familiariza pe cei mici cu viața și opera lui Ion Creangă, cu personajele acestei lumi fascinante a poveștilor, din care au foarte multe de învățat”, a precizat Clara Constantin, directorul Bibliotecii Județene.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Spectacolul a fost urmat de un concurs cu două secţiuni: prima, cu întrebări referitoare la viaţa şi opera scriitorului, iar a doua, de desene şi afișe, care au fost realizate şi expuse în amfiteatrul şcolii, locul în care a avut loc activitatea.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651114212166″]

Acţiunea s-a derulat cu ocazia împlinirii, la 1 martie 2015, a 178 de ani de la naşterea celui mai mare povestitor român.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/