FOTO. E gata lărgirea la patru benzi a drumului către aeroport. Peste 1 milion de euro a costat kilometrul

drum aeroport gata 1

Consiliul Județean Timiș a anunțat finalizarea lucrărilor de extindere la patru benzi a DJ 609D, drumul care asigură legătura cu Aeroportul Timișoara. Lucrările au început anul trecut și ar fi trebuit să fie gata, conform contractului, în opt luni.

Anunțul cu privire la finalizarea lucrărilor a fost făcut de Cristian Moș, vicepreședintele CJ Timiș.

„Înainte de orice am un mesaj pentru domnul Călin Dobra: aceasta este o informare pentru timișeni, nu este o postare prin care ne lăudăm cu o lucrare inițiată de fosta administrație. DJ 609D Timișoara – Aeroport a fost finalizat. Un proiect moștenit, care nu a fost lipsit de impedimente. Vreau să le mulțumesc colegilor mei din Consiliul Județean Timiș – Direcția Drumuri și Poduri Județene, care de fiecare dată când s-au împotmolit lucrurile au găsit cele mai bune soluții. Sper ca în următorii ani acest drum să fie de folos pentru cât mai mulți timișeni, dar și pentru un număr tot mai mare de turiști.”, a scris Cristian Moș pe Facebook.

I-a răspuns rapid Călin Dobra, fostul președinte al CJ Timiș.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Înainte de orice, am un mesaj pentru vicepreședintele Consiliului Județean Timiș Cristian Moș: Când nu faci nimic, nu ai cum să greșești! Sper că înțelege că mă refer la faptul că nu are ce probleme să întâmpine în proiectele inițiate pentru județul Timiș, pentru că, surpriză, nu a inițiat nimic! Proiectul de lărgire la patru benzi a DJ 609D – Aeroport a fost unul complicat, motiv pentru care mă bucură cu atât mai mult finalizarea lui! Cele mai multe fonduri pentru acest proiect au venit prin PNDL, un program huiduit și hulit nevoie mare de USR PLUS, partid din care face parte și Cristian Moș. Înțeleg că este nou și învață! Dar din păcate o face pe spatele nostru, al timișenilor!”, i-a replicat Dobra.

drum aeroport gata 2

drum aeroport gata 4

Drumul este situat pe teritoriul comunei Ghiroda și face legătura între centura Timișoara și Aeroportul Internațional. Lucrările pentru extinderea la patru benzi a șoselei de 2,53 kilometri au debutat în 2020, la un an după ce licitația de execuție a fost atribuită Super Construct SRL. Valoarea totală a proiectului se ridică la 13,4 milioane de lei, din care 11 milioane provin din PNDL. Potrivit contractului, a fost modernizat iluminatul public, amenajate piste de biciclete și au fost schimbate rețelele din subteran.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/