FOTO CSM Lugoj a murit frumos în fața unei echipe conduse de cel mai tare antrenor al lumii!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

A fost din nou un adevărat eveniment voleibalistic la Lugoj miercuri seara. CSM Lugoj a primit vizita celor de la THY Istanbul, echipa turcă sprijinită de compania Turkish Airlines, în prima manșă a optimilor Cupei Challenge. Nu a mai fost ca și cu echipa din Liberec, mai ales că adversarele îl aveau pe bancă pe unul dintre cei mai tari antrenori ai lumii.

Aspectul cel mai interesant este că turcoaicele au venit păzite ca un adevărat transport militar la sală. În contextul internațional foarte delicat, meciul a fost considerat cu grad de risc, iar echipa a venit de la hotel la sala din Lugoj păzită de jandarmi și poliție. Nu au fost însă niciun fel de motive de emoții, așa cum adversarul nu a avut nici în teren. După ce au dominat primul set, terminat cu 25-20 pentru oaspete, în al doilea set, Lugojul a început să miște ”în front”. Au fost aplaudate punctele câștigate pe serviciul junioarei Georgiana Popa, dar setul l-au luat cu 25-19 tot oaspetele. Povestea nu s-a schimbat nici în setul trei, terminat la 25-18.

Ugljesa Segrt, antrenorul lugojencelor, a spus că nu are ce să reproșeze echipei sale. ”Un adversar foarte puternic. Nu am ce să reproșez fetelor. Au jucat fix tot ce am stabilit, dar nivelul echipei din Turcia a fost prea înalt pentru noi. Cu serviciul, au fost multe greșeli, dar aceasta a fost singura noastră șansă, să riscăm cu serviciul. Și dacă greșim, nu asta era o problemă, pentru că urma preluarea perfectă. Exact în setul doi s-a văzut nivelul și experiența, când jucam aproape la egalitate, și ele au făcut ce trebuia, iar noi, nu. Ei aveau și alternative, dacă noi blocam o jucătoare, avea alternativa cu altele două și tot făceau punct”, a punctat Segrt.

Experiență importantă cu echipa din cel mai tare campionat european

Timișoreanca Alexandra Cauc a punctat importanța unui asemenea meci pentru o echipă ca Lugoj. ”A fost neașteptat de bine. Ne-am descurcat chiar foarte bine. Am ținut cât se poate să fim la punct cu ele. Dar experiența lor s-a văzut. Puteam să le punem mai multe probleme cu serviciul și să le rezistăm cât de cât în apărare. Ele tot timpul ne pot aduce un plus de experiență nouă. A fost un contact cu voleiul de afară. Da, au fost și emoții. Nu ne așteptam să vină atât de multă lume. Le mulțumim că au venit și ne-au susținut. Sperăm să o facă și la meciul de sâmbătă cu Rapid”, a declarat tânăra voleibalistă.

untitled design set 970x90 px

Adversarul, cu laude pentru Lugoj

THY Istanbul este antrenată de italianul Marcello Abbondanza, unul dintre cei mai importanți antrenori ai lumii, cu nouă titluri de campion în nouă țări diferite. Tehnicianul a lăudat Lugojul. ”Un succes cu 3-0 e important, mai ales în duble manșe și când ai primul joc în deplasare. E un rezultat mare. Ele au arătat că sunt luptătoare, au avut o atitudine bună în meciurile anterioare, inclusiv în campionat. Am venit aici așteptându-ne la o luptă importantă. Și asta ne-a ajutat să obținem acest rezultat. Nu am jucat un volei incredibil, dar am avut starea mentală potrivită. Să joci aici nu e ușor. Fanii și-au susținut echipa, tribunele sunt aproape de teren. Ceea ce de obicei nu e bine când joci în deplasare, dar suntem fericiți cu rezultatul final. Eu mă aștept mereu să luptăm, și atunci, da, câștigi cu 3-0. Am venit la echipă de o lună și ceva. E al treilea meci meu în această competiție prima dată când joc în Challenge Cup. Adversarul nu are multe străine, dar are putere să lupte și să joace foarte bine acasă”, a precizat după meci Abbondanza.

Atmosfera a surprins-o pozitiv și pe belgiana Freya Aelbrecht, jucătoare a echipei sin Istanbul. ”E foarte bine că am câștigat, pentru că mereu e dificil să joci în deplasare. Antrenorul nostru ne-a cerut să jucăm tot mai bine, să ne împingem limitele. Desigur, am făcut prea multe greșeli. Mai ales în primul set, ele au făcut puncte pe greșelile noastre. Le-am ținut în meci, le-am permis așa să revină. E o sală mică, dar cu o atmosferă frumoasă. Toată lumea le susținea și a fost greu pentru noi. Publicul le împingea de la spate. Am câștigat cu 3-0, e bine după un meci greu. În Turcia atmosfera e diferită. La unele meciuri e multă lume, dar la altele nu. Turcia e o țară mare, cu echipe mare, cu nume. Dar eu prefer să joc în sălile mici, cu atmosferă caldă. Pentru noi Challenge Cup este obiectivul nostru important. Cred că suntem printre primele trei favorite. Nu avem cum să fim outsideri cu jucătoarele noastre. Toată lumea ne dă drept favorite, dar trebuie să luăm fiecare meci, pe rând”, a spus Aelbrecht.

Returul se va juca la Istanbul, în 4 februarie.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/