Ion Șoma, bărbatul care și-a înjunghiat soția după care a purtat-o mii de kilometri pe bancheta din spate a mașinii pe care chiar el a condus-o, se află la un pas de aflarea sentinței. După 8 luni de arest, acesta va sta ani buni în spatele gratiilor.
Procesul de fond era anunțat astăzi, pentru ora 13.00. Cu o ușoară întârziere și însoțit de mascații Penitenciarului Timișoara, Șoma a intrat extrem de senin în sala de judecată. Calm și poate chiar ușor zâmbind, bărbatul a așteptat cu nerăbdare să îi explice judecătorului faptul că este nevinovat și că intenția sa n-a fost de a-și omorî nevasta.
În timp ce pentru procurorul de caz lucrurile au fost extrem de simple, apărarea bărbatului a solicitat schimbarea încadrării faptei din omor calificat în lovituri cauzatoare de moarte. Cosmin Bolosin a afirmat că soția bărbatului n-a murit pe loc, ci la câteva ore bune de la momentul înjunghierii, semn că fapta bărbatului n-a omorât-o. „Clientul a ajutat organul de urmărire penală și singura declarație prin care se incriminează este a sa. Dacă aceasta nu ar fi existat, ar fi fost foarte greu de demonstrat fapta pe care a săvârșit-o. Mai mult, dacă ar fi avut intenția de a-și ascunde fapta, ar fi aruncat cadavrul pe drum. În plus, având în vedere raportul medico-legal, moartea femeii s-a declanșat în urma hemoragiei interne, ceea ce indică faptul că învinuitul din acest dosar n-a avut intenția de a o omorî. Ba mai mult, acesta i-a propus să cheme medicul, dar femeia a refuzat”, a declarat avocatul în apărarea clientului său în fața instanței.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157655285612536″]
Înșiruirea sa de fapte însă n-a ținut pentru procurorul din acest dosar, care a explicat faptul că, tot potrivit raportului medico-legal, adâncimea plăgii provocate prin înjunghiere a fost de circa 12-14 centimetri, iar o asemenea plagă poate fi provocată doar dintr-o lovitură extrem de puternică.
În încheierea înfățișării de astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți i-a permis inculpatului să ia cuvântul. Ion Șoma și-a însușit în totalitate cele prezentate de avocat. „Îmi pare rău de ceea ce s-a întâmplat. Aș vrea să se schimbe încadrarea pentru că ea a murit ulterior. 15 minute am rugat-o să sune la salvare, dar a zis că se simte bine. N-a fost vina mea, am fost provocat!”, a spus acesta.
Instanța va ține cont de fapte și împrejurări, dar și de probele aduse în plus astăzi, la dosar, și se va pronunța mâine în cazul lui Ion Șoma. Pentru omor, pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 15 și 25 de ani.