FOTO: Una dintre cele mai în vârstă reșițence a fost premiată de Mihai Stepanescu!

Oficialii reșițeni s-au deplasat astăzi pe Bulevardul Revoluției din Decembrie, acolo unde trăiește una dintre cele mai în vârstă locuitoare din municipiu. Ulterior, la Casa Municipală, edilul-șef a premiat cuplurile de reșițeni a căror căsnicie rezistă de jumătate de secol.  

În preajma zilei de 8 Martie, reprezentanții administrației publice locale i-au surprins plăcut pe vârstnicii orașului. Prima oprire a primarului Stepanescu a fost la Elisabeta Adam, în vârstă de 90 de ani. Bătrâna spune că a muncit o viață întreagă la UCMR, dar că secretul longevității sale stă în dragostea față de semeni și față de familie. S-a născut la Sovata, dar în urma războiului a ajuns la Reșița și nu a mai plecat de aici. Edilul-șef a răsplătit-o pe femeie cu suma de 250 de lei, la fel ca și pe ceilalți 12 nonagenari din Reșița, cu flori, dar și cu o diplomă.

Ulterior, la sediul Casei Municipale, reprezentanții administrației publice locale au premiat mai multe cupluri de reșițeni, a căror căsnicie durează de 50 de ani. Cuplurile au fost răsplătite cu suma de 300 de lei, diplome, iar doamnele au primit câte un buchet de flori.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157650790006688″]

,,Avem plăcerea de a primi un număr însemnat de cupluri din municipiul Reșița, care au o frumoasă vârstă și 50 de ani de căsnicie. Este vorba despre 24 de cupluri, din 26, care au ajuns la această vârstă împreună, sunt oameni cu experiență, oameni model pentru generațiile mai tinere. Putem să le mulțumim că au adus faimă orașului nostru, au contribuit la dezvoltarea orașului nostru. Vor primi din partea administrației locale, cu acordul Consiliului Local Reșița, câteva atenții. Niciun efort nu este prea mare atunci când vorbim despre oameni responsabili. Astăzi, fiind un prilej de sărbătoare, ne bucurăm împreună!”, a spus primarul Mihai Stepanescu.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648865765974″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/