Casă a sportului de talie europeană!

Angajații Direcției Județene pentru Sport și Tineret din județul Caraș-Severin s-au mutat în casă nouă, lângă Complexul Sportiv din Valea Domanului. Dotarea centrului este una de standarde europene, astfel că sportivii de performanță ai județului se pot mândri acum cu casa sportului cărășean.

Toată suflarea sportului cărășean a fost vineri prezentă la evenimentul organizat de către reprezentanții Direcției Județene. Preoții au ținut o slujbă religioasă și au sfințit spațiul în care vor lucra angajații instituției. Poze cu foștii mari campioni ai Carașului sunt expuse în toată clădirea. Campionul an-titre la box, Francis Vaștag a fost plăcut surprins și, totodată, și-a adus aminte de clipele frumoase, din viața sa de sportiv.

Inaugurarea a fost făcută de președintele Consiliului Județean, Sorin Frunzăverde, Liliana Dacica, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș-Severin și multipa medaliată la tenis de masă, Otilia Bădescu.

“Este un moment important pentru Direcția Județeană pentru Sport și Tineret din județul nostru. A fost un vis pe care mi l-am dorit din momentul în care am preluat conducerea. Îmi doream o casă a sportului, un sediu modern pe măsura performanțelor și rezultatelor sportive obținute de-a lungul timpului de județul nostru. Astăzi acest vis mi s-a împlinit cu ajutorul domnului președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, cu sprijinul ANST și, nu în ultimul rând, al unor sponsori generoși care ne-au susținut dotările și mobilierul”, a precizat Liliana Dacica.

Comments

  1. Pakatos says:

    cred ca-i ultima realizare a uselistilor …ca de acuma ii doare la basca…doar s-a terminat campania electorala…

  2. papac says:

    esti neam prost si o lichea pedelista

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/