FOTO/VIDEO: Bobocii aviatori au militat într-un spectacol incendiar!

După ce două dintre liceele din oraș și-au numărat deja bobocii, Liceul Traian Vuia a recuperat puternic din urmă. Aviatorii și-au sărbătorit proaspeții boboci cu un spectacol de neuitat.

Petrecerea a fost găzduită, așa cum ne-am obișnuit deja, de Casa de Cultură. Scena, brăzdată deja de petrecerile bobocilor anteriori, nu a fost deloc mai săracă decât până acum. Armata vuiștilor a ridicat publicul în picioare. Dansurile, jocurile de rol și momentele inedite nu au lipsit din repertoriul proaspeților ,,aviatori”.

Vechile perechi de boboci, cu care ne-au obișnuit ani la rândul balurile liceenilor, au fost înlocuite cu o armată, la propriu, de tineri boboci. Tema balului a fost Academia Militară. Bobocii au participat individual, încercând fiecare să dea tot ce au mai bun pentru mult râvnitul titlu de boboc al anului. Un număr egal de băieți și de fete și-au etalat militărește talentele. La final, au rămas doar doi boboci și două ,,boboace” dintre care juriul i-a ales pe cei mai buni. Jurații au fost cadrele didactice alături de președintele elevilor.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157637203843584″]

Probele pe perechi cu dansuri clasice și cântece demodate au fost înlocuite de adevărate probe militare. Liceenii, camuflați în haine militărești, au încercat, care mai de care, să-și etaleze cât mai bine talentul. Adevărate concerte s-au deschis pe scenă sub interpretarea concurenților. Nu au lipsit nici dansurile coregrafice și momentele artistice.

,,Am ales să particip la bal pentru a mă distra. Am cântat o piesă în croată pentru că sunt de această naționalitate. Am vrut să le prezint și colegilor mei o parte din frumusețea acestei naționalități. Sper că a ieșit bine, eu una m-am distrat. Publicul a reacționat foarte frumos, m-am bucurat să văd că le place ceea ce cânt. Mă bucur că am ocazia să particip la un asemenea spectacol”, a declarat Zvetlana Boșca, una dintre concurente.

Începutul spectacolului i-a surprins pe participanți cu o ploaie de bețe luminoase care au pus ,,piedică” militarilor pe tot parcursul show-ului. Cu ingeniozitate și multă inspirație, Liceul Traian Vuia a mai ridicat cu o treaptă nivelul calitativ al mult așteptatelor baluri de boboci.

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/