FOTO: Bal ca-n povești pentru peste 600 de pensionari din Oțelu Roșu!

Primăria orașului a vrut să îi surprindă plăcut pe cei mai în vârstă dintre locuitori. Dacă înainte de Crăciun copiii au fost în atenția administrației locale, astăzi pensionarii își petrec gratuit, în premieră la Oțelu Roșu.

Pentru prima dată, în capitala Văii Bistrei, primarul Luca Mălăiescu a organizat Balul Pensionarilor. În urma unei mediatizări puternice a acțiunii, bătrânii care au dorit să participe la eveniment s-au înscris pe listele primăriei, după care au primit câte o invitație pe baza căreia și-au făcut intrarea la cea mai frumoasă petrecere dedicată persoanelor vârstnice. Pentru mulți dintre ei a fost o surpriză deosebită, mai ales că în noaptea de Revelion au stat acasă, din lipsă de bani.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647849978003″]

„Mă simt foarte bine, mulțumim domnului primar pentru acțiunea pe care a organizat-o. Meniul are țuică prima dată, vin, dar și alte specialități. Am venit alături de soție și sunt hotărât să o invit la dans”, a spus Ion Mâțu, unul dintre pensionari, dornic de distracție. „Este foarte frumos, îi mulțumim domnului primar că organizează și astfel de acțiuni, că tristețe avem destulă”, a spus un alt vârstnic. „E prima acțiune de o asemenea amploare. În ce privește viața de pensionar, aici sunt două tabere: unii sunt mulțumiți, alții nu!”, a spus și Dan Nicolae. La bal, extrem de elegantă s-a prezentat și familia Târâș din Oțelu Roșu. Soția, Anica, a lucrat la uzină o viață întreagă, iar acum câștigă doar 1.000 de lei pe lună. „Ne descurcăm cam greu cu banii, dar avem nevoie de astfel de momente. Ne dorim ca 2015 să ne aducă o viață mai bună, un trai mai bun”, a spus aceasta. Soțul femeii, Sebastian, extrem de serios, a declarat pentru www.expressdebanat.ro că s-a prezentat pentru că s-a simțit onorat să răspundă unei acțiuni atât de frumoase, organizată de Primăria Oțelu Roșu.

Distracție pe gustul tuturor!

Petrecerea s-a încins mai ceva ca la Revelion! La acțiune s-au prezentat chiar și bătrânii care nu se mai pot ține atât de bine pe picioare. În cârje, cu căruciorul sau cu însoțitor, cu toții s-au adunat în sala unde a avut loc evenimentul. Edilul-șef, Luca Mălăiescu, povestește că aparatul propriu al primăriei a muncit pe brânci să aranjeze sala, astfel încât costurile să fie cât mai mici la capitolul ornamente.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647850004693″]

„Este o nouă premieră și cu siguranță va fi o tradiție pe timpul mandatului sau mandatelor mele. Am pus la dispoziție sala de sport de la Generală 3 pentru că sunt peste 600 de persoane înscrise, iar o altă locație nu am avut. Am ornat-o pentru a fi o ambianță cât mai plăcută. Cântă Gabi Stanciu, avem muzică populară de aici, din Banat, pe gustul oțelarilor. Am pregătit și o serie de valsuri, tangouri, pentru că cei bătrâni sunt mai melancolici. Meniul este foarte bogat, participanții au parte de supă, sarmale, friptură și desert, totul fiind gratis”, a declarat primarul.

Pentru prima ediție a Balului Pensionarilor din bugetul local al orașului s-au alocat 10.000 de lei.

Comments

  1. eu says:

    A fost extraordinar. Pacat ca acl-isti stiu doar sa vb urat despre niste oameni care fac ceva pt orasul asta.

  2. eu says:

    Rusine ofticatilor. Asai ca sunteti ofticati? Bravo Luca. A fost bun Simi care a facut chefuri doar pentru el.

  3. zambeste rosii te iubeste says:

    alt articol scris pe lovele grele. au papat si jurnalistii sarmalutze moka:))

  4. CRACIUNESC says:

    au baut si jurnalistii ceva, mai o sponsorizare…..
    Dar nu jurnalistii si lingaii te voteaza, aceia sunt 200-300, mai ai tu vreo 200 de pupincuristi si asta-i tot.Orasul asta are 7000-8000 de oameni pentru care nu ai facut nimic doar i-ai furat, ai furat banii platiti ca taxe si impozite cu John, varutu de la Lugoj, cu sotiaoara ta ,,frumosa” dar se apropie finalul tau jegosule

  5. CRACIUNESC says:

    Si voi cei de la expres stim ca-l lingeti pe semianalfabetul nostru de primar in fundulet, fiti verticali si postati toate comenturile, nu doar pe cele care braveaza pe chelios.
    De exemplu, ieri am postat un coment la acest articol, care astazi l-ati sters.Naparcilor stim ca sugeti la politicienii ,,rosii” care va platesc

  6. CRACIUNESC says:

    eu esti un fomist care pentru o bere si un snitel o vinzi si pe mata.

  7. eu says:

    Sunteti ofticati rau :))))

  8. eu says:

    Coo cati mici a-ti mancat de la Magda. Acum va pune sa comentati.

  9. eu says:

    :)))))

  10. suntem multi says:

    :))))))

  11. suntem multi says:

    Bai Crăciunesc in ghilimele ba da chiar va e ciuda rau crapa fierea si botoxul in voi ce dracu nu mai aveți droguri

  12. suntem multi says:

    Apai stati sa vedeti ce va mai face ce veti face voi atunci o sa crape fierea in voi of, of cata invidie si cad te gandesti ca domnisoaMagda a fost contra cand sa hotarat acest eveniment pentru pensionari orasului rusine sa va fie ofticatilor.

  13. eu says:

    Se oftica rau tot. Bravo domnule primar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/