[FOTO] Accident feroviar, substanțe chimice, pericol de incendiu și victime! Scenariul de groază din Triaj!

Un accident feroviar major în care au fost implicate substanţe periculoase a fost gestionat în condiții de maximă siguranță în zona Triajului din municipiul Caransebeș. Peste 30 de specialiști de la toate departamentele de situații de urgență au acționat pentru a reduce pagubele și a salva viețile omenești rezultate în urma accidentului.

Toate acestea s-au întâmplat în cadrul unui exercițiu desfășurat în vederea verificării viabilităţii şi modului de punere în aplicare a planurilor de cooperare şi procedurilor privind managementul integrat al intervenţiei serviciilor profesioniste în cooperare cu alte forţe pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Alarma s-a dat în jurul orei 12.00, iar exerciţiul de cooperare cu forţe şi mijloace pentru gestionarea unui accident feroviar major, în care sunt implicate substanţe periculoase, a decurs conform planului elaborat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al Judeţului Caraş-Severin, după următorul scenariu:

„Accident feroviar, în care este implicat un tren de marfă, care are în compunere mai multe vagoane cisternă. Două dintre acestea deraiază şi se observă scurgeri importante de substanţe chimice şi combustibile. Unul dintre vagoanele deraiate transportă motorină şi există pericolul izbucnirii unui incendiu, iar cel de-al doilea transportă clor, existând astfel un risc major de intoxicare, atât pentru populaţia aflată în zonă, cât şi pentru forţele de intervenţie. Norul toxic, format ca urmare a scurgerii substanţei chimice, surprinde călătorii din vagoanele unui tren staţionat în apropierea producerii evenimentului, rezultând un număr de 8 victime. Pentru salvarea victimelor și pentru restabilirea stării de normalitate acționează 9 echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al Județului Caraș-Severin, printre care și echipajul care încadrează autospeciala CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear)”, transmite ISU „Semenic”.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157672189411713″]

Au participat forțe din cadrul CFR, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Poliţia Transporturi Feroviare Caransebeş, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Comisariatul Judeţean de Mediu, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Caraş-Severin – Staţia Caransebeş, UPU SMURD, Crucea Roşie – Filiala Caraş-Severin, Primăria Caransebeş/SVSU, care au acționat la fața locului, pentru restabilirea stării de normalitate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/