FOTO. Absolvenții Universității de Vest, celebrați într-o festivitate organizată în Piața Libertății. Mesajul rectorului pentru tineri

absolvire uvt 1

Sute de absolvenți ai facultăților Universității de Vest din Timișoara au avut parte sâmbătă de o ceremonie fastuoasă organizată în Piața Libertății din Timișoara. Rectorul UVT le-a transmis ca pe viitor să nu fie conformiști, ci originali, să provoace tiparele și să fie deschiși la minte. 

Ceremonia de absolvire a fost un moment de sărbătoare pentru studenții care și-au luat rămas bun de la dascălii Universității de Vest din Timișoara. Prezenți alături de ei, în Piața Libertății, le-au fost mentorii lor, familiile sau apropiații. Au asistat decanii, prodecanii facultăților, conducerea UVT, liderii organizațiilor studențești și managerii de departamente din universitate, precum și invitați speciali, parteneri instituționali ai universității.

absolvire uvt 2

absolvire uvt 7

Șefa promoției UVT 2021 le-a mulțumit dascălilor pentru sprijinul primit în educație pe parcursul anilor de studiu.

„Universitatea de Vest din Timișoara înseamnă pentru mine locul în care am avut parte de foarte multe oportunități, de la activități în sprijinirea dezvoltării profesionale, până la evenimente de socializare și recreaționale, toate formative, toate memorabile. Momentul de azi reprezintă un sfârșit, dar și un nou început, pentru fiecare dintre noi. În numele Promoției 2021, vă mulțumim, stimate și dragi cadre didactice, pentru toate eforturile dumneavoastră, de a ne forma, pentru a fi buni profesioniști în domeniile noastre, și, tot atât de important, pentru a fi cetățeni responsabili ai societății în care trăim. Să ne revedem sănătoși și zâmbitori, peste zece ani!”, a spus Denisa-Elena Durle, absolventă a Facultății de Sociologie și Psihologie.

absolvire uvt 5

absolvire uvt 6

Ioan Suciu, șeful promoției UVT 2021, tocmai a finalizat cursurile Facultății de Chimie, Biologie și Geografie.

„Mediul academic merită recunoștința noastră, acesta oferă unica ocazie de a lăsa ceva în urmă, nu doar copiilor și nepoților, ci și umanității întregi. Vă doresc să aveți succes în tot ce vă propuneți și vă încurajez să nu vă lăsați opriți nici de pandemie, nici de ploi, nici de granițe sau regimuri politice și să nu vă abateți de la scopul vostru: Become Your Best.”, a spus Ioan Suciu.

Rectorul Universității de Vest le-a dat un îndemn tinerilor absolvenților pentru viitorul în carieră.

absolvire uvt 3

Ați absolvit la una dintre cele mai bune universități din țară, ați studiat în condiții imprevizibile, în timp ce întreaga planetă trecea prin cea mai grea încercare din ultimele decenii, v-ați adaptat, ați folosit tehnologia în favoarea voastră, iar azi sunteți aici, învingători. Tehnologia, pe care voi o înțelegeți altfel decât generațiile precedente, poate să vă fie prieten sau adversar. Cine știe, peste câțiva ani, colegul vostru de birou s-ar putea să fie un robot. Un lucru e clar, cu asemenea colegi, nu va fi coadă la automatul de cafea. Lăsând gluma la o parte, este important să nu vă robotizați voi înșivă. În viitor, cei mai buni vor fi cei creativi, iar ca să fiți creativi, trebuie să nu uitați de sentimentele și trăirile voastre. Când erați elevi, poate vi se spunea la școală să stați cuminți în banca voastră. Acum, sunteți adulți și vă îndemn să nu stați în banca voastră, să nu fiți conformiști, ci să fiți originali, să provocați tiparele, să fiți deschiși la minte, ca să depășiți așteptările celorlalți.”, le-a spus absolvenților rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Ceremonia de absolvire de la UVT a fost organizată de universitate, suţinută fiind de partenerii tradiționali: BCR, Flex, Atos, ZF, Unicredit Bank, Hella, Continental Automotive, KPMG și Nokia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/