FOTO. A fost sfințită apa la Timișoara. Mii de credincioși au luat Aghiasma Mare

boboteaza timisoara 2023 (10)

Peste 5.000 de litri de apă au fost sfințiți, în acest an, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Aghiasma Mare a fost împărțită credincioșilor, după ce Mitropolitul Ioan a săvârșit Sfânta Liturghie de sărbătoarea Botezului Domnului.

Boboteaza este sărbătorită în fiecare an în 6 ianuarie. Numită și Teofania – e ziua în care Dumnezeu este arătat lumii. La Catedrala Mitropolitană din Timișoara, 5.000 de litri de apă sfințită a fost distribuită credincioșilor.

boboteaza timisoara 2023 (7)

„Aghiasma Mare se folosește îndeosebi pentru binecuvântarea caselor credincioșilor, în această perioadă, pentru sfințirea caselor, apoi se folosește pentru binecuvântarea sau sfințirea noilor biserici, lăcașuri de cult, mănăstiri ș.a și este consumată de credincioși 8 zile din data de 6 ianuarie, până în 14 ianuarie inclusiv, în fiecare dimineață, înainte de a bea apă, înainte de a lua micul dejun, cu rugăciune și cu semnul sfintei cruci pentru că are putere mare de izbăvire a celor care o primesc cu credință, atât de bolile sufletești, cât și de bolile trupești.”, a explicat părintele Ionel Popescu, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Timișoara.

La catedrală a avut loc de dimineață slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie oficiată de părintele Mitropolit Ioan al Banatului, împreună cu preoții și credincioșii catedralei. În jurul orei prânzului a fost oficiată slujba de sfințire a apei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/