Fostul avocat Teofil Drugărin, condamnat pentru inducerea în eroare a organelor judiciare! A încercat discreditarea prim-procurorului Bucurică!

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au constatat că fostul avocat, examinat și găsit și cu mai multe probleme psihiatrice, a indus în eroare organele judiciare prin mai multe denunțuri, dar și acte false, la adresa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, George Bucurică. La aceeași concluzie au ajuns și magistrații Curții de Apel Timișoara.

Judecat, mai întâi, pentru hărțuirea procurorului care i-a băgat fiul în pușcărie, avocatul Drugărin s-a văzut nevoit să răspundă din nou în fața legii. De data asta, pentru comiterea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: În perioada 2010-2015, inculpatul Teofil Drugărin, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a depus în continuarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale mai multe plângeri penale împotriva persoanei vătămate, deşi cunoştea că faptele reclamate sunt nereale. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Curţii de apel Timişoara.

Drugărin a formulat mai multe plângeri penale împotriva prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, George Bucurică, în care a prezentat aspecte nereale. Mai mult decât atât, unele plângeri erau înaintate în numele altor persoane, fără ca acestea să aibă habar, Drugărin depunând în numele lor împuterniciri avocațiale false.

gif card de energie dacus 1000x100

De asemenea, s-a dat sentința de către Curtea de Apel Timișoara și în dosarul în care Drugărin a fost judecat pentru hărțuirea prim procurorului, dosar în care a fost, de asemenea, condamnat. În acest dosar, instanța a dispus expertizarea psihiatrică a avocatului, rezultatele arătând că Drugărin are probleme, dar că a avut discernământ în toată perioada în care l-a terorizat pe prim procurorul Bucurică.

Cât privește acest dosar, instanța l-a găsit vinovat pe fostul avocat pentru inducerea în eroare a organelor judiciare și l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de doi ani. De asemenea, Drugărin trebuie să îi plătească prim procurorului Bucurică și 5.000 de euro, daune morale. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/