Fostele cinematografe ale Timișoarei, aflate în paragină, vor fi transformate în centre culturale

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Nicolae Robu, primarul Timişoarei, anunţă că Primăriei i-a fost predat proiectul DALI, plus proiectul tehnic pentru reabilitarea cinematografului Fratelia. Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproape 8 milioane de lei. Toate cele opt cinematografe din Timişoara sunt avute în vedere pentru reabilitare şi transformare în centre culturale, doar că lucrările efective nu au început niciunde.

În urmă cu aproximativ doi ani, Primăria Timişoara a recuperat cele opt cinematografe: Victoria, Unirea, Dacia, Studio, Timiş, care erau în administraţia Radef şi a început demersurile, pe hârtie, pentru reabilitarea lor. Acestea se află într-o stare avansată de degradare, însă urmează să suporte o transformare totală, spune Robu. În urmă cu o săptămână a fost lansată o licitaţie pentru reabilitarea Cinematografului Victoria, iar veştile bune continuă cu Cinematograful Fratelia.

„Nu va fi doar cinematograf. Toate fostele cinematografe vor fi centre culturale complexe. Mai puțin cinematograful Studio, care va fi o cinematecă de nivel înalt, nu doar simplu spațiu de proiectat filme. Noi nu vrem să facem din fostele noastre cinematografe concurență celor din mall-uri, ar fi fără sens. Vrem să avem în orașul nostru și cred că vom fi primii din România care vor avea centre culturale multivalente distribuite în tot orașul. Vom avea zece astfel de centre în cele opt cinematografe, în Turnul de Apă din Iosefin și pe strada Mărășești. Toate sunt proiecte în derulare”, a declarat Nicolae Robu.

Edilul spune că reabilitarea fostelor cinematografe şi transformarea lor în centre culturale, unde se vor ține spectacole de teatru, concerte şi diverse întâlniri, reprezintă o prioritate pentru administraţie şi că se vor găsi fonduri pentru ca acesta să devine realitate.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

„Eu sper, și sigur așa se va întâmpla dacă PNL rămâne la putere, să primim bani mult mai mulți. Eu am avut discuții cu domnul prim-ministru personal și am promisiunea fermă că Timișoara va primi bani din fondul de rezervă în ritmul în care e nevoie de ei, pentru ca proiectele să avanseze. Eu nu pot concepe să nu avanseze în orice condiții. Va fi o prioritate pentru noi și la nevoie vom face rectificări de buget și vom da din bugetul local bani mai mulți decât e necesar pentru aceste proiecte în caz că nu vor primi susținere. Haideți să fim optimiști pentru viitor!”, a mai spus Robu.

Sursa foto: Digi 24

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/