Fondurile europene stopează inundațiile

Toamna și primăvara, anotimpurile ploioase, nu vor mai fi o problemă pentru locuitorii din valea Pogănișului. O investiție pe fonduri europene transformă cursul râului astfel încât să fie eliminat riscul inundațiilor.

Finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu, contractul proaspăt semnat presupune fonduri nerambursabile ce depășesc suma de 100 de milioane de lei și prevede protecția a aproximativ 5.000 de cetățeni din Caraș-Severin și Timiș împotriva inundațiilor de pe pârâul Pogăniș.

Proiectul îşi propune să contribuie la realizarea unui management sustenabil al inundaţiilor prin implementarea unor măsuri preventive ce vizează pârâul Pogăniş şi afluenţii, pe sectorul Brebu – confluenţa râu Timiş. Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc creşterea gradului de protecţie a populaţiei şi a obiectivelor socio-economice din aria proiectului, precum şi creşterea calităţii vieţii, prin reducerea riscului de producere a inundaţiilor”, se precizează în cadrul unui comunicat de presă. Pe lângă cetățenii cărășeni și timișeni, prin aceste investiții vor fi ferite de inundații șase grădinițe și opt școli din Brebu, Valeapai, Zorlențu Mare, Dezești și Fârliug, calea ferată Reșița-Caransebeș, șoselele D.N. 58, 58 A și D.J. 587, și peste 2.600 de gospodării.

Finanțarea nerambursabilă se face din Fondul de Coeziune și de la bugetul de stat, iar proiectul trebuie finalizat până la sfârșitul anului 2015. Investiția va presupune regularizarea albiei pârâului Pogăniș pe o lungime de 50 kilometri, supraînălțarea digului cu parapet de beton pe o lungime de 37 de kilometri, amenajarea albiei afluenților, un parapet de beton în localitatea Remetea Pogăniș, o acumulare nepermanentă laterală de tip polder, adică un sistem ce va atenua viiturile, și o stație de pompare.

Foto: panoramio.com

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/