Aleșii locali au fost convocați astăzi în ședință ordinară. Deși ordinea de zi nu a fost stufoasă, iar, ca de obicei, proiectele de hotărâre s-au aprobat foarte repede, pe final, la punctul diverse, foștii angajați ai CET au vrut să se facă auziți.
Doi dintre foștii angajați ai societății s-au prezentat astăzi la ședința ordinară de Consiliu Local. Aceștia au adus în discuție faptul că nu și-au primit salariile restante, dar și faptul că, odată desființată firma, bunurile societății ar putea fi vândute la bucată.
„Planul de gestionare al societății este deosebit de prost acum! Faceți, domnule, un plan de care să vă țineți. Salariile nu le-am primit, fochiștii merg în șomaj. Dacă tot rămân funcționale microcentralele, cine va fi autorizat să supravegheze ce se întâmplă acolo?! Noi, cei de acum, suntem autorizați de ISCIR”, a spus fostul angajat la ședința de astăzi.
Replica nu a întârziat să vină din partea viceprimarului Ioan Crina, care, punctual, a risipit orice neclaritate a omului. „Să le iau pe rând: salariile le veți primi după ce se recuperează banii de la spital. Nu sunt probleme la acest capitol. Cu paza, desigur că vom analiza cea mai ieftină variantă pe care o vom pune în practică. Nu se va distruge niciun bun al societății. Și trebuie să înțelegeți faptul că nu noi am dispus cine rămâne și cine pleacă de la CET. Primăria nu s-a amestecat în deciziile luate. Îmi pare rău că nimeni nu s-a gândit la pierderile societății până acum. Când am venit consilier local la Reșița, anual se pierdeau 5 milioane de euro. Ulterior, s-au mai redus pierderile, dar tot au rămas mari și trebuia acoperite din buzunarul cetățeanului, al reșițenilor. Nu s-a arătat nimeni interesat să cumpere așa ceva. Vom folosi investițiile făcute acolo și vă pot asigura că nu se va vinde și nu se va fura nimic. Ultilajele vor rămâne acolo”, a spus Ioan Crina în ședința de Consiliu Local.
În cadrul aceluiași plen, aleșii locali au luat act de demisia directorului Constantin Tarbuzan, iar în locul său consilierii l-au propus pe Silvester Orgonaș. „Nu este o funcție de conducere, execută o funcție efectivă pe care el o îndeplinește referitor la supravegherea acțiunilor în cazul falimentului și al reorganizării judiciare. A fost o propunere făcută de colegi”, a explicat viceprimarul.
Firma CET 2010 va intra în faliment în luna septembrie, potrivit estimărilor locale. Societatea Termoserv se va ocupa de montarea centralelor la instituțiile bugetare.