Flori, fete și biciclete! Doamnele și domnișoarele, invitate să pedaleze pe străzile Reșiței

Străzile Reșiței se vor umple mâine de culoare! Doamnele și domnișoarele sunt invitate să se alăture unei acțiuni care va scoate în evidență nu doar eleganța și feminitatea, ci și o variantă sănătoasă de transport, numai bună în zilele însorite.

Îmbrăcate cu fuste sau rochii, purtând pălării și flori, cu bicicletele la purtător, doamnele și domnișoarele sunt așteptate mâine, la ora 17, în centrul Reșiței pentru o evadare din cotidian. Fetele vor înfrumuseța orașul, pedalând pe traseul Centru Civic – Kaufland și retur, cu un popas la Muzeul de Locomotive, acolo unde reprezentantele sexului frumos vor lua parte la o ședință foto. Nu vor lipsi prăjiturile, dar nici premiile, pentru că, la finalul paradei, se va organiza o tombolă.

Cele care doresc să se înscrie în activitate, dar nu au biciclete, pot fi ajutate de băieții de la Asociația Bike Attack, care pun la bătaie 5 biciclete.

Premiile pregătite sunt:

  • 10 abonamente de o lună la Super FIT
  • 2 vouchere pentru manichiură la Salon Andreea Sabrina
  • 2 vouchere pentru machiaj profesional la Salon Gabriela
  • 2 vouchere pentru coafură la Salon Bella Dona
  • 2 vouchere pentru epilat complet oferite de Salon Royal
  • 1 tratament facial cu oxigen hiperbaric la Salon Beauty Woman
  • o biciclistă care nu posedă permis de conducere va câștiga o școală auto categoria B (instructor auto autorizat Gavril Soran).

Așadar, reșițencele și nu numai sunt invitate la o experiență de neuitat, promovând, totodată, un stil de viață sănătos și etalându-și feminitatea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/