Flavius Biea revine în ring în noiembrie! Pugilistul face un cantonament în străinătate

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Flavius Biea va boxa din nou anul acesta, după ce vara aceasta a câștigat centura IBA Intercontinental, într-o gală organizată la Timișoara. De data aceasta, arădeanul stabilit în Banat va boxa din nou în străinătate, în cadrul unei gale organizate în Anglia.

Biea va urca în ring în 16 noiembrie, iar deocamdată nu este stabilit cu ce adversar va lupta. Deoarece pregătirea în Albion s-a dovedit a fi de bun augur pentru el, acum Biea va pleca din nou într-un cantonament în Anglia, chiar la Londra, începând din data de 3 octombrie. Pugilistul vrea să urce cât mai mult în ierarhia categoriei super welter weight, pentru a putea boxa pentru titlul mondial. „Boxând în Anglia mi se pot deschide mult mai repede porţile unui meci spre titlul mondial. Nu renunț însă la gândul de a organiza în continuare gale de box și de a promova boxul profesionist în România.”, a declarat Biea.

untitled design set 970x90 px

Gala unde va boxa Biea se va desfășura în celebra York Hall, considerată casa boxului britanic. A fost inaugurată în 1929. De când a trecut la boxul profesionist, Biea a înregistrat 16 victorii și o înfrângere.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/