VIDEO/FOTO. Flăcările amenință cu explozia o stație PECO din Oravița!

Pompierii militari luptă să stingă incendiul izbucnit la cotețele din vecinătatea benzinăriei de la intrarea în oraș.

Focul a fost anunțat pe numărul unic de urgență în urmă cu puțin timp, după ce oamenii s-au îngrozit că flăcările se pot extinde la stația PECO. Cel mai probabil, cauza incendiului este focul lăsat nesupravegheat de oamenii care dețin cotețele din zonă.

YouTube video

UPDATE 1 – Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale, dar lipsa unei căi de acces spre cotețele improvizate ilegal a transformat intervenția într-una dificilă. Surse oficiale au declarat pentru reporterii Express de Banat prezenți la fața locului că cetățenii au încercat să ardă vegetația uscată, dar au lăsat flăcările nesupravegheate. Acestea s-au extins la un coteț, iar de la acesta la toate celelalte. Animalele cetățenilor au fost salvate, dar, cel mai probabil, administrația va lua acum măsuri pentru înlăturarea lor de pe domeniul public.

După aproximativ 30 de minute incendiul a fost stins, iar pericolul înlăturat. Pompierii însă avertizează oamenii că astfel de acțiuni sunt extrem de periculoase și că pun în pericol viața cetățenilor. În plus, cei surprinși că lasă focul necontrolat pot fi amendați.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157657847561112″]

Comments

  1. MARIUS says:

    AVETI 3 D CE PLM MAI CAUTATI IN COCINI ORAS DE LUMEA A 3 A!

  2. slim says:

    Dar pana acum administratia ce a pazit? De ce nu i-a amendat si nu le-a demolat cosmeliile dobitocilor care si-au facut acele mizerabile cotete.

  3. administratia statea la ciorba cu presa says:

    primarul nici nu mai da prin primarie, atat il doare pe el de oras

  4. Leginoarul says:

    marius,slim si adm ,este acelasi personaj,numa ca a scris de 3 ori.un pupincurist de-a lu milos si talharii lui :)))))

  5. Leginoarul says:

    sau lazea??? :))))

  6. calul 1988 says:

    Ma legionare tu esti primarul !

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/