Filmul sinuciderii din pădurea de la marginea Reșiței bate scenariile de Hollywood! Profilerul care a intrat în mintea monstrului din Caracal l-a citit cinci ore pe Călin Blidariu!

La un an de la moartea Anei Maria Suru, organele de anchetă n-au reușit să stabilească toate împrejurările în care tânăra și-a pierdut viața. Doi profileri ai Poliției Române, doi psihologi criminaliști de excepție, au încercat să creioneze portretul psihologic al fratelui Anei, cel suspectat neoficial mai bine de jumătate de an de crimă!

Primele elemente culese de anchetatori din pădurea de la Secu, necropsia și audierile preliminare i-au condus pe aceștia pe pista crimei. Au căutat câteva luni bune criminalul sau criminalii. Cum lucrurile nu se prea legau au încercat și alte scenarii. Descoperind elemente noi, primind și sprijin de la o echipă de criminaliști și judiciariști din capitală, au probat științific că Ana Maria Suru s-a sinucis. Vinovat pentru asta, spune procurorul de caz, ar fi chiar fratele fetei, Călin Blidariu. Bărbatul a fost inculpat pentru infracțiunea de determinarea sau înlesnirea sinuciderii încă de acum jumătate de an, dar dosarul nu a fost trimis instanței de judecată nici până astăzi. A ajuns însă la București, la profilerul Poliției Române care l-a descusut pe monstrul din Caracal, Gheorghe Dincă. Ieri, timp de vreo cinci ore, acesta și un coleg au stat de vorbă, la Reșița, cu Călin Blidariu. Despre Ana Maria, despre relația lor, despre o mulțime de lucruri care i-ar putea face să înțeleagă dacă farmacistul ar fi plănuit într-adevăr ca sora sa să-și pună capăt zilelor.

„E adevărat, cei doi profileri de la București au discutat cu clientul meu despre mai multe aspecte privind sinuciderea surorii sale, discuțiile având loc timp de mai multe ore. Se va depune de către dumnealor un raport referitor la persoana inculpatului. Clientul meu putea refuza această discuție, deoarece nu e o probă în Codul de Procedură Penală, ea se uzitează odată cu celebrul caz Caracal, dar Călin Blidariu nu are nimic de ascuns, își dorește să se afle adevărul. Această procedură a fost solicitată pentru ca procurorul să-și facă o idee mult mai clară despre persoana inculpatului, dacă putea să o determine în vreun fel să se sinucidă, ceea ce eu, repet încă o dată, nu cred. Concluziile profilerilor trebuie coroborate evident cu alte probe. Cred că raportul pe care îl vor anexa la dosar dă un imbold procurorului de caz pentru trimiterea sau netrimiterea în judecată a clientului meu”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin pentru expressdebanat.ro.

Apărătorul lui Călin Blidariu vorbește despre o predicție rezonabilă în cazul raportului pe care îl vor prezenta cei doi psihologi criminaliști. Consideră că este o procedură concludentă, concluziile profilerilor fiind decisive pentru aflarea adevărului. „Am încredere în organele judiciare că vor ajunge la o soluție corectă, dosarul a fost instrumentat cu mult profesionalism, deși cazul e unul de mare complexitate, astfel de infracțiunii fiind foarte rar întâlnite în practica judiciară”, a mai spus avocatul.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/