Filme pe faleză! Începe „Moldova Nouă International Film Festival”!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Pe faleza Dunării din Moldova Nouă se va desfășura o nouă ediție, cea de-a patra, a festivalului intitulat „Moldova Nouă International Film Festival”. 

Acțiunea, ce va avea loc în perioada 16-22 august, este organizată de Primăria și Consiliul Local Moldova Nouă, Casa de Cultură Moldova Nouă, cu sprijinul Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF), al Casei de Cultură „George Suru” Caransebeș, Nerv Film, Ambasadei Suediei din București și Asociației Artiștilor de Film din Serbia.

Asemenea edițiilor precedente, accesul publicului este liber, iar proiecțiile vor putea fi urmărite în fiecare seară, cu începere de la ora 21.21.

În program sunt cuprinse patru filme românești, câte un film suedez, sârbesc și în ultima zi a festivalului, o animație din Statele Unite ale Americii, dublată în limba română pentru copii.

Pentru proiecțiile filmelor românești, evenimentul beneficiază în plus de sprijinul Institutului Cultural Român, al Centrului Național al Cinematografiei România și al Dacin Sara.

Programul „Moldova Nouă Internațional Film Festival”

Luni, 16 august
• Scurtcircuit (RO, 2017, regia Cătălin Saizescu)

Marți, 17 august
• Divorț… din dragoste (RO, 1992, regia Andrei Blaier)

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Miercuri, 18 august
• Dacii (RO, 1967, regia Sergiu Nicolaescu)

Joi, 19 august
• Mere roșii (RO, 1976, regia Alexandru Tatos)

Vineri, 20 august
• Tsatsiki, tata şi războiul măslinilor (SWE, 2015, regia Lisa James Larsson)

Sâmbătă, 21 august
• Weekend cu tata (SRB, 2020, regia Miroslav Momčilović)

Duminică, 22 august
• Trolii descoperă lumea (USA, 2020, regia Walt Dohrn, David Smith)

Organizatorii reamintesc că accesul în contextul pandemiei de coronavirus poate fi posibilă prin respectarea distanței sociale de minimum 1,5 metri față de ceilalți participanți, dar și a celorlalte măsuri sanitare.

Sursă foto: Arhivă

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/