Turiștii prezenți în aceste zile în stațiunea Băile Herculane au parte de o adevărată artă cinematografică din colecția Uniunii Artiștilor și Realizatorilor de Film din România.
Festivalul de film, în organizarea Primăriei din localitate cu sprijinul Casei de Cultură din Caransebeș se va desfășura până în 9 septembrie, astfel că în fiecare seară de la ora 21.00, cu respectarea măsurilor de protecție, se vor difuza pelicule care au făcut istorie în Cinematografia Română. Printre acestea „Ciuleandra”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, „De ce trag clopotele, Mitică” în regia lui Lucian Pintilie, „Lișca”, regia Ioan Cărmăzan, „Cel mai iubit dintre pământeni”, regizat de Șerban Marinescu, „Amintiri din copilărie”, regia Elisabetei Bostan sau „Moara lui Califar”, un film din 1984 în regia lui Șerban Marinescu.
Spectacolele sunt cu intrare liberă și se vor desfășura în fiecare seară în Parcul Central. Festivalul de film face parte din amplul proiect inițiat de Casa de Cultură George Suru din Caransebeș „Banatul Montan Film Festival”, un festival itinerant care a fost găzduit în această vară de mai toate orașele din județul Caraș-Severin.