Controversatul afacerist este acuzat că vrea să se îmbogăţească pe baza unor falsuri şi că intenţionează să lase puştii oraşului fără stadionul de fotbal din Govândari, una din puţinele bucurii ale copiilor într-un oraş atât de puţin ofertant.
Activitatea fotbalistică la gruparea din Govândari s-a restrâns la nivel juvenil, echipa de seniori, de Liga a III-a, fiind desfiinţată în această vară, dar preşedintele Gloriei, Pavel Aghescu, a ţinut încă o dată, la începutul unui nou an competiţional, să dea asigurări că suflarea alb-albastră nu va pieri. Vor continua să joace în alb-albastru patru grupe de copii, cu vârste între 7 şi 14 ani. „Trăim din diverse mici chirii şi susţinere din buzunarele proprii”, a explicat Aghescu, ocazie cu care a amintit faptul că, în urma colaborării de „succes” cu AFCM Reşiţa, municipalitatea a rămas datoare Gloriei cu vreo 100.000 de lei.
Expertize penale
Aghescu recunoaşte că situaţia Gloriei poate deveni şi mai gravă deoarece mai mulţi oameni „bine” intenţionaţi au pus ochii pe baza sportivă din Govândari şi imobilele aferente, care valorează sume ameţitoare. În primul rând, există un litigiu cu Ion Lupiţa, un cetăţean din Câlnic, care revendică o mare parte din terenul de zgură, cel pe care, până nu demult, se ţinea piaţa de vechituri. Acţiunea în instanţă a fost deschisă de Lupiţa în 2004, dar nu e soluţionată nici astăzi, când Tribunalul Caraş-Severin a trimis dosarul Tribunalului Maramureş. Sătul să primească tot felul de citaţii, Aghescu contraatacă şi ameninţă cu dosare penale, deoarece are indicii temeinice că baza sportivă se vrea a fi „furată” prin nişte falsuri grosolane. Un anume expert la acea vreme, Mihai Ciuvică, ar fi sucit prima expertiză tehnică făcută la terenul de zgură, din care reiese clar că acolo există un strat de 30 de cm de zgură, transformând suprafaţa de joc în teren arabil. Asta înseamnă că ar putea fi retrocedat! Aghescu spune că lucrurile nu vor rămâne aşa şi că atât Lupiţa, cât şi Ciuvică vor răspunde în faţa legii pentru modul în care încearcă să pună mâna pe terenul destinat copiilor.
Dosar penal pentru Filipescu!
Dacă Lupiţa se mulţumeşte cu o mică parte din patrimoniul Gloriei, cunoscutul om de afaceri Gheorghe Filipescu, o mai veche cunoştinţă a reşiţenilor, joacă tare şi vrea tot. Cel puţin aşa susţine Pavel Aghescu.
„Baza sportivă Gloria a fost construită prin muncă patriotică de către angajaţii IJCM-ului, în perioada ‘76-‘85, când eram contabil-şef acolo, fără a exista vreo creanţă la fostul IJCM. Nu au fost înregistrate creanţe pentru aceste valori ale lucrărilor la stadion. În 2012 ne pomenim că domnul Filipescu, proprietarul Reconsului (fosta IJCM), face proces-verbal de recepţie pe valori mari, valori pe care le pretinde ca fiind datorii ale Gloriei către firma domniei sale. Repet, la privatizarea IJCM-ului nu au fost înregistrate creanţe către Gloria Reşiţa. Eu cred şi consider că sunt falsuri înregistrate în contabilitatea Reconsului, cu pretenţii absurde de îmbogăţire fără just temei. După câte ştiu eu, Codul Penal judecă şi condamnă îmbogăţirea fără just temei, mai ales dacă se face prin fraudă. Avem intenţia să deschidem două procese penale, în cazul lui Lupiţa, pentru fals, şi domnului Filipescu, care a îndrăznit să pretindă nişte bunuri care nu aparţin nici fostului IJCM, nici Reconsului”, a firmat Aghescu. Avocatul Gloriei, Cosmin Stoian, a completat, explicând că, de fapt, Filipescu vrea tot, dreptul de proprietate pe tot ce are Gloria. „Nu a solicitat o sumă concretă. A cerut să se constate că Reconsul deţine un drept de proprietate asupra întregii baze sportive Gloria Reşiţa, punând în vedere că Reconsul ar fi construit-o”, a explicat avocatul.
La mijloc sunt zeci de miliarde de lei vechi, susţine Aghescu, care se pricepe la astfel de lucruri. În mai 2014, Tribunalul Caraş-Severin a respins cererea firmei omului de afaceri, care între timp a ajuns în insolvenţă, dar procesul continuă la Curtea de Apel Timişoara. Am încercat să-l contactăm şi pe Gheorghe Filipescu, pentru a comenta acuzaţiile lansate la adresa sa de preşedintele Gloriei, dar fără succes.
Ulciorul nu merge de multe ori la apa! Recons? Hai sa fim seriosi!!! De ce abea acuma este in insolventa? Trebuia de muuulta vreme sa fie ceruta insolventa, mai precis din 2012, de cand nu a mai fost capabil sa plateasca diverse salarii la salahorii firmi, oameni saraci, fara multa scoala! De salarii nu avea bani, dar bine ca a lui puradei se plimba necontenit cu diverse limuzine de lux…frumos, probabil ca acel controversat, dupa parerea mea, contract de reabilitarea centrului civic l-a mai tinut la suprafata, ca de nu, cerea el mai din timp drepturi de proprietate asupra gloria resita! Parerea mea este ca din pacate cu acele falsuri grosolane v-a pune mana pe terenul acela, insa, sper sa ma insel….oricume un gunoi execrabil, un tigan jegos…da, pralea Filipescu, la el ma refer…
Unde este Filipescu Gheorghe amestecat, falsurile și minciuna este pe primul loc. Reconsul l-a băgat intenționat în insolvență .
De ce nu scrieți și despre Filipescu Gheorghe Aurel care cu firmele sale a țepuit mulți reșițeni. A luat Reconsul ( prin SRL-ul Consproiect) și după ce, prin inginerii financiare a (falimentat) a vândut tot sau a trecut mașini și utilaje pe numele Consproiectului, Consproiect care la sfârșitul anului 2012 a intrat în insolvență, iar Reconsul deși numai avea nimic a mai dus-o un an de zile. Deși la data de 31 iulie 2012 conform listei de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin Reconsul figura pe lista primilor 100 de datornici pe locul 9 cu 865659 lei iar Consproiectul nu apare pe această listă iar al 100-lea datornic avea o datorie de 164973 lei aproximativ 38000 de euro. În octombrie 2012 Consproiectul intră în Insolventă iar Reconsul își mai duce agonia până la sfârșitul anului 2013 când intră în insolvență iar printre creditori aflându-se tocmai Filipescu Gheorghe ca persoană fizică cu suma de 478560, el fiind Președintele Consiliului de Administrație al Reconsului cu peste 70% din acțiunile Reconsului și singurul acționar al Consproiectului. Totodată mai apare și finul său Vîlcu Laurențiu Cosmin, Ionuț cu suma de 236630 lei ajungându-se la suma de 1849667,4 lei. De remarcat faptul că fiul lui Filipescu Gheorghe, Filipescu Sorin a devenit administratorul special al firmei Consproiect în insolvență dar cu câteva luni înainte a înființat două firme, CSP GENERAL RECONS și CSP ACTIV CONSPROIECT împreună cu tatăl său iar administrator fiind Filipescu Sorin. Sunt sigur că instituțile de cercetare a fraudelor va soluționa modul fraudulos de falimentare a Reconsului.