FILE DE ISTORIE. Sindromul Reşiţa (IV). „Iliescu pentru noi/ Este Ceauşescu 2!“

Nicolae Văcăroiu şi Sorin Grindeanu. Aceştia sunt singurii prim-miniştri ai României care au venit la Reşiţa în an neelectoral. Au făcut-o la distanţă de 22 de ani, 3 luni şi 4 zile. Dar Văcăroiu a fost obligat de reşiţeni să stea aici nu doar o zi, în 13 decembrie 1994, ci şi în următoarea.

Ziua de luni, 12 decembrie 1994, avea să fie nu doar ziua cu cei mai mulţi manifestanţi de până atunci, peste 20.000, „ci şi ziua în care s-a ridicat judeţul Caraş-Severin – scria în ziarul Timpul jurnalista Dorina Sgaverdia. Au fost semne de simpatie, de adeziune şi până acum, dar luni a fost prima zi în care Piaţa Prefecturii a reunit principalele centre muncitoreşti ale judeţului: Reşiţa, Oţelu Roşu, Moldova Nouă, Anina, Caransebeş. A fost şi ziua în care spectrul participanţilor s-a dovedit mai complet decât în oricare altă zi. Muncitori disperaţi pentru că-şi pierd sursa existenţei lor – munca. Ingineri şi cercetători – revoltaţi pentru că inteligenţa tehnică de la Reşiţa şi cercetarea sunt nevoite să se piardă, să dispară sau să apuce alte căi. Elevi. Medici. Pensionari. Femei. Handicapaţi. În această a şaptea zi, reşiţenii rămân pe poziţii, cerându-şi drepturile lor, prezenţa primului-ministru şi a Guvernului la Reşiţa, afirmându-şi hotărârea de a nu face jocuri politice şi de a nu permite partidelor, forţelor politice să transforme această manifestare sindicală în capital politic“.

Comuniştii nu au plecat niciodată de la Putere!

Dimineaţa zilei de 12 decembrie începe însă sub semnul manifestelor intitulate „Chemarea“, ce fuseseră distribuite la sfârşitul mitingului de duminică. Ucemeristul Ioan Bîtea reaminteşte oamenilor motivele care au determinat organizarea manifestaţiilor şi precizează că „aceste acţiuni sunt făcute de dumneavoastră şi pentru dumneavoastră. Sunt însă unele păsări măiastre care au aruncat ieri nişte foi volante cu care au încercat să ne mobilizeze în alte direcţii. Acei oameni sunt în slujba cetăţeanului Zamfir, care-i plăteşte cu 500.000 de lei pe lună şi le-a găsit un spaţiu în această clădire. V-aş ruga ca, în afara persoanelor pe care le-aţi văzut aici de la început, şi care vor rămâne în continuare alături de dumneavoastră, să nu mai vină nimeni la microfon. Aveţi în continuare încredere în noi aşa cum aţi avut şi până acum. Iar informaţiile pe care le avem, precum şi mesajele dumneavoastră le vom face cunoscute de la acest microfon. Înţelegeţi-ne că nu putem permite să dăm microfonul pe mâna unor oameni care nu ştim cum gândesc şi ce doresc. Este singura modalitate de a ne proteja pe noi şi pe dumneavoastră. Este singura modalitate de a proteja manifestaţiile noastre de cei care doresc să le denigreze“.

Tot despre fiţuica apărută duminică vorbeşte şi Marian Apostol: „Din păcate, în rândurile cetăţenilor oneşti ai Reşiţei s-au strecurat nişte reptile care, prin tot ceea ce fac, dovedesc că au un singur scop: realizarea intereselor grupurilor pe care le reprezintă, în detrimentul intereselor oamenilor necăjiţi, disperaţi chiar, care se află de şapte zile în această Piaţă. Prin editarea şi distribuirea «Chemării», aceşti indivizi nu au dorit decât ca, printre rândurile scrise, să strecoare, pic cu pic, un venin care să otrăvească atmosfera dintre noi. Să ne facă să ne punem unii împotriva altora, şi în felul acesta să nu putem duce la bun sfârşit ceea ce am început împreună. Să fie încă o dată înţeles, dacă era nevoie de demiterea unui director, n-ar fi fost necesar să chemăm alături de noi întreaga suflare a oraşului şi a judeţului. N-ar fi fost nevoie de o asemenea desfăşurare de forţe la care să participe întreaga ţară. Cauza noastră e alta. Cauza noastră duce spre aceia care, guvernând cât se poate de prost, ne-au transformat din muncitori cu o viaţă cât de cât decentă, în traficanţi de benzină sau, mai rău, în cerşetori. Prin ceea ce se scrie în «Chemarea», se vede foarte clar tendinţa de a transfera acest mare conflict dintr-o zonă care duce înspre Palatul Victoria sau chiar Cotroceni, la nivel local, în mijlocul întreprinderilor noastre, acolo unde ne putem certa la infinit, în mod inutil, pentru că problemele nu pot fi rezolvate la acel nivel. Tot «Chemarea» vorbeşte despre nostalgia comunismului şi lasă să se înteleagă că ne-ar putea fi caracteristică nouă. Ei s-au pus sub protecţia ştabilor acestor vremi. Ceea ce uită să spună este că comuniştii nu trebuie readuşi, pentru că nu au plecat niciodată. Ei sunt tot acolo, în vârfurile Puterii, şi continuă, în acest fel, să prelungească cei 45 de ani de sfidare a poporului român. În final, vă transmit încă o dată rugămintea să ascultaţi doar de aceia care şi-au asumat responsabilitatea organizării acestor manifestaţii. Adică de noi toţi, cei pe care de şapte zile îi vedeţi în balconul prefectului“. „Şi noi suntem cu voi! Şi noi suntem cu voi!“, a venit răspunsul „Pieţei“.

Timişoara, Hunedoara, Aradul, Piteştiul, Iaşiul – alături de reşiţeni!

Fenomenul sau Sindromul Reşiţa se dovedeşte capabil, încet-încet, să coaguleze într-un singur protest întreaga mişcare sindicală din România. Salariaţii de la Aris anunţă intenţia lor de a ieşi în stradă, la Arad, pentru a susţine acţiunile de la Reşiţa. Tot în această zi, odată cu venirea liderului naţional al CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu (foto), alături de manifestanţii reşiţeni, se dă semnalul începerii mişcărilor de stradă la Iaşi, Focşani, Hunedoara, Timişoara! La ora 11.30, apar mesajele sindicatelor Siderurgica Hunedoara şi Socomet Oţelu Roşu, privind declanşarea acţiunilor de protest în semn de solidarizare cu manifestanţii din Reşiţa. Minerii de la Ruschiţa anunţă că vor trimite la Reşiţa un autobuz cu 40 de reprezentanţi.

Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Municipiului Reşiţa ia hotărârea ca, începând din această zi, membrii săi să poarte banderole albe până la soluţionarea revendicărilor formulate de manifestanţii din Piaţa Prefecturii. Iar „de la Sindicatul Liber Independent Dacia Piteşti, liderul sindical Antoniu Costescu ne transmite, printr-un comunicat, că cei 20.000 de membri de sindicat au hotărât ca azi, luni, 12 decembrie 1994, să iasă în stradă în Piteşti şi să protesteze în faţa Prefecturii Argeş“, citeşte, în Piaţă, Bruno Szvatsinka un comunicat primit de la Piteşti. „Toa-tă ţa-ra! Toa-tă ţa-ra!“, „Grevă generală!/ Grevă generală!“, răspund reşiţenii. După care acestora li se adresează Marian Apostol: „Prin noi, cetăţeni ai acestui oraş, Reşiţa, această extraordinară comunitate umană, această extraordinară stare de spirit, aruncă o provocare întregii ţări: Nu mai priviţi la Reşiţa! Ieşiţi în stradă şi faceţi acelaşi lucru pe care-l face Reşiţa!“. „Toa-tă ţa-ra! Toa-tă ţa-ra!“ – strigă mulţimea. „Salvarea ţării şi a Reşiţei, în acelaşi timp, nu poate avea loc decât în momentul în care acestei caracatiţe care s-a cocoţat în vârful puterii i se vor tăia toate braţele“. „U-ni-ta-te!U-ni-ta-te!“. „Cei care n-au înţeles în aceste momente că, înainte ca la Reşiţa să se desfăşoare nişte simple manifestaţii, Reşiţa a devenit o stare de spirit, înseamnă că-s nişte incapabili, că nu pot să guverneze o ţară cu oameni atât de sufletişti şi atât de puternici“. „Jos Gu-ver-nul! Jos Gu-ver-nul!“. În acel moment, în Piaţă intră grupuri de muncitori de la Caromet şi Hidroconstrucţia Caransebeş, precum şi reprezentanţi ai Sindicatului Ţăranilor „Propact“ din judeţul Arad, întâmpinaţi de reşiţeni cu devenitele tradiţionale „Bine aţi venit!“ şi „Unitate!“. Iar Apostol continuă: „În aceste vremuri memorabile pentru ţară, Reşiţa a devenit vârful de lance al întregii mişcări muncitoreşti din România. De ceea ce am devenit noi acum, de forţa noastră, de unitatea noastră, le-a fost frică în momentul în care au decis ca, prin ignorare, să desfiinţeze Reşiţa. Declar în aceste momente, pentru toată ţara, că Reşiţa a fost şi va rămâne în acest loc, că nimeni, indiferent cine-ar fi acela, nu va putea să ne demobilizeze, nu va putea să ignore această extraordinară forţă umană“. „Re-şi-ţa! Re-şi-ţa!“

Intelectualii şi elevii, front comun cu muncitorii Reşiţei!

Aflată în mijlocul oamenilor din Piaţă, dr. Ana Voicu îşi manifestă dorinţa de a urca în balcon pentru a transmite un mesaj intelectualilor Reşiţei. Ajunsă la microfon, doamna Voicu propune mai întâi două noi sloganuri, care sunt preluate imediat de mulţime, „Iliescu şi ai lui/ Sunt ruşinea neamului!“ şi „Iliescu, te-am votat,/ Ne-ai minţit şi ne-ai uitat!“, după care medicul continuă: „Stimaţi colegi intelectuali, aveţi îndrăzneala şi veniţi pentru ca împreună să întrebăm ce-au făcut aleşii noştri pentru noi, ce-a făcut prefectul de când a fost ales şi unde este acum. Democraţia lor originală este o fantomă după care vom alerga mereu. Ştiţi de ce au murit Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu, nebuni de durere? Pentru că alţii ca ei, şi mai bogaţi decât ei, nu au vrut să se contamineze de nebunia lor. Acea nebunie superbă care îi împingea să apere drepturile legitime ale neamului acestuia. Dragi colegi intelectuali, veniţi şi contaminaţi-vă de nebunia noastră. Degeaba sărbătorim pompos cu slujbe şi parastase pe martirii noştri, ale căror mame nu încetează să îşi plângă copiii. Degeaba sărbătorim pe Mihai Viteazu, pe Avram Iancu şi pe ceilalţi eroi ai neamului. Ei s-ar bucura dacă TU, Clujule, TU, Timişoara, şi TU, Moldova, ţi-ai trimite încoace mesagerii şi ţi-ai scoate copiii în stradă să ridice mâna în semn de victorie şi să fie alături de Reşiţa“. „Re-şi-ţa! Re-şi-ţa!“, o întrerupe glasul Pieţei. „Şi toţi împreună – reia doctoriţa – să ne rugăm alături de cei care au jurat şi cei care n-au jurat ieri, aici, în Reşiţa. Împreună să ne deschidem sufletele şi să ne respectăm. Iar acuzatorilor noştri să le răspundem cu solidaritatea noastră“. La scurt timp după aceea, se primeşte şi un comunicat din partea Sindicatului Liber al Medicilor din Caraş-Severin. „Medicii se solidarizează întru totul cu acţiunile salariaţilor din întreprinderile reşiţene – se spune în comunicatul semnat de liderul sindical, dr. Aurel Gava – şi sprijină revendicările formulate de la tribuna manifestaţiilor, deoarece argumentele sunt corecte şi privesc soarta întregului oraş şi a judeţului Caraş-Severin“.

Însoţiţi de liderul sindical Constantin Filip, în Piaţă apar salariaţi de la Crosi, urmaţi de grupuri de elevi de la unităţi de învăţământ din Reşiţa – „Bastilia“, „Economic“, „Mate-Fizică“, „Construcţii de Maşini“ şi „Metalurgic“. Salutând prezenţa acestora, Nicolae Drăgan ţine să sublinieze că „acest miting are un caracter social, este un miting al durerii şi disperării, un miting al foamei, al lipsei de siguranţă şi de căldură. De aceea vreau să fac un apel la dumneavoastră, la toţi cei ce sunteţi prezenţi aici, un apel prin care să vă rog să veghem împreună la respectarea ordinii şi disciplinei, care au devenit regulă în această Piaţă. Să demonstrăm că suntem puternici şi că nu ne-au cedat nervii. Şi că aceste manifestaţii vor rămâne sub semnul demnităţii şi fermităţii de care dăm dovadă“. În continuarea celor spuse de Drăgan, Ioan Bîtea apelează la manifestanţi ca, din rândul acestora, să se ofere voluntari care să vegheze asupra respectării ordinii în Piaţă. Ulterior, el le distribuie banderole cu însemnele organizatorilor şi transmite oamenilor că „aceştia sunt împuterniciţi să ia măsuri pentru ca manifestaţiile să nu degenereze. Vă rugăm să-i ascultaţi, pentru că este spre binele nostru să dovedim că Reşiţa este un oraş civilizat“.

La balcon ajung, din mijlocul mulţimii, şi răvaşe în versuri. Unul dintre acestea e citit la microfon de către Adrian Ciofu. „O nouă revoluţie e gata să pornească/ Moldova, Ardealul şi Ţara Românească./ Toţi copiii noştri, de la mic la mare,/ Ştiu a cui e vina că n-au de mâncare./ Dar a venit vremea să daţi socoteală/ Voi, de sus, aceia fără de povară./ Vrem să spunem ţării, scurt şi răspicat,/ Că nu vă pricepeţi, ne-aţi înfometat./ Aho, aho, copii şi fraţi,/ În final ne ascultaţi,/ Noi toţi cărăşenii, ca şi craiovenii sau hunedorenii,/ Ne-am pierdut răbdarea/ Nu ne trăim viaţa doar cu resemnarea./ Să luăm măsura, aicea şi-n ţară/, Să-i prindem în Caraş, să-i scoatem afară“. „Iliescu pentru noi/ Este Ceauşescu doi!“.

Devenită capitala suferinţelor suportate de întreaga ţară, în aceste zile ale Sfintelor Sărbători creştine, Reşiţa se transformase şi într-un centru internaţional de presă. Pe lângă redactori ai ziarelor locale şi naţionale – Timpul, Renaşterea bănăţeană, Evenimentul zilei, România liberă, Ziua, Timişoara, Azi, Adevărul, Libertatea, Tineretul liber –, alături de manifestanţi se găseau reprezentanţi ai agenţiilor de presă Mediafax şi Rompres, iar Agenţia Reuters suna din oră în oră şi transmitea întregii lumi evenimentele din Reşiţa. Posturile de radio România Actualităţi, Timişoara, BBC şi Europa Liberă şi-au trimis reporteri la Reşiţa. Televiziunea Terra Sat, televiziunea din Sibiu şi Canal 31 transmit imagini cu ceea ce se întâmplă în Caraş-Severin. În presa zilei, se consacră pagini largi Reşiţei, aceste momente fiind considerate evenimentul numărul 1 al anului în viaţa politică a României.

Duelul comunicatelor cu Iliescu şi ai lui

Puşi în faţa unei avalanşe de mesaje de susţinere a manifestaţiilor, venite, aşadar, din toată ţara, organizatorii mitingului emit un comunicat – preluat de toţi reprezentanţii mass-media – care este citit la microfon de către preşedintele principalului sindicat din UCMR, Trandafir Ostoia: „După şapte zile de manifestaţie, timp în care guvernanţii au sperat de la o zi la alta că oamenii vor obosi, că vor pleca la casele lor, încetând să prezinte ţării şi guvernanţilor problemele pe care le au, Reşiţa a devenit o stare de spirit, o flacără capabilă să aprindă şi alte zone. Pe această cale, mulţumim tuturor acelora care au mesaje de solidarizare sau sunt aici, alături de noi. Pregătirile pentru mitingurile de susţinere a Reşiţei declanşate în alte oraşe ale ţării ne dau forţa fizică şi morală de a continua până la soluţionarea revendicărilor noastre“.

Amploarea evenimentelor îl determină pe preşedintele Ion Iliescu ca, printr-un comunicat transmis de Radio România Actualităţi, să încerce o uşoară schimbare de macaz. El transferă responsabilitatea de pe umerii liderilor de sindicat pe cei ai reprezentanţilor organelor locale, ai FPS-ului, chiar ai FPP-ului. Este pentru prima dată când acceptă că responsabilitatea pentru situaţia dramatică în care a ajuns Reşiţa aparţine altora decât sindicatelor. Dar nici de această dată nu renunţă la susţinerea necondiţionată a Guvernului Văcăroiu, fiind dispus să accepte vinovăţia oricui, dar nu şi pe aceea a Executivului! Poziţia preşedintelui este taxată dur de manifestanţi: „Min-ci-no-şii! Min-ci-no-şii!“, „De-mi-sia! De-mi-sia!“, „La Palatul Cotroceni, cântă cucuveaua,/ Iliescu şi ai lui şi-au găsit beleaua!“.

Iese la rampă şi ministrul Octav Cozmâncă. Acesta îl contactează telefonic pe secretarul general al CNS „Cartel Alfa“, Ioan Homoş, şi îi cere să trimită oamenii la lucru, pentru că, altfel, de pierderile de miliarde de lei înregistrate – chipurile – la UCMR şi CSR vor fi făcuţi răspunzători liderii sindicali organizatori ai manifestaţiilor. Homoş ripostează însă, spunându-i că nici dânsul nu este bine informat – în secţiile cu foc continuu de la CSR s-a lucrat şi se lucrează şi în acele clipe, iar la UCMR, salariaţii s-au săturat să muncească pe 34 la sută din leafă. Deşi se arată surprins de cele auzite, Cozmâncă îl întreabă pe Homoş cine va plăti, totuşi, pierderile înregistrate la UCMR. „Cine trebuia să vină până astăzi în Reşiţa!“, i-a răspuns sindicalistul.

Lipsa de reacţie a parlamentarilor de Caraş-Severin determină liderii de sindicat să propună celor peste 20.000 de demonstranţi retragerea voturilor acordate aleşilor judeţului. Aceştia erau acuzaţi de a nu fi făcut nici o intervenţie în Parlamentul României pentru a semnala situaţia economică şi socială deosebit de gravă a Reşiţei. Propunerea este anunţată în Piaţă de către Ioan Bîtea, iar voinţa oamenilor se manifestă într-un singur glas: „Nu ne reprezintă! Nu ne reprezintă!“, „Tră-dă-to-rii! Tră-dă-to-rii!“. Prezenţa simbolică în Legislativ a parlamentarilor de Caraş-Severin era taxată, astfel, prin retragerea, tot simbolică, a voturilor care îi trimiseseră acolo!

În cea de-a şaptea zi a manifestaţiilor, filialele Cartel Alfa şi BNS mai transmit un apel preşedintelui Ion Iliescu.

„Către Preşedinţia României,

Scăderea sub limita de subzistenţă a nivelului de trai al populaţiei, neimplicarea Guvernului în soluţionarea problemelor economice ce ţin de competenţa sa, tergiversarea sub diferite motive a vizitei Primului-Ministru la Reşiţa, sfidând astfel solicitările legitime ale miilor de cetăţeni, determină «Agora» reşiţeană să propună din ce în ce mai insistent organizatorilor manifestaţiei de protest să facă apel la prerogativele pe care vi le oferă Constituţia, Domnule Preşedinte, în vederea demiterii Primului-Ministru Nicolae Văcăroiu.

Dacă Guvernul României nu dă dovadă de responsabilitate şi nu angajează la Reşiţa dialogul necesar pentru soluţionarea revendicărilor în cel mai scurt timp, manifestanţii sunt hotărâţi să nu cedeze până la îndeplinirea solicitării de demitere a Primului-Ministru, singura soluţie care, după ani de sărăcie şi suferinţă tratată cu dispreţ şi indiferenţă, mai poate convinge pe reşiţeni, pe toţi acei care şi-au exprimat solidaritatea cu mişcarea lor de protest, că se află la un început de drum, că pot spera într-un viitor mai bun“.

După-amiază, în sala mare a Prefecturii, liderii sindicali organizează o conferinţă de presă. Cu acest prilej, Ioan Bîtea anunţă ultimele decizii luate de aceştia. „Comitetul de organizare a acestui miting a hotărât continuarea manifestaţiilor până la venirea primului-ministru. De asemenea, intenţionăm ca, de miercuri, 14 decembrie, dimineaţa, să blocăm căile de acces a liniei ferate în Caransebeş, iar de joi, toţi cei care ne aflăm în balcon să declarăm greva foamei. Urmând ca, în aceeaşi zi, în 15 decembrie, o delegaţie a noastră să se deplaseze la Timişoara şi, împreună cu preşedintele Ion Iliescu, să depunem o cărămidă şi să aprindem o lumânare la monumentul celor care au căzut la Timişoara în Decembrie ’89, cu ocazia aniversării a 5 ani de la începerea Revoluţiei. Pe toată durata grevei foamei, în care e posibil să intre şi mulţi alţi reşiţeni, vom continua mitingul fără întrerupere, până când premierul va veni la Reşiţa şi va soluţiona revendicările noastre“.

Marian Apostol (foto, alături de Mălin Bot, de la Terra Sat) a motivat radicalizarea acţiunilor de protest: „În aceste momente, în care lumea a ieşit în stradă şi solicită revendicări, subliniez, cu caracter strict social, guvernanţii afişează o atitudine de superioritate, de sfidare chiar, prin care încearcă să ne demonstreze că nu le este frică de noi. Realitatea e cu totul alta. N-o să reuşească să ne păcălească. În aceste zile ne-am dat seama că efectiv le este frică de noi. Şi nici n-ar trebui să le fie ruşine din această cauză, pentru că, spuneţi şi dumneavoastră, cui nu i-ar fi teamă în faţa unei asemenea extraordinare solidarităţi umane, în faţa unei asemenea stări de spirit? Reşiţa a reuşit să strângă rândurile şi să fie mai puternică decât ei! Trebuie să ştie că am pornit o luptă şi nu suntem dispuşi să dăm înapoi. Cei care vor fi nevoiţi să dea înapoi, de astă dată, sunt ei. Pentru că au demonstrat că nu au capacitatea de a rezolva problemele cu care ne confruntăm şi, mai mult decât atât, nu au fair-play-ul să-şi recunoască incapacitatea“.

Deciziile luate de Cartel Alfa şi BNS sunt comunicate în Piaţă, după care, în jurul orei 17, liderii sindicali propun închiderea mitingului pentru ziua respectivă. Răspunsul manifestanţilor este… un refuz ferm. „Nu plecăm acasă! Nu plecăm acasă!“, au clamat minute în şir. Rând pe rând, Ioan Bîtea, Nicolae Drăgan, Iancu Muhu, Marian Apostol, Matei Mircioane, Gheorghe Gîrtoescu, Trandafir Ostoia, Nicolae Moise se adresează oamenilor, spunându-le că manifestaţiile s-ar putea întinde pe o durată mult mai lungă, că „este necesar, a punctat în final Constantin Filip, să ne dozăm eforturile, pentru că numai în acest fel vom avea forţa necesară să ducem lupta până la capăt. Vă aşteptăm mâine dimineaţă, într-un număr cel puţin la fel de mare ca astăzi“. Astfel, în jurul orei 18, a şaptea zi de miting a luat sfârşit, grupuri mai mici sau mai mari de oameni rămânând însă în Piaţă până la lăsarea întunericului.

Seara însă, surpriză! La Radio România Actualităţi, este anunţată sosirea primului-ministru la Reşiţa, o zi mai târziu, în 13 decembrie! Liderii sindicali organizatori ai manifestaţiilor se întrunesc din nou şi formulează încă un comunicat. Acesta ajunge la cunoştinţa reşiţenilor prin intermediul televiziunii locale Terra Sat, fiind citit seara pe post de regretatul ziarist Gabriel Ştefănescu: „În urma comunicatului transmis pe postul naţional de radio, prin care suntem informaţi că primul-ministru al României, domnul Nicolae Văcăroiu, va efectua o vizită în judeţul Caraş-Severin în perioada 13-14 decembrie 1994, sindicatele organizatoare anunţă că se vor angaja să sprijine asigurarea ordinii în perioada vizitei, alături de organele abilitate în acest scop. Semnează, din partea Filialei Caraş-Severin a Cartel Alfa, Marian Apostol, şi din partea Filialei Caraş-Severin a Blocului Naţional Sindical, Nicolae Drăgan“.

Ziua mult-aşteptată

Anunţata venire a premierului la Reşiţa scoate în stradă, în 13 decembrie, peste 25.000 de oameni! Intonarea Imnului Naţional şi nelipsita rugăciune adresată divinităţii sunt urmate de „revista presei“, făcută de liderii sindicali la microfonul din balconul Prefecturii. De asemenea, aceştia citesc zecile de mesaje de solidaritate transmise din toate colţurile ţării. După opt zile de aşteptare zadarnică a primului-ministru, apropiata sosire a acestuia era întâmpinată cu sloganul „Văcăroiu şi ai lui/ Să se ducă dracului!“. Iar decizia de a nu se părăsi Piaţa era întărită prin lozincile „De aicea, din Banat,/ Revoluţia a plecat“, „Re-şi-ţa! Re-şi-ţa!“ şi „Toa-tă ţa-ra! Toa-tă ţa-ra!“.

Ieşirea în stradă, în Arad, a muncitorilor de la Aris dă speranţe participanţilor că şi alte oraşe vor face la fel. În jurul orei 11 încep să apară delegaţii din ţară, care adresează reşiţenilor mesaje de încurajare. Din Bucureşti vine delegaţia Asociaţiei 21 Decembrie, condusă de Ioan Ioviciu, care transmite următoarele: „Reşiţa a tras semnalul de trezire la realitate a întregului popor suferind de foame şi sărăcie. Reşiţa poate trezi din somnul indiferenţei actualii guvernanţi“. Sindicatul Sigma din Craiova, prin preşedintele Marian Miclici, face cunoscută solidaritatea muncitorilor craioveni, „care sunt alături de reşiţenii ce stau de opt zile în stradă“. În acelaşi timp, sindicatul respectiv transmite un comunicat preşedintelui Ion Iliescu, premierului şi celor două Camere ale Parlamentului, prin care le solicită să uzeze de toate prerogativele pentru soluţionarea favorabilă a doleanţelor manifestanţilor şi a situaţiei create în Reşiţa şi în judeţul Caraş-Severin. De la Timişoara soseşte la Reşiţa o delegaţie a Filialei Timiş a CNS „Cartel Alfa“. Ştefan Gogoşanu le vorbeşte oamenilor, care scandează minute în şir „Timişoara! Timişoara!“. „Prin faptul că aţi rezistat opt zile, v-aţi câştigat admiraţia întregii ţări. Reşiţa a devenit polul mişcării sindicale din România“. Ioan Miheţ, lider la Sindicatul UMT, anunţă: „Începând de astăzi, în Timişoara, timp de trei zile, între orele 14 şi 18, muncitorii Timişoarei vor protesta prin mitinguri faţă de indolenţa de care dă dovadă actualul Guvern în cazul Reşiţei, dar şi faţă de problemele deosebite cu care se confruntă întreaga ţară“. La manifestaţiile reşiţene este prezentă şi delegaţia Federaţiei Automobilului Român, condusă de Antonio Constantin, care spune că împărtăşeşte în egală măsură cauza Reşiţei şi că în ziua următoare Piteştiul se va alătura muncitorilor reşiţeni prin organizarea de manifestaţii locale.

13 decembrie este şi ziua în care Adrian Enescu, liderul Sindicatului Liber Hidromecanica Braşov, aflat în mijlocul reşiţenilor, intră în greva foamei, declarând: „Datorită indiferenţei crase de care dă dovadă premierul, sindicatul nostru a hotărât să treacă la această măsură de protest. Mâine va intra în greva foamei un alt lider sindical de la Hidromecanica, Mihai Petru, iar poimâine urmează să facă acelaşi gest Ioan Samoilă“.

Prezent la manifestaţii, Matei Lupu, liderul Sindicatului de la Miniera Moldova Nouă, care peste ani avea să ajungă primar, spune că a „venit pentru a transmite mesajul de încurajare al minerilor, al tuturor salariaţilor de la Sucursala Minieră Moldova Nouă, cetăţenilor Reşiţei, confraţilor noştri de la CSR şi UCMR, tuturor celor prezenţi în Piaţă. Şi la Moldova Nouă nivelul de viaţă este sub orice critică. Nu avem căldură, nu avem apă caldă, nu avem apă rece! Cu alte cuvinte, nu avem nimic! Ne este chiar frică să murim, deoarece nu avem nici biserică şi nici cimitir“.

Aflat printre manifestanţi, regretatul ziarist Gheorghe Jiţa-Milcoveanu culege opinii din rândul acestora. Ştefan Steiner, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Handicapaţilor Neuromotor: „Primii care au fost daţi în şomaj au fost de fiecare dată suferinzii cu diferite handicapuri. Este suficient că suferim noi, cei bolnavi, nu trebuie să mai sufere şi oamenii sănătoşi“. Irina Radu, confecţioner la Reşiconf: „Suntem aici, în Piaţă, peste 800 de muncitoare. Am venit să-i sprijinim în acţiunile lor pe cei de la CSR şi UCMR. Nici la noi situaţia nu este mai bună. Banii în mână pe care-i câştigăm lunar sunt 110-130.000 lei. Cu ce să trăim?“ Ioan Drăgilă, tehnician la Caraş SA Reşiţa: „Deşi suntem doar un grup de salariaţi, credem că ne vom aduce partea de contribuţie la soluţionarea problemelor cu care se confruntă siderurgiştii şi constructorii de maşini reşiţeni. În fond, fraţii noştri, părinţii noştri, neamurile noastre. Lupta lor este şi lupta noastră pentru mai bine“. Gheorghe Olteanu, 19 ani, zidar la Recons: „Am venit aici să demonstrez pentru viitorul nostru, al tinerilor. Noi suntem primii care «ne bucurăm» de toate relele acestei societăţi: şomaj, lipsă de locuinţe, sărăcie. Mă întreb şi eu: până când?“ Emilia Mateiaş, mamă a patru copii minori: „Sunt prezentă aici cu doi copii: unul pe care-l vedeţi în cărucior şi altul care în curând va împlini opt luni. Suntem alături de soţul şi de tatăl nostru – muncitor la UCMR – pentru a ne câştiga drepturile ce ni se cuvin: plata salariilor integrale şi la timp. Şi un trai decent“.

„La ora 14 – scria în Timpul ziaristul Victor Nafiru, prezent în Piaţă pe întreaga perioadă a manifestaţiilor – o linişte nefirească s-a aşternut la etajul I al Prefecturii. Ceva nedefinit pluteşte în aer şi se observă starea de îngrijorare şi surescitare la toţi cei aflaţi aici. Afară, colindele lui Ioan Bocşa şi ale Vetei Biriş împânzesc spaţiul Pieţei 1 Decembrie 1918. Sunt colindele Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, care la români vor fi cu siguranţă la fel de sărace ca şi până acum. Lumea scandează «Reşiţa! Reşiţa!», «Toată ţara! Toată ţara!»“. Se anunţă că premierul Văcăroiu a plecat din Bucureşti şi se îndreaptă spre Reşiţa. Mesajul manifestanţilor este «tradus», în acelaşi cotidian, de ziarista Liubiţa Raichici, în încercarea de a-l convinge pe premier că Reşiţa devenise o stare de spirit care nu mai putea fi ignorată: „Dacă Timişoara a fost la un moment dat centrul lumii, nu vă este frică cum că şi Reşiţa ar putea deveni? Nouă ne este frică! Şi încă o dată, vă rugăm frumos: nu ne obligaţi!“

Noaptea cea mai lungă. Un oraş sub asediu?

De la ora 16, Reşiţa capătă aspectul unui oraş asediat! În Valea Domanului şi pe Drumul Lupacului sunt masate numeroase forţe de ordine, iar în jurul Prefecturii îşi fac apariţia trupele speciale. Toate acestea reprezentau dovada că sosirea premierului la Reşiţa era iminentă. La ora 17.30, Nicolae Văcăroiu îşi face apariţia pe uşa de serviciu a Prefecturii. Este însoţit de ofiţeri din trupele speciale. Ajungând în holul Prefecturii, premierul se îndreaptă, din greşeală, către… intrarea principală. Risca, astfel, un contact direct cu cei peste 25.000 de oameni aflaţi de partea cealaltă a uşii. Vuietul mulţimii îl face să se oprească brusc. „Ce se întâmplă aici?“, întreabă primul-ministru, iar în loc de răspuns, este tras repede de apropiaţii săi şi condus către etajele superioare ale Prefecturii.

Peste 20 de minute, Nicolae Văcăroiu coboară în sala mare a Prefecturii. Alături de el sunt ceilalţi membri ai comisiei guvernamentale – Dumitru Popescu, ministrul Industriilor, Viorel Hrebenciuc, secretar general al Guvernului, Dan Ioan Popescu, secretar de stat în Ministerul Industriilor, Constantin Dumitru, director general al FPS, şi Marian Sîrbu, secretar de stat în Ministerul Muncii. Aceştia ocupă una din cele patru laturi ale careului de mese, în centru plasându-se primul-ministru, în dreapta sa, Viorel Hrebenciuc, iar în stânga, prefectul Traian Zamfir. În apropierea membrilor comisiei se aşează Vasile Creţan, directorul Direcţiei Judeţene de Muncă, Gheorghe Pavel Bălan, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Mircea Popa, primarul Reşiţei, Gheorghe Marchiş, viceprimar, Ilie Mustăcilă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Ion Piescu, director general al Prefecturii. Celelalte laturi ale „careului“ sunt ocupate de liderii sindicali. În sală erau prezenţi şi directorii principalelor societăţi comerciale, printre care Victor Manolescu (CSR) şi Ioan Tudora (UCMR). De asemenea, se aflau şi numeroşi reprezentanţi ai mass-media – Petru Buzzi, Dorina Sgaverdia, Nicolae Sîrbu, Victor Nafiru, Mălin Bot, Anda Fărcăşescu, Mario Balint, Marius Ghibuş, Mihaela Glăvan, regretaţii Gabriel Ştefănescu, Gheorghe Istodor, Mile Cărpenişan…

Negocierile cu Nicolae Văcăroiu merită un episod special. Va fi cel mai lung episod din serialul nostru, pentru că vom prezenta fiecare intervenţie, fiecare propunere şi contrapropunere. Totul, în Express de Banat.

CITEŞTE ŞI: 

„Sindromul Reşiţa“. Sau începuturile căderii Cetăţii de Foc…

„Sindromul Reşiţa“ (II). Mita de 1 miliard de lei a avut efect de bumerang! 

„Sindromul Reşiţa“ (III). Cruce pe Cetatea de Foc din Banat!

• Tweet
• Pin It