FILE DE ISTORIE. „Sindromul Reşiţa“ (III). Cruce pe Cetatea de Foc din Banat!

Gugulanul Sorin Grindeanu este al doilea premier care a venit la Reşiţa într-un an neelectoral după 1989. S-a întâmplat în 17 martie 2017. Primul a fost Nicolae Văcăroiu, în 13 decembrie 1994. Dar nu a făcut-o de plăcere. Şi nici cât ai bate din palme.

Reşiţa ieşise în stradă încă din 6 decembrie, pentru a cere soluţii guvernamentale de salvare a Cetăţii de Foc. După trei zile de proteste, muncitorii de la CSR şi UCMR erau în continuare duşi cu vorba de factorii decidenţi de la Bucureşti.

CITEŞTE ŞI: 

FILE DE ISTORIE. „Sindromul Reşiţa“. Sau începuturile căderii Cetăţii de Foc… 

FILE DE ISTORIE. „Sindromul Reşiţa“ (II). Mita de 1 miliard de lei a avut efect de bumerang!

În 9 decembrie, la ora 12 fix, în Reşiţa, dar şi în Timişoara, oraşul-simbol al Revoluţiei din decembrie 1989, încep să bată clopotele. În acele clipe, ca la un semnal, cei 20.000 de reşiţeni din Piaţa Prefecturii îngenunchează cu faţa către troiţa ridicată în cinstea eroilor Revoluţiei, demonstrând astfel că ştiu să respecte la fel de mult cum ştiu să se facă respectaţi. După momentul de reculegere, la îndemnul lui Ioan Bîtea, „Sus poporul, jos Guvernul!“, manifestanţii se ridică şi strigă într-un singur glas: „Ti-mi-şoa-ra, Re-şi-ţa!“. Era stabilită astfel o legătură peste timp între spiritul primului oraş liber din România anului 1989, Timişoara, şi spiritul Reşiţei din 1994.

Întrucât, în primele patru zile de manifestaţii, din partea partidelor politice parlamentare nu apăruseră semnale clare privind atitudinea acestora faţă de evenimentele de la Reşiţa, cele două filiale sindicale au hotărât să transmită un comunicat prin care să le solicite precizarea poziţiei.

„Către toate partidele parlamentare,

Organizaţiile sindicale ale CNS Cartel Alfa şi BNS, filialele Caraş-Severin, în acest moment de nemulţumire a salariaţilor şi a celorlalte categorii de cetăţeni din judeţul Caraş-Severin, faţă de degradarea sub limita minimă a nivelului de trai, solicită din partea dumneavoastră precizarea poziţiei oficiale faţă de atitudinea total iresponsabilă a Guvernului şi a celorlalţi factori ai Puterii. De asemenea, se solicită, prin intermediul dumneavoastră, ca domnii parlamentari reprezentanţi ai judeţului Caraş-Severin, aparţinând partidului dumneavoastră, să ia atitudine în Parlamentul României faţă de situaţia gravă creată la Reşiţa, cu iminenta perspectivă de extindere şi în alte judeţe ale ţării“.

Curvăsăria preşedintelui Ion Iliescu, demascată!

Este rândul lui Petre Dandea (foto), vicepreşedintele CNS „Cartel Alfa“, să scoată în evidenţă neseriozitatea şi caracterul duplicitar cu care Guvernul Văcăroiu şi Preşedinţia tratează oamenii Reşiţei. „În faţa dispreţului suveran cu care Preşedinţia ne tratează, considerăm că nu putem avea o altă atitudine decât continuarea manifestaţiilor. Dacă ieri preşedintele Ion Iliescu ne-a promis că va încerca să vorbească cu premierul şi să-l determine să se deplaseze aici, la Reşiţa, aseară, la Televiziunea Română, aţi avut ocazia, toţi dintre dumneavoastră, să vedeţi că în comunicatul prezentat de către Preşedinţie nu s-a spus nimic despre aşa ceva. Pe de altă parte, acel comunicat, care a fost prezentat şi a fost trimis şi aici, la Prefectura Caraş-Severin, în jurul orei 5 după-amiaza, am aflat de la ziariştii din presa centrală că fusese prezentat de către purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Traian Chebeleu, într-o conferinţă de presă, la ora 11! Deci cu mult înainte de a avea loc discuţia dintre Dumitru Costin şi Ion Iliescu! Deci dânsul nu a intervenit în nici un fel pentru a modifica textul acelui comunicat, în sensul promisiunilor făcute în timpul convorbirii telefonice. A prezentat exact ce pregătise să comunice înainte!“ Reacţiei „Pieţei“ a venit imediat: „Ru-şi-ne! Ru-şi-ne!“

Până la sfârşitul mitingului din 9 decembrie, mai toate sindicatele din societăţile comerciale şi instituţiile reşiţene şi-au exprimat solidaritatea cu manifestanţii! Până şi reprezentanţi ai elevilor din unităţile de învăţământ din municipiu au venit la microfonul instalat în balconul Prefecturii şi au dat citire comunicatelor formulate în clasă, la şcoală! „Toată ţara este aţintită cu ochii spre noi“, a încheiat ziua Nicolae Drăgan. După care a adăugat: „Câţi vom fi mâine în Piaţă, aici?“, iar răspunsul a venit prompt. „Toţi!“

Poveşti pescăreşti cu ministrul Dan Ioan Popescu

În după-amiaza aceleiaşi zile, ajunge în Reşiţa o comisie guvernamentală, condusă de secretarul de stat din Ministerul Industriilor, Dan Ioan Popescu (DIP). Acesta se întâlneşte în sala mare a Prefecturii cu liderii sindicali. De faţă se află şi ziarişti din presa locală, discuţiile fiind înregistrate de televiziunea Terra Sat.

Motivând că, înainte de toate, este necesară efectuarea unei analize economico-financiare a situaţiei de la UCMR şi CSR, după care se vor căuta soluţiile de redresare a acestor societăţi, Dan Ioan Popescu spune că a venit la Reşiţa nu pentru a aduce peşte, ci pentru a-i învăţa pe reşiţeni să pescuiască. Apoi propune ca membrii comisiei să se retragă şi să lucreze în linişte.

Ucemeristul Ioan Bîtea (foto) explică însă ministrului că datele problemei sunt cu totul şi cu totul altele: „Domnule ministru, a fost aici acea primă comisie, a făcut o analiză cu domnul prefect, cu managerii nu doar ai celor două întreprinderi, ci a zeci de unităţi din judeţ. Problema este de fond. De ce nu vreţi să recunoaşteţi că nu ştiţi să guvernaţi? Problemele constatate vi s-au pus pe tavă foarte clar, de ce umblaţi acuma cu cioara vopsită? E clar, dacă nu vă cunoaşteţi meseria, daţi-vă la o parte! Ni se spune să crească calitatea produsului. Dar care produs? De ce-aţi cumpărat de la italieni patru motoare neomologate tehnic şi ni le-aţi scos pe ale noastre în stradă? Cine este vinovat, domnule ministru, noi sau cei care conduc această ţară? Vinovaţi sunteţi dumneavoastră! V-au trimis aici ca să ne-nchideţi gura. Ştiţi cât câştigă oamenii de la UCMR? 112 mii de lei! Se poate trăi în condiţiile astea? Ni se spune că salariile sunt în funcţie de producţie, de realizări. Dar care producţie, că într-un an de zile ea nu acoperă salariile unei singure echipe din UCMR?! Uitaţi-vă aici (Bîtea scoate din buzunar un fluturaş cu leafa primită de ucemerist – n.a.), 38 la sută din salariu, iar în luna a 11-a, 34 la sută! Se poate trăi aşa?(…) Tot dumneavoastră aţi adus ţara în situaţia asta! L-aţi dat jos pe Ceauşescu şi aţi pus alţi oameni în locul lui. Dumneavoastră aţi rămas aceiaşi.(…) Am fost cu domnul prefect la preşedintele FPS-ului şi-acesta şi-a pus mâinile-n sân, şi spunea că nu poate să facă nimic, că FPS este o instituţie care n-are nici o putere. Atunci, cine are putere în ţara asta, de ne trimiteţi de la unul la altul? De asta a ieşit lumea afară, de aia nu mai putem s-o controlăm. Eu zic să vă faceţi bagajele şi să plecaţi cât mai repede, să vină primul-ministru şi să ţină şedinţa de guvern aici. Dumneavoastră aţi venit aici ca să ne-nvăţaţi cum să prindem peşte?! Ştim noi cum să prindem peşte, dar mai întâi trebuie să ne ajuteţi să facem balta! Ale cui sunt întreprinderile, domnule ministru, ale noastre sau ale dumneavoastră, ale statului?(…) Mie mi-a dat doctorul 5 zile să mai trăiesc. Aşa că nu mi–e frică de nimic“.

Nicolae Drăgan vine cu două coli de hârtie şi îi cere prefectului Traian Zamfir, „în numele celor 20.000 de oameni de afară“, să-şi semneze demisia. „Altfel, eu nu mă mai fac răspunzător de ce se întâmplă“, spune liderul sindical, punând în faţa prefectului cele două hârtii şi un pix. Zamfir împinge însă foile la o parte, cu un gest ce se voia discret. „Nu mai are rost să discutăm în asemenea condiţii“, zice Drăgan.

Iau cuvântul şi alţi sindicalişti, iar Ioan Homoş, secretarul general al CNS „Cartel Alfa“, adresându-se lui Dan Ioan Popescu, pune punctul pe i: „Domnule ministru, vă cerem să luaţi de îndată legătura cu domnul prim-ministru şi să-i comunicaţi că cei 20.000 de oameni de la Reşiţa doresc ca analiza dumneavoastră să se finalizeze aici. Astfel încât, analiza cu domnul prim-ministru să se facă la Reşiţa, şi nu la Bucureşti, unde riscă să aibă soarta celeilalte analize. Oricum, să ştiţi că ultimatumul pe care vi l-am dat l-am depăşit. Deci, încă o dată am fost minţiţi! Iar ceea ce nu se înţelege este că aici nu se discută doar situaţia de la UCMR, ci situaţia oamenilor din Reşiţa“.

Cerându-i-se din nou demisia, prefectul PDSR Traian Zamfir se apără spunând că l-a invitat „şi în nume personal“ pe primul-ministru să vină la Reşiţa, semnalându-i problemele grave cu care se confruntă judeţul şi oraşul. „Eu nu mă fac răspunzător de faptul că până acum n-a sosit aici. Nu consider că mă aflu în situaţia ca, într-un mod responsabil, să-mi dau demisia“, a răspuns Zamfir.

Întâlnirea sindicaliştilor cu secretarul de stat a durat ceva mai mult de jumătate de oră şi s-a încheiat aşa cum începuse – fără nimic concret. Intenţionând să plece la UCMR cu membrii comisiei guvernamentale, Dan Ioan Popescu este abordat frontal de Nicolae Drăgan, în cabinetul prefectului. „Domnule ministru, v-am spus, asta e deja a doua comisie. Noi vrem să vină aici domnul prim-ministru. Vă rog, puneţi mâna pe telefon şi sunaţi-l acum“. DIP se codeşte, însă este pus brusc în faţa faptului împlinit: Homoş tocmai stabilise legătura cu cabinetul premierului şi îl invită pe DIP să ia receptorul! Iar Drăgan insistă: „Dacă nu vreţi să-i spuneţi altceva, ziceţi-i atât – Domnule prim-ministru, nu se mai poate!“ În cele din urmă, secretarul de stat ia telefonul, dar i se spune că Nicolae Văcăroiu este într-o şedinţă şi nu poate fi deranjat. „Eu vă promit că-l voi informa mai mult decât exact pe premier despre situaţia de la Reşiţa“, iese din impas Popescu, fericit însă că la capătul firului nu se afla şeful său.

DIP este invitat apoi de Drăgan să iasă în balcon şi să li se adreseze manifestanţilor. Când încearcă să ia cuvântul, secretarul de stat este întâmpinat cu un cor de huiduieli. „Min-ci-no-şii!“ şi „Văcăroiu, să vină Văcăroiu!“ sunt doar două din sloganurile care l-au determinat pe DIP să facă pasul înapoi. Repetatele minciuni şi trageri de timp la care apelaseră guvernanţii pentru a-i păcăli pe reşiţeni îşi arătau efectul.

În seara zilei de 9 decembrie, la ora 20.45, se primeşte un comunicat de la Guvern în care se fac cunoscute următoarele: comisia prezentă la Reşiţa a identificat modalităţile de soluţionare a problemelor semnalate; se propune o întâlnire cu liderii de sindicat la Palatul Victoria, luni, 12 decembrie; premierul Văcăroiu va veni la Reşiţa în perioada 14-17 decembrie 1994.

Nemulţumiţi, liderii sindicali încearcă să contacteze un reprezentant al Executivului. Spre surpriza lui, sunând la Guvern (pe-atunci în România nu apăruseră telefoanele mobile!), Marian Apostol este pus în legătură cu secretarul general Viorel Hrebenciuc. După ce recunoaşte, strategic, victoria sindicaliştilor, pe care o considera evidentă prin tot ceea ce făcuseră până atunci, Hrebenciuc îi roagă pe liderii sindicali să-şi retragă oamenii din piaţă. Marian Apostol îi răspunde: „Nu suntem de acord cu întâlnirea pe care aţi propus-o şi, din acest motiv, nici un sindicalist nu va fi luni la Palatul Victoria. În privinţa încheierii manifestaţiilor, putem spune că, atâta timp cât dumneavoastră nu aţi vrut să ne înţelegeţi pe noi, lăsându-ne să ţinem patru zile oamenii în stradă, nici noi nu vă putem înţelege pe dumneavoastră în acest moment. Acesta e punctul de vedere al Filialei Cartel Alfa Caraş-Severin, una din organizatoare. Mai departe, vi-l dau la telefon pe colegul meu Nicolae Drăgan, de la filiala BNS, pentru a afla şi punctul lui de vedere“. „Filiala BNS Caraş-Severin – continuă Drăgan – nu este de acord cu propunerea dumneavoastră şi îşi menţine revendicările iniţiale, printre acestea fiind şi aceea ca negocierile să aibă loc la Reşiţa, în prezenţa primului-ministru“. „Vreţi să spunem şi numerele maşinilor din judeţul vostru care ar putea atenta la viaţa primului-ministru?…“, replică Hrebenciuc, după care adaugă: „Domnul prim-ministru nu poate veni la Reşiţa sâmbătă şi duminică deoarece este răcit şi obosit. Luni şi marţi are întâlnire la Guvern cu o delegaţie poloneză şi abia dup-aceea ar fi disponibil“. După încheierea conversaţiei, cei doi lideri sindicali transmit confederaţiilor naţionale din care fac parte hotărârea sindicatelor cărăşene de a nu participa la şedinţa cu reprezentanţii Guvernului, din 12 decembrie, precizând că „oricine face acest gest îl face în nume personal, fără avizul organizatorilor manifestaţiilor“.

Mircea Cavadia: „Şi-atunci, ţi-aduci brusc aminte de bancul cu albina. Şto eta? Eta roiu!“

Evenimentele din 8 şi 9 decembrie dau ocazia experimentatului ziarist Nicolae Sîrbu să amintească guvernanţilor, în ziarul Timpul, că „Reşiţa nu strigă, de patru zile în şir, numai pentru câteva zeci de mii de lei restante la plată. Unii lideri de sindicat chiar au subliniat acest lucru. Problemele Reşiţei sunt mult mai grave, să poată fi tratate ca un mărunţiş de buzunar. (…) Timpul s-a străduit să preia corect accentele reale ale îngrijorării, disperării şi mâniei participanţilor la miting. E datoria noastră de onoare, cetăţenească, morală şi profesională, faţă de acest oraş fantastic. Un oraş lăsat pe nedrept să moară prin incapacitatea şi reaua-voinţă a unor guvernanţi obişnuiţi să ignore ţara şi să se-mbete cu şampania unor succese mincinoase“. În acelaşi articol, ziaristul atrăgea atenţia reşiţenilor: „Ca profesionist, simt că se încearcă izolarea treptată a Reşiţei. Deturnarea esenţei celor ce se petrec şi se strigă, de patru zile, în Piaţa 1 Decembrie 1918 din Reşiţa. Cineva vrea ca adevăratele şi îndreptăţitele lozinci ale Reşiţei – care privesc, de fapt, întreaga ţară, aflată în degringoladă şi declin – să nu ajungă brutal la urechile sensibile ale celor vizaţi. Să nu ştie ţara exact ce se strigă şi pentru ce se bate cu adevărat Reşiţa. Se sugerează discret, insinuant, cu perseverenţă, că «Reşiţa se calmează», de parcă aici ar fi vorba de o simplă enervare de moment“.

Tot atunci, cunoscutul ziarist, scriitor şi pamfletar Mircea Cavadia (Dumnezeu să-l odihnească pe fostul nostru coleg de la Express de Banat, inegalabilul nea Mircea!) scria, cu amară ironie, în acelaşi ziar Timpul: „Aici au greşit reşiţenii. Ia să-l fi chemat pe domnul prim-ministru la schi! Ia să-l fi chemat la pomana porcului şi la o degustare de Tirol! Îi dădea dracului şi pe polonezi şi agenturili şi privatizarea aia la care munceşte pe brânci, şi venea-ncoa, ca din puşcă. Desigur, să fie în mijlocul poporului. Să ne dăscălească înţelept cu grafice, dinamici şi ecuaţii chinezeşti, că a plus be fac behehe, e clar că puteţi trăi bine mersi cu treiş de mii de lei pe cap, rămâne şi de-o murătură. Cu toţi facem sacrificii. Şi noi, Guvernul, ne luptăm cu corupţia, cu minciuna, cu neimpozitarea, cu nevestele cicălitoare, vai de mama noastră! Ei, şi-am fi plâns aşa cu toţii pe umerii conducerii de partid şi de stat, apoi, apoi, păi, apoi să fi scos… revendicările şi zi-i ce-i cu aia, ce-i cu ailaltă? Dar aşa, prinde orbul, scoate-i ochii. Numai că, bibicule, reşiţenii nu mai sunt singuri. Ţi se face părul măciucă în faţa solidarităţii naţionale, tot te înhaţă unul de surtuc. Şi-atunci, n-ai încotro, ţi-aduci brusc aminte de bancul cu albina. Şto eta? Eta roiu!“

Astfel de atitudini jurnalistice, promovate atât de ziarul Timpul, cât şi de televiziunea Terra Sat, creau mari probleme guvernanţilor în încercarea de a discredita şi minimaliza „Fenomenul Reşiţa“.

Spiritul Reşiţei învinge vremea şi vremurile

Sâmbătă dimineaţa, în 10 decembrie, liderii de sindicat au surpriza de a constata că uşile ce dădeau spre balconul Prefecturii erau închise. Ora 8.20. Angajaţii instituţiei spunând că nu ştiu unde sunt cheile, este căutat prefectul. Nefiind găsit, se ia legătura cu directorul general al Prefecturii, Ioan Piescu. Acesta refuză să deschidă uşa, motivând că prefectul nu a venit încă, iar cheile sunt la el. În Piaţă încep să apară manifestanţi. Aceştia sunt întâmpinaţi de reprezentanţii sindicali, care le explică situaţia creată. Din rândul mulţimii se face propunerea să se forţeze deschiderea uşilor. Liderii de sindicat se opun, spunând că este posibil ca tocmai asta să urmărească şi cei ce au închis balconul. Organizatorii mitingului iau legătura cu comandantului Poliţiei, col. Ioan Străin, care îşi dovedeşte disponibilitatea de a contribui la buna desfăşurare a manifestaţiilor. Astfel că uşile balconului sunt deschise în jurul orei 9, înainte ca spiritele să se încingă şi mai tare.

Mitingul este deschis prin intonarea Imnului Naţional de către cei peste 7.000 de reşiţeni prezenţi dimineaţa în Piaţă, pe o ploaie mocănească. Aceştia dovedeau că sunt hotărâţi să nu cedeze războiului psihologic declanşat de Guvernul Văcăroiu. La microfon vine apoi Ilie Stanciu: „Bună dimineaţa Reşiţa, bună dimineaţa cărăşeni, bună dimineaţa România! Vreau să vă mulţumesc, în numele colegilor mei lideri de sindicat, pentru dorinţa, dârzenia, rezistenţa şi curajul de care daţi dovadă. Vă propun ca împreună să demonstrăm României şi lumii întregi că ştim să manifestăm paşnic şi civilizat, că îl avem pe Dumnezeu alături de noi şi că zilnic ne rugăm Lui să ne ajute să nu greşim. Cu credinţa în Dumnezeu şi în reuşită, intonaţi după mine rugăciunea «Tatăl nostru»“.

„Tatăl nostru care ne eşti în ceruri,

Sfinţească-se numele Tău,

Fie împărăţia Ta,

Facă-se voia Ta,

Precum în cer, aşa şi pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele

Dă-ne-o nouă astăzi,

Şi ne iartă nouă greşelile noastre,

Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.

Şi nu ne duce pe noi în ispită

Şi ne izbăveşte de cel rău,

Căci a Ta este puterea,

Şi mărirea, şi slava.

Amin!

Să ne-ajute Dumnezeu!“

Cu capetele goale, pe o ploaie rece şi deasă, 7.000 de suflete repetă după Stanciu, într-un singur glas, vers cu vers, rugăciunea „Tatăl nostru“. Piaţa pare pătrunsă de o forţă teribilă, care alimentează cu energie pe cei prezenţi. Vocea le este puternică şi liniştită, în acelaşi timp. Nesiguranţa, temerile care le însoţesc viaţa de zi cu zi nu se mai fac simţite. Ei ştiu că, atâta timp cât îl au pe Dumnezeu alături, nu vor putea fi învinşi! „Re-şi-ţa! Re-şi-ţa!“, continuă glasul şi mai hotărât al mulţimii, după încheierea rugăciunii.

Ca în fiecare dimineaţă, în Piaţă sunt împărţite ziarul local Timpul şi cotidiane centrale, toate având consemnări despre „Sindromul Reşiţa“. Unele pro, altele contra. Curioşi, oamenii se aruncă asupra lor, şi le smulg din mâini, nerăbdători să afle ce se spune despre Reşiţa, ce se spune despre ei. Marian Apostol (foto) îi sfătuieşte din balconul Prefecturii: „Nu le rupeţi, citiţi-le şi daţi-le mai departe!“ Şi continuă: „Necazul este că durerea noastră, problemele noastre nu sunt ascultate, iar viaţa este din ce în ce mai grea. Lipsiţi de condiţiile minime necesare pentru a putea trăi, ne mor copiii, ne mor bătrânii, iar cei tineri o să moară ceva mai târziu, pentru că, din păcate pentru ei, au rezistenţa mai mare şi asta înseamnă că o să sufere mai mult. Acestea-s motivele pentru care suntem în stradă, acestea-s motivele pentru care nu trebuie să cedăm. În momentul de faţă, nivelul de trai este cu mult mai scăzut decât înainte de ’89. Şi, dacă ieşirea noastră în stradă în decembrie ’89 a fost apreciată, de ce în decembrie ’94 – când peste 90 la sută din români o duc mai rău – reşiţenii sunt acuzaţi că fac jocuri politice? Adevărul este că suntem îndreptăţiţi să ieşim în stradă şi să spunem: Aşa nu se mai poate! Reşiţa este un oraş care, asemeni tuturor oraşelor din România, suferă din cauza sistemului mafiot ce guvernează ţara. Împotriva acestui sistem trebuie să protestăm! Nu este uşor să o facem, pentru că funcţionează ca o caracatiţă ce şi-a întins braţele peste toate structurile societăţii. Capul caracatiţei, nu mai este nici un secret, se află în curtea Guvernului. Deci împotriva Guvernului trebuie să luptăm! Le suntem datori copiilor noştri să ducem această luptă!“. „Văcăroiu şi ai lui/ Să se ducă dracului!“, răspunde „Piaţa“.

Microfonul este preluat de Nicolae Drăgan (foto), care aminteşte că „astăzi, 10 decembrie, este Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Este, deci, dreptul nostru de a ieşi în stradă pentru a ne cere dreptul la muncă, dreptul la existenţă, dreptul la decenţă. Domnilor, ieri ni s-a promis că până azi la ora 9 vom primi un telefon din partea secretarului general al Guvernului. Iată, ora 9 a trecut demult şi nu am primit nici un telefon. Noi trebuie să rămânem însă în continuare în această Piaţă, pentru că numai aşa îi obligăm să înţeleagă că nu au altă soluţie şi că trebuie să ia în serios solicitările noastre. Aceşti bandiţi au o slăbiciune: le e frică să nu-şi piardă scaunele! Iar «cutremurul» de la Reşiţa se simte tot mai puternic în birourile lor. Deja le e frică. Aşa că, mai devreme sau mai târziu, vor ceda“.

Prezentă la Reşiţa, Coca Constantin, preşedintele Comisiei Naţionale a Femeilor din CNS „Cartel Alfa“, se adresează manifestanţilor: „Am auzit la Timişoara, am auzit la Bucureşti şi am auzit din nou aici, la Reşiţa, strigându-se «Copiii sunt cu noi!». Tragedia noastră e că noi nu suntem cu ei! Copiii noştri nu numai că nu au ce mânca şi ce îmbrăca, copiii noştri nu au nici o speranţă în viitor“; „Luptăm, luptăm, copiii-i apărăm!“ – se-aude mulţimea din Piaţa Prefecturii, la unison; „Comisia Naţională a Femeilor din Cartel Alfa face apel, azi, aici, în Reşiţa, către toţi părinţii din România, şi promitem acţiuni numai femeieşti dacă bărbaţii nu ne vor susţine!“; „U-ni-ta-te! U-ni-ta-te!“ – „Piaţa“; „Suntem 53 la sută din populaţia României, noi, femeile. Vă rugăm să ne staţi alături ca taţi, ca soţi, ca fraţi! Noi suntem acuzaţi că i-am ales pe guvernanţi, dar au uitat că au fost aleşi să ne servească, nu să îi servim!“; „Jos Gu-ver-nul! Jos Gu-ver-nul!“ – „Piaţa“.

Un război psihologic

„Dacă este necesar, vom face sărbătorile de iarnă aici, în faţa Prefecturii“, spuneau liderii sindicali, exprimând în acest fel dorinţa oamenilor de a continua să protesteze până la sosirea premierului. Indiferenţa şi cinismul cu care Guvernul Văcăroiu tratau situaţia de la Reşiţa dovedeau neputinţa acestuia de a înţelege că atitudinea reşiţenilor trebuie respectată, nu neglijată. Formidabila voinţă a mulţimii, în condiţiile de ignoranţă şi batjocură la care era supusă, demonstrau, o dată în plus, că Cetatea de Foc a Reşiţei nu poate pieri.

La microfonul din balcon încep să apară şi persoane care riscau să denatureze, prin mesajele lor, scopul, motivaţia care au stat la baza declanşării manifestaţiilor. Se încerca asmuţirea mulţimii împotriva cordoanelor de poliţişti şi jandarmi. Sesizând pericolul, Marian Apostol avertizează: „Noi nu putem opri oamenii să vorbească la microfon. Şi nici nu putem şti ce doresc să spună. Nu trebuie să-i ascultaţi pe aceia care vă îndeamnă să faceţi altceva decât manifestaţii civilizate şi lipsite de violenţă. Trebuie să nu uitaţi că organizatorii acestor manifestaţii sunt filialele judeţene Cartel Alfa şi BNS, doar acestea şi-au asumat responsabilitatea pentru tot ceea ce se va întâmpla în această Piaţă. Pe cei ce încearcă să vă pună în conflict cu organele de ordine – nu-i ascultaţi! Organele de ordine sunt aici întrucât aceasta le e meseria. Cu mintea şi sufletul, să ştiţi că sunt de partea noastră. Au dovedit acest lucru de la începutul manifestaţiilor şi din această cauză nimeni dintre noi nu are dreptul să se mai îndoiască de buna lor credinţă“. Apostol subliniază în final că „mesajele cu privire la deciziile pe care trebuie să le luăm împreună nu pot veni decât de la preşedinţii celor două filiale“. Iar liderul BNS Nicolae Drăgan continuă: „Este un război psihologic, în care se folosesc toate metodele de manipulare, oricât de execrabile ar fi acestea. Ascultaţi-i doar pe aceia care au fost alături de dumneavoastră de la început. Şi nu faceţi nimic din ceea ce nu vă spun organizatorii. Este momentul culminant al Reşiţei şi trebuie să ştim să-l administrăm!“

„Capul lui Văcăroiu vrem!“, scandează mulţimea, moment în care, de la balconul Prefecturii, printre cele două steaguri ale Cartelului Alfa şi BNS, este coborâtă către mulţime o ţeastă de vită, ce reprezenta blazonul Guvernului Văcăroiu. Manifestanţii au salutat momentul, scandând „Văcăroiu şi ai lui/ Să se ducă dracului!“ şi „De-mi-sia! De-mi-sia!“.

Mesajul lui Nicolae Moise, membru în Consiliul de Conducere al Sindicatului Vatra din CSR, aminteşte de tradiţia industriei reşiţene: „Noi nu cerem milă nimănui, ci doar drepturile noastre. Reşiţa trebuie să redevină ceea ce a fost, pentru că forţa de muncă pe care o are Reşiţa, dacă este bine pusă în valoare, se poate transforma într-un motor al economiei naţionale. Toţi cei care cunosc Reşiţa îşi manifestă surprinderea faţă de faptul că am ajuns în această situaţie. Nu le vine să creadă că, beneficiind de meseriaşii pe care-i avem aici, de experienţa noastră, Reşiţa a ajuns în agonie. Tuturor acestora le spunem că Reşiţa a ajuns atât de rău pentru că indivizii care administrează economia naţională şi-au bătut joc de calitatea şi experienţa meseriaşilor pe care îi avem. Suntem acum în stradă pentru ca noi toţi, cei care ştim ce-a însemnat Reşiţa, cei care avem încredere în Reşiţa, să strigăm suficient de tare pentru a fi auziţi de toţi cei ce trebuie să audă: Opriţi bătaia de joc! Nu vedeţi că nu se mai poate?“ „Ru-şi-ne! Ru-şi-ne!“, strigă glasul mulţimii, care bate astfel obrazul celor vinovaţi.

Liderul Sindicatului Vatra, Matei Mircioane (foto), radicalizează mesajul: „Chiar în aceste condiţii vitrege, când aşa-zişii specialişti din birourile somptuoase ale diverselor ministere se întrebau miraţi: «Domnule, dar combinatul ăla chiar mai funcţionează?», acesta (combinatul – n.a.) a dovedit că poate funcţiona şi, mai mult, a ajuns la o anumită stabilitate. Dar e o stabilitate precară, o stabilitate în sărăcie, şi nu ni se dă şansa să ne relansăm. Deci, cei de la centru amână deciziile şi le vor amâna mult şi bine, atâta timp cât lor li s-a stabilizat poziţia pe nişte funcţii, în nişte birouri. Aşa că noi va trebui să zguduim această stare, va trebui ca cel care conduce să simtă că este sub controlul oamenilor. Pentru că asta este democraţia. Ea permite majorităţii să nu-l ţină în funcţie pe cel care acţionează permanent împotriva intereselor ei. Va trebui să-i schimbăm pe aceia care ne-au adus în această stare! Deci lupta noastră va trebui să continue şi, dacă nu se iese din această inerţie, dacă solicitările noastre foarte ferme nu vor fi luate în considerare, vom deveni din ce în ce mai intransigenţi în cererile noastre“.

Prezent în permanenţă alături de reşiţeni, Arthur Cerna, preşedintele Sindicatului Metasyd de la Socomet Oţelu Roşu, se adresează şi el mulţimii: „Având în vedere că toate problemele dumneavoastră sunt, în mare măsură, şi problemele noastre, cei peste 4.000 de salariaţi sindicalişti de la Oţelu Roşu au decis că, la Reşiţa sau în Oţelu Roşu, ei vor fi alături de cauza Reşiţei până la victoria finală“. „U-ni-ta-te!! U-ni-ta-te!“, a venit răspunsul „Pieţei“.

În Piaţă îşi fac apariţia şi alte delegaţii sindicale din ţară. Sunt primiţi cu aplauze reprezentanţii sindicatelor de la Roman şi de la Federaţia „Henry Coandă“, dar şi numerosul grup de femei de la Fabrica de Confecţii Reşiţa. Se mai adresează mulţimii delegaţi ai organizaţiilor de revoluţionari din oraşele-martir, ai Asociaţiei naţionale de dovedire a abuzurilor şi, nu în ultimul rând, eleve şi elevi de la diverse licee din Reşiţa, al căror mesaj este străbătut de acelaşi fir roşu: „Unitate!“. Dorinţa oamenilor de a participa la manifestaţii învinge ploaia. Încet, încet, numărul acestora creşte spre 12.000. Iar colindele cantautorului Cristian Buică, prezent în balcon, şi ale lui Ştefan Hruşcă sunt urmate de alte „dedicaţii muzicale“, pe care mulţimea le adresează acum preşedintelui Ion Iliescu: „La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua,/ Iliescu şi ai lui şi-au găsit beleaua!“.

Corneliu Vadim Tudor, declarat „persona non grata“ în Caraş-Severin!

În aceeaşi zi, „tribunul“ Corneliu Vadim Tudor nu pierde ocazia de a mai face un serviciu Guvernului, semn că „Patrulaterul roşu“ PSD-PRM-PUNR-PSM funcţionează. Printr-un comunicat, preşedintele PRM susţine că „cei 1.000 de protestanţi“ (?!), organizaţi în pichete, împing starea conflictuală până la limita dincolo de care începe „anarhia forţelor stihinice“ (?!), că „asta nu mai este grevă, ci o tentativă de răsturnare a ordinii de stat“ şi că: „Avem indicii că unele forţe specializate în asemenea diversiuni doresc să transforme Reşiţa într-o nouă Timişoara“.

Birourile filialelor sindicale judeţene Cartel Alfa şi BNS, în replică, publică un comunicat în care se spune: „1. Corneliu Vadim Tudor se declară persona non grata în judeţul Caraş-Severin; 2. Cine-l va întâlni în judeţ are obligaţia de a-l preda la Secţia de boli nervoase a Spitalului Judeţean“. Din respect faţă de simpatizanţii acestui lider politic, cele două filiale au limitat efectele comunicatului doar la perioada desfăşurării manifestaţiilor. Ulterior, în 1996, venind la Reşiţa în calitate de candidat la Preşedinţia României, Vadim Tudor avea posibilitatea să se convingă că „forţele stihinice“ se regăsesc nu în rândul muncitorilor necăjiţi ai Reşiţei, ci în cele ale „structurilor mafiote“ pe care le identifică în zona guvernării. Deh, omul politic ajunsese din nou în opoziţie!…

Din cercurile Puterii încercându-se acreditarea ideii că tot ceea ce se întâmplă la Reşiţa are substrat politic, cele două filiale sindicale formulează un nou comunicat, pe care Trandafir Ostoia, liderul Sindicatului Liber UCMR, îl prezintă într-o conferinţă de presă ad-hoc şi, apoi, oamenilor din Piaţă: „Întrucât soluţiile avansate de partea guvernamentală nu rezolvă problemele grave ale Reşiţei şi judeţului Caraş-Severin, participanţii la miting şi-au exprimat în unanimitate dorinţa de a continua acţiunea de protest. Această acţiune nu a avut şi nici nu are un caracter politic, decât în minţile bolnave ale unor indivizi care nu au înţeles că în România de astăzi nu se poate trăi cu 34.000 de lei pe lună. Faptul că astăzi mii de reşiţeni aşteaptă în ploaie sosirea primului-ministru la Reşiţa întăreşte hotărârea cetăţenilor acestui judeţ de a continua acţiunea până la realizarea scopului propus“.

Ca un răspuns dat tentativelor de expediere în derizoriu a manifestaţiilor, de la balconul Prefecturii cetăţenii Reşiţei fac cunoscute propriile trăiri. „Manevrele practicate de vechiul regim se perpetuează în continuare. Datorită fricii inoculate de-a lungul a 45 de ani de comunism, oamenii nu mai au putere să gândească. Aşa au ajuns la putere semidocţii, fără credinţă de Dumnezeu. Prefectul are dreptate când spune că a făcut tot ce a putut! Ei nu pot mai mult! Să nu ne lăsăm copleşiţi de comoditate! Să fim o scânteie pentru o flacără!“ (Ana Voicu, medic). „Am lucrat 35 de ani în UCMR. După revoluţie nimeni nu mai vorbeşte de Reşiţa, semn c-am fost marginalizaţi. Iată că Reşiţa este pe cale să moară. Acest lucru înseamnă sărăcia şi foamea pentru zeci de mii de oameni“ (Ilie Corcan, pensionar). „Am venit să fiu alături de voi şi să vă spun că vă simpatizăm şi vrem să apărăm, alături de voi, această cauză. Şi noi am fost minţiţi, spunându-ni-se că nu vom plăti impozit timp de trei ani de la intrarea în posesie a terenurilor şi că dobânzile vor fi mai mici la împrumuturile băncilor pentru agricultori. Dumnezeu să vă ajute să reuşiţi şi să aveţi o soartă mai bună!“ (Ioan Doran, ţăran din Ciclova Română).

Semn al solidarităţii întregului oraş cu demonstranţii din Piaţă, de la SC Mopar SA Reşiţa a sosit o maşină din care se distribuia oamenilor pâine caldă şi batoane, iar locatari din blocurile învecinate împărţeau ceaiuri calde printre protestatari. Oameni, societăţi şi chiar instituţii care aveau ceva de oferit în sprijinul manfestaţiilor nu ezitau să facă acest lucru. Reşiţa devenise o stare de spirit. Reşiţa era mândră de ceea ce făcea, iar cetăţenii ei erau mândri că aparţin Reşiţei. Astfel, cu promisiunea liderilor sindicali că, de va fi nevoie, începând de luni vor intra în greva foamei, s-a sfârşit una dintre cele mai dificile zile ale manifestaţiilor, sâmbătă, 10 decembrie.

Biserica, Imnul Naţional, Colindul – triunghiul rezistenţei

Imediat după intonarea Imnului Naţional şi rostirea rugăciunii „Tatăl nostru“, cu care se deschideau zilnic manifestaţiile, în dimineaţa zilei de duminică, 11 decembrie, la apelul liderilor de sindicat, părintele Ioan Lăpuşte vine în balconul Prefecturii, de unde oficiază slujba de utrenie. Prin intermediul Bisericii, Dumnezeu le dădea astfel un semnal celor prezenţi că nu este supărat pe ei, ci dimpotrivă, că îi înţelege şi le este alături. Prin modul în care cele 20.000 de suflete au participat la această slujbă, Piaţa 1 Decembrie s-a transformat într-un altar al credinţei şi al speranţei. Aproape două ore nimeni nu şi-a mai amintit de guvernanţi, de parlamentari, de preşedinte. Nu se auzeau decât părintele Lăpuşte şi murmurul rugăciunilor pe care, în genunchi, oamenii le adresau Divinităţii.

La sfârşitul slujbei, în numele Bisericii, părintele Lăpuşte transmite celor prezenţi un mesaj de suflet: „Iubiţi credincioşi, dragii noştri, spre cinstea dumneavoastră, asist la această – să-i zic –  adunare din oraşul durerii, ce se justifică prin nevoile, lipsurile şi durerile prin care treceţi. La această tribună s-au perindat, de la neluatul în seamă muncitor, care lucrează din greu, până la copilaşul de clasa a treia, de la studentul fără perspective, până la inginerul devenit şomer, pentru a-şi arăta durerea şi pentru a-şi justifica cererile. Doresc ca, şi în numele preoţilor din Reşiţa, care se găsesc acum la altarele bisericilor, să vă anunţăm că suntem alături de dumneavoastră şi în mijlocul dumneavoastră. Vă recunoaştem pentru că sunteţi acei ce ne deschideţi uşile dumneavoastră atunci când intrăm cu ocazia sfinţirii caselor, vă recunoaştem pentru că v-am cununat copiii, v-am botezat copilaşii, v-am dus spre cele veşnice pe cei dragi. Vă ştim sentimentele, durerile, gândurile şi grijile. Biserica este alături şi în mijlocul dumneavoastră. Dacă cineva din interiorul Bisericii greşeşte faţă de dumneavoastră, nu trebuie judecată toată Biserica. Şi dacă printre noi se găsesc dintre aceia care caută să denatureze, dragii mei, cerinţa dumneavoastră, de aceia să ne ferim. Pe cei ce vor să degenereze aceste manifestaţii de bună-credinţă în altceva să-i îndepărtăm înainte de a apuca să facă rău. Glasul dumneavoatră nu vrea altceva decât să trăim mai omeneşte, cu un salariu mai onorabil, iar pensionarii să aibă asigurate nevoile de zi cu zi. Într-un cuvânt, să ne bucurăm de democraţia şi de libertatea pe care le-am dobândit. Rugăm pe cei care sunt solicitaţi acum să vină să ne vadă, pentru că un tată bun îşi caută copiii atuncea când îi plâng şi încearcă să-i ajute. De câteva zile, glasul dumneavoastră şi al copilaşilor dumneavoastră strigă neîncetat să vină cineva de la Bucureşti, să vină aici şi să ne cerceteze mai îndeaproape, să privească în casele muncitorilor şi să vadă problemele grave cu care aceştia se confruntă. Să vadă durerile şi lipsurile noastre. Şi dacă va veni, nu-l vom huidui. Îl vom primi cu respectul cuvenit şi cu bunul simţ ce ne caracterizează pe noi, cetăţenii acestui oraş. Şi dacă ne va vorbi, arătând că ne înţelege durerea, noi, ca buni fii, îl vom asculta. Bunul Dumnezeu să ne întărească şi să ne ajute ca această adunare să rămână sub semnul adevărului, al dreptăţii. Pentru că, în acest fel, Dumnezeu va fi alături de noi, iar inimile celor care ar trebui să se comporte ca şi părinţii noştri se vor înmuia şi vor înţelege că, atâta timp cât Dumnezeu este alături de noi, ei nu-şi pot permite să fie departe. Dumnezeu să ne ajute!“

Ţinându-se cont că se apropiau Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului, după mesajul de suflet transmis, părintele Lăpuşte împreună cu participanţii au cântat, într-un singur glas, „O, ce veste minunată!“ Piaţa din faţa Prefecturii era străbătută de fiorul eliberat din piepturile celor 20.000 de oameni. Nimeni şi nimic nu putea rămâne insensibil în acele momente unice. Era o stare generală de linişte sufletească, pe care numai speranţa în Cel de Sus putea să o aducă.

Clipele magice au trecut însă repede. „De-mi-sia! De-mi-sia!“, „Jos Gu-ver-nul! Jos Gu-ver-nul!“, „Nu plecăm acasă!“ Scandările mulţimii sunt întrerupte de o nouă iniţiativă a celor ce se aflau în balconul Prefecturii. Ca o replică dată guvernanţilor care-i acuzau pe liderii sindicali de jocuri politice, Nicolae Drăgan vine la microfon şi propune ca toţi sindicaliştii din balcon să jure cu mâna pe cruce că nu-i vor trăda pe oamenii din Piaţă şi că nu fac jocul nici unui partid politic.

Drăgan deschide seria jurămintelor: „Eu, Drăgan Nicolae, jur să nu fac jocul nici unui partid politic şi cer numai drepturi sociale pentru dumneavoastră şi pentru acest judeţ“. Urmează Marian Apostol: „Eu, Apostol Marian, preşedintele Filialei Judeţene a Cartelului Alfa, jur în aceste momente pe sfânta cruce că nu fac jocul nici unui partid politic. Că singurul lucru care mă preocupă este starea socială a acestui oraş, a familiilor noastre, a prietenilor mei şi a tuturor cunoştinţelor mele. Jur, în acelaşi timp, că nu mă voi da înapoi de la nici un efort, că voi merge până la greva foamei, care este ultima formă de protest pe care o poate face cineva, şi că voi rămâne în continuare în această Piaţă până în momentul în care cei care sunt acolo, undeva sus, şi care nu vor să ne-asculte, vor înţelege că Reşiţa şi noi suntem o stare de spirit de care nu pot să facă abstracţie“. „Re-şi-ţa! Re-şi-ţa!“, scandează „Piaţa“. Trandafir Ostoia, Matei Mircioane, Ioan Bîtea, Iancu Muhu, Nicolae Moise, Bruno Szvatsinka, Gheorghe Gîrtoescu, Ioan Bura, Adrian Ciofu, Jivomir Tovladiat, Petrache Laurdoiu, Arthur Cerna, Petru Bălan, Dorin Aurel Ivan, Ilie Stanciu, Marinică Jurabla, Ion Cutuleasa, Gheorghe Vreju şi Mircea Stângu jură apoi şi ei, rând pe rând, în faţa colegilor din uzine.

„Şi noi jurăm! Şi noi jurăm!“, strigă mulţimea, dornică, la rândul ei, să facă un jurământ colectiv de susţinere a liderilor de sindicat şi a idealurilor pentru care se află în stradă. Textul este redactat de liderii sindicali, după care e citit la microfon de către Adrian Ciofu, iar cei 20.000 de oameni repetă într-un glas: „Jurământ. Eu, cetăţean al Reşiţei, declar, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, că voi fi alături de voi şi voi lupta pentru realizarea idealurilor Revoluţiei din Decembrie şi rezolvarea problemelor economice şi sociale ale Reşiţei, ale judeţului Caraş-Severin şi ale ţării. Aşa să ne-ajute Dumnezeu!“

După orele prânzului, Guvernul reiterează invitaţia lansată liderilor sindicali din Reşiţa de a merge luni, 12 decembrie, la Palatul Victoria, pentru a se conveni asupra măsurilor ce trebuie luate pentru soluţionarea problemelor de la UCMR şi CSR. „Este alt praf aruncat în ochii noştri“, „Să vină Văcăroiu aici, ce să căutăm noi la el?“, „Asta-i bătaie de joc!“. Reacţiile oamenilor din Piaţă îi determină pe liderii sindicali să formuleze încă un comunicat, ca răspuns la „propunerea“ guvernamentală. Semnat de liderii filialelor Cartel Alfa şi BNS, acesta este citit în Piaţă de Drăgan: „Apreciem încă o dată abilitatea Guvernului de a se sustrage de la un real dialog şi de a rezolva problemele manifestanţilor de la Reşiţa. Aducem la cunoştinţă întregii opinii publice următoarele: 1. Locul unde se rezolvă problemele manifestanţilor este Reşiţa, şi nu Bucureşti («Re-şi-ţa! Re-şi-ţa!», scandează manifestanţii – n.a.); 2. Nici un reprezentant sindical nu va participa la întâlnirea propusă a avea loc la sediul Guvernului, luni, 12 decembrie 1994 («U-ni-ta-te! U-ni-ta-te!»); 3. Primul-ministru, prin mandatul acordat celei de-a doua comisii guvernamentale, i-a pus pe liderii sindicali în imposibilitatea de a afla care sunt soluţiile propuse pentru ieşirea din criză. Întrucât, şi după a şasea zi de manifestaţii, Guvernul se menţine pe aceeaşi linie, caracterizată prin indiferenţă şi iresponsabilitate, liderii sindicali analizează trecerea la alte forme de manifestare şi protest“. Răspunsul oamenilor din Piaţă? „Jos Văcăroiu! Jos Văcăroiu!“

Deşi duminică mitingul s-a întins până după ora 14, la difuzoarele instalate în balconul Prefecturii se auzeau piesele lui Vali Sterian. „Doamne, de ce Doamne, de ce i-ai mai făcut pe oameni?…“

„Chemarea“ spărgătorilor de miting

Acţiunile de discreditare a manifestaţiilor organizate de cele două filiale sindicale continuă însă şi în această zi. La sfârşitul mitingului, în mijlocul Pieţei sunt aruncate manifeste cu pretenţia de ziar, intitulate „Chemarea“ şi editate de apropiaţi ai Prefecturii conduse de PDSR-istul Traian Zamfir. Nu le voi da aici numele, pentru că le doresc, celor care mai sunt, bătrâneţi liniştite.

Prin mesajele transmise, „Chemarea“ trimitea de fapt acasă miile de manifestanţi, explicându-le că pe cetăţenii Reşiţei nu trebuie să-i intereseze cine guvernează. Că funcţionarea proastă a societăţilor comerciale se datorează unui singur factor: incapacitatea managerilor din respectivele unităţi economice de a administra eficient patrimoniul care le fusese pus la dispoziţie.

„Chemarea“, ca din întâmplare, uita să precizeze că Statul Român, prin intermediul FPS, administra în fapt aceste societăţi. Că directorii lor erau numiţi de FPS, care ar fi trebuit să le monitorizeze activitatea managerială. Că noi, toţi românii, trăiam vremuri în care asistam, fără puterea de a interveni, la secătuirea societăţilor comerciale în favoarea intereselor meschine ale unor indivizi ce se aflau în sfera Puterii, aceasta fiind principala lor calitate pentru care le fusese pusă la dispoziţie întreaga economie naţională. Era o perioadă în care priveam neputincioşi cum Executivul făcea cadouri, garanţii guvernamentale, de zeci de milioane de dolari, oricărei firme ce avea printre acţionari apropiaţi ai guvernanţilor. Aproape întotdeauna, garanţiile erau decontate de poporul român, deci şi de reşiţeni. Cei pe care, în opinia „Chemării“, n-ar fi trebuit să-i intereseze nimic din toate acestea. Era perioada în care începuse căpuşarea firmelor cu capital de stat. Căpuşare din care aveau să se înfrupte nu doar directorii de firme, ci şi, sau mai ales, mai-marii de la Bucureşti şi din fruntea judeţelor. Nu are sens să mai spunem în dauna cui.

În după-amiaza acelei zile, Cartel Alfa şi BNS redactează un comunicat, pe care regretatul jurnalist Gabriel Ştefănescu îl prezintă cetăţenilor Reşiţei, prin intermediul postului local de televiziune Terra Sat:

„Către toată populaţia Reşiţei,

Filialele judeţene Cartel Alfa şi BNS, organizatoare ale manifestaţiilor desfăşurate în Piaţa 1 Decembrie 1918 din Reşiţa, se desolidarizează de toate acţiunile pe care le iniţiază toate celelalte organizaţii de altă factură decât sindicală. Fiţuicile apărute sub denumirea «Chemarea» aparţin unor slujitori fideli ai Prefecturii, şi chiar dacă, într-o primă fază, par că susţin interesele manifestanţilor, pe viitor ar putea aduce prejudicii“.

Intervenţia sindicatelor, din seara acelei duminici, dar şi din dimineaţa zilei următoare, de 12 decembrie, reuşeşte să anuleze efectele scontate de cei care editaseră „Chemarea“. Mass-media locală a criticat, de asemenea, foarte dur acea diversiune pseudo-jurnalistică apărută în 11 decembrie. „Oricât s-ar strădui liderii sindicali să facă ceva pentru această Reşiţă – scria ziarul Timpul –, iată că apar la suprafaţă gunoaiele care întinează totul. În numele cui faceţi această «Chemare», domnilor?“ Întrebarea era retorică. Evident, în numele Puterii.

Manifestaţiile începute în 6 decembrie au intrat astfel în a 7-a zi. Premierul Nicolae Văcăroiu avea să cedeze abia în 8-a, deci în 13 decembrie 1994, când va veni la Reşiţa. Ne apropiem şi noi de acel moment.

• Tweet
• Pin It