Festivalul Euroregional Timișoara – TESZT, un boost al poftei de teatru

teszt
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara organizează ediția a XIII-a a Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT, o ediție care-și propune să restaureze relația teatru-public, după o pauză de doi ani generată de pandemie.

Se dorește ca această ediție să fie un veritabil boost al poftei de teatru pentru spectatorii săi. Teatre din Ungaria, Serbia, Macedonia de Nord, Bosnia-Herțegovina, Slovenia, Croația, Bulgaria, Franța, Italia, Germania și România își vor prezenta spectacolele publicului timișorean în perioada 22-29 mai 2022.

Programul va include și concerte de jazz și rock.

„TESZT 2022 se concentrează pe nevoia de a restaura relația teatru-public, performer-spectator, de a folosi teatrul și funcția sa socială ca motor de reconstrucție a comunităților. După doi ani de pandemie, marcați de restricții și incertitudini, în care teatrele au fost închise, redeschise condiționat, nevoite să se adapteze condițiilor dificile și impredictibilității evoluției sanitare, să experimenteze noi medii tehnologice și de expresie artistică și să-și forțeze limitele flexibilității, relația cu publicul s-a vulnerabilizat, reflexele spectatorului s-au estompat. Ediția 2022 a TESZT-ului este concepută să refacă mecanismele angrenajului ce susține comunitatea de artiști și spectatori, să fie un boost al poftei de teatru bun, al nevoii de reîntoarcere a publicului în spațiul de spectacole, o platformă de dezbatere a unor teme actuale, sensibile și greu tangibile”, transmit reprezentanții Teatrului Maghiar de Stat din Timișoara.

Selecția festivalului din acest an cuprinde un spectacol care va dura 10 ore, dar și teatru în mișcare, pe străzi, spectacole care propun perspective noi asupra unor opere precum cele ale lui Shakespeare sau Dostoievski, dans contemporan cu mari coregrafi ai lumii, spectacole care implică comunități vulnerabile, teatru care ne inspiră, ne amuză, ne pune pe gânduri, ne reunește cu forța sa regeneratoare și ne dă speranță în comunitate, colaborare, generozitate. O importantă componentă a ediției a XIII-a este extensia TESZT dedicată teatrului independent, spectacole in și outdoor cu acces liber, în care companii timișorene de teatru care au răspuns invitației vor performa alături de importanți artiști și companii din Europa.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Informațiile despre toate spectacolele și programul complet al celui de-al treisprezecelea TESZT vor fi disponibile AICI după 1 mai 2022, când se vor pune în vânzare și biletele. Toate spectacolele vor fi traduse în română, maghiară și engleză, iar la finalul fiecărei seri artiștii vor participa la discuții cu publicul.

TESZT este unul dintre cele mai importante evenimente culturale pe plan regional și va reuni spectacole produse de Compania Forte din Budapesta, Teatrul Național Bitola, Teatrul Național Bosniac din Zenica, Compania Maguy Marin și Atelier 3+1 din Franța, FACE Dance Visual Performing din Germania, Teatrul de Tineret Zagreb, Imperfect Dancers, Organizația Grupa, Teatrul Kosztolányi Dezső din Subotica, Les 3 Plumes, Teatro dei Venti din Modena, Teatrul de Tineret din Ljubljana, Teatrul Szkéné din Budapesta, Ivo Dimchev, precum și Teatrul Basca, Unfold Motion, Civicultura, Asociația Culturală Diogene, Compania independentă Arte-Factum, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara.

teszt 2022 poster 3 partners jpeg 03 (1)

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/