Zumzetul copiilor a umplut Valea Bistrei de bucurie și emoții, cu ocazia desfășurării Festivalul Regional de Folclor „Doina Bistrei“‒ ediția a VIII-a, o acțiune desfășurată la Măru, chiar de Ruga satului.
Organizatorii festivalului-concurs au fost Primăria, Consiliul Local și Școala Gimnazială din Zăvoi, Parohia Ortodoxă Măru, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin și Asociația Cultural Științifică ,,Astra”, Despărțământul Oțelu Roșu.
La festival au participat peste 500 de copii din întreaga țară, pe categorii de vârstă și la diferite secțiuni, cum ar fi interpretare de poezie în grai, interpretare vocală și instrumentală sau ansambluri folclorice. Câștigătorii locurilor I, II, III și IV, de la fiecare secțiune și categorie de vârstă, au primit diplome și premii.
„Poţi să cutreieri lumea toată şi să te minunezi de rezultatele civilizaţiei, dar nimic nu-i mai fermecător decât colţul de pământ pe care te-ai născut“, este motto-ul acțiunii care a intrat deja în tradiția Văii Bistrei, dovadă numărul deosebit de mare al participanților.
„Am iniţiat acest proiect plecând de la dorinţa de a cultiva şi a dezvolta la elevi dragostea faţă de locul natal, faţă de obiceiurile şi tradiţiile strămoşilor noştri. Ca dascăli putem avea un impact deosebit asupra elevilor noştri în ceea ce priveşte educaţia lor pentru cunoaşterea şi păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor, introducând elemente din folclorul zonei unde locuim sau din alte zone ale ţării în diferitele activităţi pe care le desfăşurăm. Trezindu-le interesul faţă de tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, le stimulăm dorinţa de a cunoaşte şi respecta valorile care ne definesc. Consider că acțiunea de astăzi, deși foarte stufoasă și plină de emoții, a fost un real succes”, ne-a menționat directorul Şcolii gimnaziale din Zăvoi, prof. Ramona Bogdan.
UPDATE, ora 10.00 – câștigători
La Secțiunea Soliști Vocali:
La Secțiunea Soliști Instrumentiști:
La Secțiunea Ansambluri: