Feminismul este la putere în comuna Pojejena

Ideea conform căreia într-o poziție de conducere trebuie să fie neapărat un bărbat a fost de mult demontată, motiv pentru care astăzi asistăm la o răsturnare de situație în privința stereotipurilor, femeile dovedind că pot ajunge până la cel mai înalt nivel atunci când vine vorba despre conducerea unei țări, a unui guvern, a unui județ sau a unei comune.

Dacă până nu de mult discutam despre cea dintâi femeie primar din comuna bănățeană Socol, Olghița Ghiță, la doar 20 de km distanță, în comuna Pojejena, feminismul a acaparat de-a dreptul administrația publică locală. Nu doar scaunul de edil-șef este ocupat de către o femeie, ci și cel al viceprimarului, dar și cel al compartimentului contabilitate.

„La noi în primărie numărul femeilor este mai mare decât cel al bărbaților. Asta pentru că se lucrează mult mai bine și mai eficient cu reprezentantele sexului frumos decât cu bărbații. Femeile sunt mai răbdătoare, mai responsabile și își asumă altfel anumite situații”, a declarat șeful administrației publice locale, Mira Radovancovici, pentru expressdebanat.ro.

 

Faptul că femeile din punctele cheie ale instituțiilor de pe raza comunei cărășene dau mereu dovadă că pot face față oricărei situații nu face altceva decât să stârnească interesul și admirația celor din jur, lucru confirmat de viceprimarul Zvezdana Dragomir: „În general, toți ne admiră. Când mergem undeva, toți spun: «A, uite, două femeie la conducere», iar când le mai spunem că avem și contabil femeie, și director de școală femeie, aceștia rămân de-a dreptul uimiți”.

Totodată, Dragomir scoate la iveală nu doar faptul că femeile sunt mai grijulii, ci accentuează ideea conform căreia ele stăpânesc arta conducerii mult mai bine decât un bărbat, acționând, atunci când este cazul, atât cu mână de fier, cât și cu mănușă de catifea punctând aici modul în care se implică în rezolvarea oricărui impediment: „Doamna primar este foarte tipicară atunci când vine vorba de calcule, de bilanț, de buget. Pot spune despre ea că e ca și cum s-ar fi născut aici, în primărie. Cunoaște fiecare capitol, fiecare rânduială. La ea totul merge ca la carte” .

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/