O femeie de 30 de ani a murit în această după-amiază în Timișoara, după ce a fost înjunghiată de mai multe ori cu un cuțit de un bărbat, despre care se presupune că i-ar fi fost concubin.
Femeia s-ar fi aflat pe o bancă în fața dormitorului personalului CFR. Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 16. Medicii ajunși la fața locului nu au putut decât să constate decesul.
Echipaje de poliție și procurori sunt și acum la fața locului, iar ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Criminalul, presupus a fi concubinul femeii ucise, este și acum căutat de anchetatori.
UPDATE, miercuri, ora 10
Bărbatul suspectat că a înjunghiat-o ieri pe femeia de 30 de ani din Timișoara, pe banca din fața blocului în care locuia, a fost prins în această dimineață de polițiști. După aproximativ 12 ore de căutări, acesta a fost găsit în Gara de Nord din Timișoara, de unde bărbatul, care a fost concubinul femeii, ar fi vrut să plece cu trenul spre zona Moldovei. Acesta este acum audiat de polițiști, urmând ca procurorul de caz să dispună măsurile care se impun.