Felix Borcean nu poate evita majorarea impozitelor locale! Caransebeşul, pe lista neagră a Guvernului!

Caransebeșenii vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru achitarea impozitelor locale în acest an. Deși primarul Felix Borcean anunțase că valoarea impozitelor va rămâne la nivelul anului trecut, o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului apărută la final de 2018 a dat peste cap planurile edilului-şef din Caransebeş.

Primăria Caransebeș a emis un comunicat de presă în care explică situația impusă de Guvern.

„Consiliul Local, prin Hotărârea nr. 213 adoptată în ședința din 29.11.2018, a decis, la propunerea primarului Felix Borcean, ca impozitele și taxele din Municipiul Caransebeș să rămână în anul 2019 la nivelul celor din anul 2018. Cu toate acestea, sâmbătă 29 decembrie 2018 s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 1116 Ordonanța de Urgență nr. 114/2018 adoptată de Guvernul României. Prin această Ordonanță de Urgență, Guvernul a stabilit ca în anul 2019, în localitățile în care nu s-au mărit impozitele și taxele locale acestea să crească la NIVELURILE MAXIME prevăzute în Codul Fiscal – Legea 227/2015”, se menționează în comunicatul de presă emis de Primăria Municipiului Caransebeș.

Astfel, în unele cazuri, în funcție de calculul impus de lege, majorarea impozitelor pe locuințe, teren și mașini pentru caransebeșeni va fi cuprinsă între 20% și 100%. Ghişeele Serviciului Impozite şi Taxe Locale, de altfel, încă nu au fost deschise în 2019, tocmai pentru că municipalitatea trebuie să actualizeze tarifele, urmare a OUG-ului apărut în 29 decembrie 2018!

Primarul Felix Borcean ne declarase la finalul lunii noiembrie, când au fost aprobate taxele și impozitele pentru 2019, că, deşi dispune de un buget auster, nu poate să pună pe spatele contribuabilului un bir mai mare, astfel că impozitele și taxele locale vor rămâne nemajorate pentru anul viitor. Dacă ar fi majorat impozitele pentru 2019 chiar și cu 1%, acestea nu ar mai fi intrat sub incidența Ordonanței de Urgență emisă de Guvern la sfârșitul anului. Dar cine poate anticipa ce idei trăznite îi mai pot veni unui astfel de guvern dus cu sorcova?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/